LECTURI PARALELE
Gheorghe Mocuţa
Roman sentimental*
O Madame Bovary din oraşul de pe Mureş
Maria Cioaia face parte din rândul prozatorilor arădeni care şi-au depăşit amatorismul începuturilor literare printr-un exerciţiu constant al scrisului şi sunt asimilaţi într-o şcoală de proză; o mişcare a literelor şi energiilor locale, în direcţia sincronizării cu proza naţională: Dorel Sibii, Lia Alb, Vasile Folea, Elisabeta Chişa, Horia Simon ş.a. Ea a publicat până acum două romane de luat în seamă, În amurg şi Vacanţă sub semnul eclipsei , două cărţi de călătorie şi una de impresii şi amintiri.
Romanul În amurg este o dramă cu accente melodramatice, scrisă şi elaborată. Un roman de dragoste, al eternului triunghi, cu personaje la vârsta a doua (a doua tinereţe), cu o acţiune simplă şi captivantă, cu un stil modern, cumpătat, uşor retro care pune accentul pe analiza psihologică a personajelor. Elena este o eroină bovarică, o Madame Bovary din oraşul de pe Mureş, o femeie cultivată, căsătorită, care se îndrăgosteşte – cu ocazia unei călătorii cu trenul – de Mihai, soţul Cameliei, un ins aventuros. Legătura dintre cei doi e studiată cu multă atenţie şi de aceea pare verosimilă şi e pe gustul cititorilor de romane sentimentale. Întâlnirile sunt la început platonice, fără detalii picante, scenele de dragoste sunt urmărite cu o anumită pudoare, specifică tradiţiei ardelene.
În prima parte a romanului Elena şi Camelia se cunosc în timpul unei călătorii de plăcere în Franţa, stau în aceleaşi camere de hotel şi încep şă-şi povestească viaţa. Sunt femei moderne ponderate care încearcă să îmbine plăcerea de a călători cu aspiraţia spre o cunoaştere profundă a lucrurilor şi a vieţii. Elena e o fiinţă mai sensibilă care trăieşte între cărţi, e bibliotecară, iar Camelia e psiholog la Leagănul de copii din Arad. Partea a doua cuprinde „Destăinuirile Elenei”, făcute Cameliei, după ce aceasta descoperă jurnalul colegei de cameră. Povestindu-şi viaţa în stilul autoarelor de jurnal din literatura franceză a secolului optsprezece şi nouăsprezece, al legăturilor periculoase, Elena află cu surprindere că Mihai, iubitul ei secret era chiar soţul tovarăşei de călătorie. Nu ezită să recunoască acest lucru şi, sub privirile înţelegătoare ale Cameliei, să-i promită acesteia că va rupe legăturile cu Mihai, după ce-i va scrie o scrisoare. Lucrurile se complică mai târziu când Laura, fiica Elenei se va îndrăgosti de Marius, fiul lui Mihai şi al Cameliei. Elena are conştiinţa încărcată, asemeni eroinelor din invocatele romane ale lui Flaubert şi Tolstoi, Ema Bovary şi Anna Karenina. Ea nu vrea să păteze relaţia pură a fiicei căreia îi dăduse o educaţie morală şi copleşită de remuşcări, se sinucide. Romanul se încheie cu nunta fiicei şi cu vizita ei la mormântul mamei unde descoperă că Mihai, fostul iubit al Elenei aprinsese o lumânare.
Drama unei conştiinţe şi povestea unui destin
Romanul În amurg e, în egală măsură, drama unei conştiinţe şi povestea unui destin. E drama femeii măritate care tânjeşte după tandreţea şi afecţiunea pe care nu i-o oferă soţul ei. La rândul său, Mihai, om de afaceri obişnuit cu legături extraconjugale descoperă că relaţia cu Elena e una mai profundă şi îşi propune să-i acorde o atenţie specială. Cu toate că suferă el însuşi o modificare a conştiinţei, nu reuşeşte întotdeauna să fie la înălţimea aspiraţiilor. Cartea Mariei Cioaia este o poveste despre imperfecţiunile oamenilor, despre frivolitate, despre abandon şi despre drama neînţelegerii. Lupta dintre orgoliul femeii abandonate şi dragostea pe care a investit-o în această relaţie cunoaşte o desfăşurare dramatică; monologul ei reflectă acest dramatism:
„Nu, nu mai pot trăi fără dragostea lui, NU POT! Nu pot să suport ideea că sunt aruncată pe jos, la fel ca o jucărie stricată. Știu că este pentru ultima oară când un bărbat îşi apleacă privirea asupra mea, indiferent cât de bine aşcrede eu că arăt pe dinafară, anii şi-au lăsat totuşi urmele necruţătoare. Pentru mine este deja târziu, mult prea târziu”. „Doamne Dumnezeule, se ruga Elena, dă-mi înapoi anii, fă -mă măcar pentru scurt timp din nou tânără, apoi poţi să-mi iei chiar şi viaţa”. Cum ştie că acest lucru este imposibil, revine la gânduri mai pământene. Dar dacă a intervenit ceva de ultimă oră, dacă Mihai a păţit ceva totuşi? Bine, dar de ce nu mi-a dat nici un telefon pentru că toată noaptea a ciulit urechile, sperând să audă zgomotul maşinii lui sau ţârâitul telefonului. Dar nu, el nu s-a deranjat să-i dea nici un semn de viaţă. Este un om fără cuvânt căruia nu-i pasă de ea. Poate că acum este în braţele unei femei, poate chiar a tinerei sale secretare. (...) Și dacă-i aşa, atunci ce rost mai are viaţa mea? Cum vede cutia de diazepam pe noptiera de lângă pat este stăpânită de o forţă malefică şi un gând nefast îi dă târcoale.”
Prima ei tentativă de suicid nu va reuşi. Stilul prozatoarei arădene se apropie de cel al Elisabetei Chişa, o prozatoare cunoscută pentru paginile ei sentimentale, uşor artificiale, în studiul relaţiei dintre oameni. Arta şi aspiraţiile culturale, muzica, pictura au un rol esenţial în aceste relaţii şi netezesc calea spre împlinire. Maria Cioaia reuşeşte să evite preţiozitatea şi compătimirea directă, printr-un stil propriu, ingenios, pe de o parte, şi prin raportarea onestă la câteva modele realiste, ilustrate în text: Flaubert, Maupassant, Tolstoi. Bunul simţ şi ingeniozitatea sunt calităţile de bază ale textelor sale. De altfel, Elena scrie un jurnal pe care, la un moment dat, – când e sigură că fiica ei se va căsători cu Marius (fiul amantului ei) – îl va distruge. Raţiunea învinge, provocând drama, ca într-o tragedie clasică.
După experienţa benefică a lecturii în cenaclu şi după o activitate publicistică interesantă, Maria Cioaia păşeşte cu dreptul în orizontul prozei arădene de azi.
* Maria Cioaia, În amurg , roman, Editura Gutenberg, Arad, f.a.