logo

Revistă de literatură, eseu, arte vizuale, muzică, fondată în februarie 1990 la Arad.

Redactor-şef fondator: Vasile Dan.

logo

 

PRE-TEXTE

 

Constantin Dehelean
eseist, Arad

 

 


Despre Poemul ca esenţă

 

Istoriile literaturilor europene constată că se poate face poezie mare şi fără joncţiuni metaforice sau scheme clasice, aceasta susţinându-se chiar în cuvinte puţine. Începuturile simbolismului european au descoperit sobrietatea şi concizia liricii japoneze care ofereau atunci un exemplu pilduitor de iubire a frumosului.

Poemul într-un vers duce, până la ultimele consecinţe, spiritul liric esenţializat din îndepărtata Japonie. Iubirea frumosului, a simbiozei dintre natură şi om dovedeşte că se pot constitui expresivităţi lingvistice minimaliste, realizându-se adevărate versete ale unei iubiri transcedentale, fără metaforă, dar esenţializate până la sublim. Ion Pillat a creat un volum de Poeme într-un vers (în 1936, şi care apare la vechea editură Cartea românească) şi dedicat esteticianului şi poetului Ştefan I. Neniţescu, poeme reeditate în Opere. Poezii (1927-l944), precum şi în volumul 3, 1986, (serie îngrijită de Cornelia Pillat) cu o prefaţă lămuritoare la acest „gen nou” de poezie. În cuvântul înainte, printre altele, spune: „Poemul într-un vers ar fi acela în care unul singur e scris, cel dătător de mişcare, iar celelalte rămân sugerate până la sfârşitul poemului presimţit”. Tot el ne spune că „poemul într-un vers nu trebuie confundat cu epigrama greacă, rubaiatul persan sau hai-kaiul japonez”. În timpul studiilor la Paris, Ion Pillat face cunoştinţă cu poemele tanka sau haiku ale unor mari autori japonezi, clasici sau moderni, precum: Horiguchi, Hagiwara, Sasazawara, Masakazu, Ietsujiro, Sivol Uko, Fujimura.

Pillat însă nu a împrumutat aspecte de estetică de la haiku, rămânând la forma de versificaţie occidentală, folosind piciorul iambic şi versul de 13 şi 14 silabe. Dealtfel, el afirmă, ca o justificare a europenismului poeziei sale că, de fapt, nu numai de la haiku s-a îndreptat spre poemul într-un vers, ci şi de la poezia lui Victor Hugo.

Poemele într-un vers constituie rodul unui proces de fenomenologie lirică ce surprinsese critica literară a vremii. De fapt, o anume clasicitate în formare, alcătuită din două straturi, pe care el le sublimează la esenţe: meridionalul clasic Pillat împreună cu modernul Pillat alcătuiesc şi generează o structură fals-genuină, adică un vers ce sublimează o sensibilitate nostalgică trecută prin sita unei culturalităţi de cea mai bună calitate. Vorbind de construcţia poemului într-un vers, îngrijitoarea ediţiei de Opere, Cornelia Pillat, ajunge la concluzia că „titlurile poemelor au luat naştere ulterior, din concentrarea lirică a poemului respectiv, titlul întregindu-i la rândul lui sensul, şi mărindu-i puterea de sugestie”. Ca editor, C. Pillat susţine că „poemele nu au fost înşiruite la întâmplare, multe dintre ele se completează unele pe altele, dezvoltând simfonic ecoul gândirii şi poeziei, pe care viaţa le-a provocat în imaginaţia şi sufletul poetului, şi care se transmite din poem în poem”.

Parcurgând cele 120 de poeme într-un vers, ai imaginea unei desăvârşiri, în laconismul lor, dar şi a unei prelungiri a spiritului clasicizant. Parcurgi, însă, şi „frisonul vidului activ” atât de vizibil în literatura europeană a vremii (mijlocul anilor '30), paralel cu cealaltă dimensiune a artei, şi anume plastica avangardei europene.

