LECTURI PARALELE

Petre Don

poet, Arad

Un puzzle cu idei şi trăiri pe-trecute cândva*

A zecea carte a lui Grigorie Chiper, cea de faţă, intitulată Piese dintr-un puzzle este, după cum precizează autorul, un pseudojurnal, în fapt nişte note aparent disparate, scrise între anii 1983-84, în plină dictatură bolşevică (De menţionat că în acea vreme Grigore Chiper locuia la Tiraspol). Este disperarea intelectualului-poetului, de a zidi ceva, cu toată acea constrângere a momentului, cum destul de clar afirmă autorul la începutul cărţii sale într-un fel de moto în care spune că „Unii nu lasă nimic în urma lor, alţii îşi lasă iluziile”.

Volumul este un fel de compendiu de cugetări ale aventurii interioare cotidiene, în care cuvintele, bietele cuvinte, sunt copii infidele ale unor trăiri-prototip irealizabile: „Tu nu ai urechi să auzi corpurile căzătoare ale cerului, nici iarba ce cade atinsă de coasă, nici amurgurile ce se vâră în ascunzişuri mai sigure, nici treptele aducătoare de nimicuri”.

În carte sunt abordate bolile, apa, focul, fericirea, eterna Ea, angoasele, realitatea din proximitate… Casa în care locuieşte personajul-narator pare un acvariu, căci mai mereu se simte supravegheat, urmărit, hăituit: „În casă sunt atâtea ieşiri, dar o singură intrare. Rămân. Mi-e teamă să nu mă pot întoarce înapoi”. În care prezentul, ca spaţiu de trăire „e o stare latentă şi nimic mai mult”. Nu de puţine ori, notaţiile prozaice se transformă în poeme veritabile, poetul notându-şi la acea vreme idei pentru viitoare şi posibile cărţi. Iată o mostră de posibil poem: „Xenia, eu te iubesc mai mult decât cărarea pe care mă întorc zilnic nevătămat acasă. Dar mereu chinuit şi rămas între tine şi o imagine”.

Autorul, deci, nu se dezminte, rămâne, totuşi un veritabil scriitor al metaforei, adică un poet al vieţii netrăite neapărat, dar sigur sugerate. Iată o definiţie a poetului, foarte reuşită metaforic, făcută de Grigore Chiper: „Dacă într-un prozator se răsfrânge realitatea literei, dacă într-un pictor se răsfrânge realitatea culorii, dacă într-un muzician se răsfrânge realitatea sunetului, apoi într-un poet se răsfrâng toate şi nu se răsfrânge nimic.

Casa zice: poetul e aproape o fiinţă; steaua zice: poetul e aproape o rază; visătorul zice: poetul e aproape o umbră; iubita zice: poetul e aproape un corp. Şi toţi au dreptate neavând-o”.

Lucrurile din juru-i par nişte cadre letale: „Îmi vine să cred că obiectele din prejma-mi sunt toate sicrie. Ce veşnică nelinişte pe cap că ţi-am spus-o”.

Ioan Holban, care semnează un Cuvânt însoţitor al cărţii, spune că textele „se îndepărtează de formula jurnalului intim, structurând ceea ce aş numi o proză de idei şi, mai ales, o poetică a fragmentului, ca în toată literatura generaţiei '80. Epoca era, încă o dată, la Bucureşti şi Chişinău, una a «debandadei de sistem», într-un «regim eminamente dictatorial»“, remarcând totodată că Grigore Chiper „împlineşte profilul unuia dintre poeţii remarcabili din actualitatea noastră literară”.

Aşadar, o carte şi un autor contemporan fără de care lectura de literatură bună ar fi eclipsată.

Piese dintr-un puzzle de Grigore Chiper a apărut la Editura Junimea din Iaşi, în acest an, coperţile fiind realizate de Florentina Vrăbiuţă, iar grafica e semnată de Ion Truică.

* Grigore Chiper, Piese dintr-un puzzle, pseudojurnal, Editura Junimea, Iaşi, 2017