LECTURI PARALELE

Simona-Grazia Dima
poetă, Bucureşti

Eseuri despre vitalitatea romanului*

Rodica Grigore s-a afirmat ca un avizat comentator al literaturii, atât române (cu aplicaţie la Mateiu Caragiale, Urmuz, Max Blecher, G. M. Zamfirescu, G. Călinescu) cât şi, mai ales, străine, prin exegeze publicate în numeroase reviste şi, de asemenea, într-o serie de cărţi bine primite de critică şi răsplătite cu premii importante. Pentru eseista, traducătoarea şi universitara sibiană literatura nu este niciodată un joc gratuit, ci, primordial, o călătorie tensionată, nu lipsită de riscuri, surprize, tatonări, dar nici de mari satisfacţii, întreprinsă în vederea descoperirii de sine – de unde concentrarea asupra metaforei labirintului, reluată în volumul Călătorii în bibliotecă. Eseuri, Cluj-Napoca, Editura Casa cărţii de ştiinţă, 2016, după ce figurase şi în Lecturi în labirint, o carte anterioară a sa.

Recitirile dedicate, în cele două sec ţiuni ale Călătoriilor..., unor romane semnate de clasici ai literaturii universale, ca şi de numeroşi romancieri străini contemporani, vin dintr-o prospeţime cu totul remarcabilă a ochiului critic, ca şi dintr-o solidă ancorare în viziunea ontologică asupra scrisului. Conform acesteia, povestirea, străveche formă de creativitate umană, constituie un model, un eveniment mitic, deţinând un rol formativ asupra sufletului. Fie că este vorba de Călătoriile lui Gulliver, de woolfianul Orlando ori de Salammbô, cititorul va avea, prin interpretările Rodicăi Grigore, senzaţia unui frison existenţial – odată cu reamintirea faptului că proza, de când există, are capacitatea de a privi mereu din alt unghi şi, în cazul autorilor mari, într-un chip ameţitor, noi şi noi faţete ale naturii umane. Descoperind nu arareori aspecte deviante ale acesteia, romanul încearcă, în consecinţă, de-a lungul timpului, un subtil reglaj al destinului personajelor, incitant şi, deopotrivă, pilduitor pentru cititorul devenit partener în actul lecturii. Rodica Grigore caută perseverent şi află, în cotloanele textului romanesc, noduri vulnerabile ce împing naraţiunea într-o direcţie fatidică, creând noutatea şi unicitatea fiecărei opere alese, plasate sub lentila critică.

O atenţie specială este acordată imaginarului autorilor, veritabilul protagonist din spatele acţiunii romaneşti, cel care stabileşte relaţia – mereu misterioasă, mereu imponderabilă – cu nuda realitate, definitorie pentru geneza literară a operei. E un raport veşnic viu, esenţial pentru captarea cititorului, iar eficacitatea i se măsoară prin farmecul povestirii, prin forţa ei estetică (încât fiecare romancier beneficiază, constant, din partea autoarei, de o analiză succintă a gramaticii sale romaneşti).

Rodica Grigore îşi selectează romanele dintre acelea populate cu personaje puternice, suficient de maleabile totuşi, încât să-şi lase modelate conştiinţa (precum sculptoriţa din romanul Patimile după G. H. de prozatoarea braziliană Clarice Lispector), care consimte la o radicală reformulare a filosofiei sale de viaţă după ce este părăsită de fata în casă, autoare a unei caricaturi în cărbune a stăpânei, înscrisă pe un perete în camera de-acum pustie. Aici, dar şi în alte analize (precum cele închinate lui John Steinbeck, Doris Lessing, Marguerite Yourcenar), banalul constituie puntea spre adâncul existenţei şi prilejul cel mai potrivit pentru a lansa o fructuoasă interogaţie asupra sinelui. Viaţa se transformă în scriitură, subiectivitatea, devenită rafinament şi criptică înlănţuire de simboluri, acţiuni şi personaje, declanşează un proces de „interiorizare acută a unei relatări epice”, graţie căreia este chestionat şi pus sub semnul întrebării realul însuşi. De aici, modalităţile, de regulă surprinzătoare, pentru care optează personajele în vederea atingerii, în labirintul destinului, acolo unde le surprinde naraţiunea, a multdoritului centru mântuitor, fie şi cu sacrificiul propriei vieţi sau integrităţi: nebunia (ca în Cei şapte nebuni de Roberto Arlt sau în zguduitorul roman Soţii şi concubine de Su Tong), rătăcirea picarescă (în Toba de tinichea de Gunther Grass), spiritualizarea (precum Kazantzakis devenit narator şi mărturisitor, în Raport către El Greco, sau personajul Kim din romanul omonim al lui R. Kipling), călătoria iniţiatică (de pildă, cea a eroinei din Teama de zbor de Erica Jong), sinuciderea demnă (soluţie a protagonistului din Maestrul de ceai de Yasushi Inoue), integrarea în natură (ilustrată de eroul lui J. Steinbeck din Către un zeu necunoscut ), vocaţia artistică (în Aproape de inima vijelioasă a lumii de C. Lispector), pasionalitatea (personajelor celebrului roman al lui D. H. Lawrence, Fii şi îndrăgostiţi ), asumarea adevărului (ca în nu mai puţin faimosul Doctor Jivago al lui Boris Pasternak) şi a realului (ac ceptat de şahistul metafizic al lui Vladimir Nabokov, din Apărarea Lujin ), până la dobândirea vederii clare (de regăsit în romanul omonim al lui William Golding).

Remarcăm în eseurile Rodicăi Grigore nu numai profesionalismul deja consolidat, ci şi o emoţie intensă, ce se transmite, ca în mişcătorul, memorabilul comentariu la Anul iepurelui de Arto Paasilinna sau în cel dedicat conflictului copleşitor, încă atât de actual, din... Să ucizi o pasăre cântătoare de Harper Lee. Unele laturi mai puţin cunoscute ale creaţiei unor autori, regăsite abia recent de exegeza contemporană, adaugă câte un element definitoriu profilului de ansamblu al acestora: astfel, Joyce îşi nuanţează, ca dramaturg, personalitatea creatoare, Julio Cortázar mărturiseşte a se fi menţinut în viaţă la propriu prin scrierea abisală a Şotronului, operă importantă, aşadar, şi în ordinea vieţii, nu doar în cea scriptică. Pe de altă parte, scrisorile lui Pessoa către iubita sa repun în discuţie forţa remarcabilă a influxului imaginaţiei din straniile sale ficţiuni, ce întrece arta şi-i pătrunde în destin, de vreme ce, şi în viaţă, nu numai în operă, între sine şi destinatarul feminin se interpune, malefic, un heteronim potrivnic, simbol al fatumului.

Concentrate şi profunde, desenate din linii energice şi hieratice, eseurile Rodicăi Grigore urmează consecvent un tip de lectură critică axată pe responsabilitate. În acest sens ea îl citează pe prozatorul spaniol Javier Cercas, pentru a conchide că lectura „e menită a ne aminti, de fiecare dată, că suntem, fiecare dintre noi, răspunzători pentru ceea ce facem; dar şi pentru ceea ce vedem – ori scriem”, viziune în care desluşim preocuparea pentru latura etică a demersului analitic, precum şi importanţa selecţiei critice, ca gest fondator şi atitudine exemplară. Prin simplul act al alegerii, exegetul îndeplineşte o faptă cu semnificaţie axiologică, pilduitoare pentru comunitatea cititorilor şi pentru cea intelectuală în general. Acceptând modelul propus, ilustrat prin larga paletă de opţiuni analitice şi descifrări ale epicului universal atât de vast şi variat, cititorul român va descoperi în roman un interlocutor de înalt nivel, ce-l poate indubitabil feri de negativism, ca şi de cenuşiul existenţei. Este meritul Rodicăi Grigore acela de a selecta, cu un entuziasm nedomolit, capodopere din bogatul patrimoniu al literaturii universale şi de a sugera lecturi substanţiale, demonstrând un optimism demn de admiraţie într-o lume tot mai puţin încrezătoare în virtuţile soteriologice ale romanului.

* Rodica Grigore, Călătorii în bibliotecă. Eseuri, Editura Casa cărţii de ştiinţă, Cluj-Napoca, 2016