Ion Pillat este adeptul unui echilibru nativ, dublat de un anume scepticism acumulat din frecventarea Bibliotecii, când asimilează o anumită experienţă prin lecturi, mai ales experienţa extrem-orientală. Toate aceste aspecte nu sunt, pe departe, eşecuri. Dimpotrivă, ele conduc la un continuu în creaţia lui poetică. În fapt, insolitul împreună cu o anumită continuitate de optică poetică, de motive noi, dar mai ales de temperament, sunt, într-un fel, motive fundamentale pentru celelalte volume de poezii ale lui.

Revenind la aspectul esenţei în poemul într-un vers, ne convingem că poetul defineşte noul gen pe baza a două coordonate esenţiale: concizia şi unicitatea: „Un singur vers, născut, nu făcut, purtat ani de zile adesea inconştient, filtrând ani de patimi, rezumând în el versuri multe, nescrise, şi atâtea feţe şi locuri, să nu poată reda taina călătoare a poeziei redusă la unica ei bogăţie de a fi goală şi eternă... poezia ajunsă la o asemenea despuiere, dacă permite cititorului înalte delectări, îi cere în schimb o mai susţinută şi intimă colaborare. Pe cât poetul a scris nai puţin, cu atât cititorul este nevoit să citească mai mult... Un poem lung se poate citi mai repede, căci fiecare vers ajută la pătrunderea şi gustarea celuilalt. Un singur vers se vrea citit mai încet. Scrisorile se parcurg iute, telegramele însă ne opresc”.

Ion Pillat a receptat însă haiku-ul prevenindu-ne asupra insistenţei în lectură a formei lirice concise. Se cere o practică a citirii de două ori a aceluiaşi text, împunându-se o citire sonoră (asupra acestui lucru se opreşte cu stăruinţi şi Alexandru Muşina). Pauza dintre lecturări permite cititorului să ducă mai departe ideea poetului, să participe, în felul său, la creaţie.

În poemul într-un vers se pune accentul (ca şi la haiku) pe ecou nu pe sunet, sau chiar pe tăcere: „Un singur nai, dar câte ecouri în păduri” (Poemul într-un vers ) sau „Nu vorbele, tăcerea, dă cântecului glas” (Artă poetică ).

 

La o lectură atentă se constată că titlurile poemelor lui Pillat au în general câte 3-4 silabe, iar poemul 13-14 silabe. Totalul de 17 silabe aidoma haiku-ului ne dau certitudinea că împreună cele două hemistihuri, alături de cezura dintre ele, oferă acestor poeme pe lângă valoarea estetică şi o nuanţă psihologică atât din partea poetului, cât şi a cititorului.

Poemul într-un vers, pillatian, alcătuit din două secvenţe este într-un permanent balans conceptual şi structural. Conţinutul şi prozodia acestuia generează o stuctură poematică din două semistihuri: unul titlul (oarecum impropriu numit titlu) şi altul „esenţa textuală”, care împreună generează un unicat liric desăvârşit. Cezura implicită pare a fi inclusă retoric, muzical şi poetic tocmai cu rolul de legătură. Or haiku-ul prin structura lui de trei secvenţe rupe armoniile cu care ne-a obişnuit poezia europeană. Acesta se bazează doar pe prozodie, pe regula formală a celor trei secvenţe a câte 5 – 7 – 5 silabe, iar din punctul de vedere al conţinutului pe regula triadei: „cine, ce – când – unde”.

Pentru Ion Pillat a fost un gest temerar să declari poem un singur vers, şi să renunţi la statutul şi condiţia poeziei cu tiparele ei consacrate: strofe, versuri, rimă. La vremea apariţiei volumului, autorul a trebuit să înfrunte rezerve sau critici la adresa poemului într-un vers.

Prin poemul într-un vers, Ion Pillat a deschis o fereastră spre universalitate, menită să ne descopere frumuseţea lumii oglindită în bobul de mărgăritar, unde expresia poetică poate fi şi lapidară şi concisă şi laconică. El a răspândit în lumea literelor române germenii unei noi specii de poezie, care hrănindu-se din pământul lui originar nu a întârziat să dea roade.

Se cuvine să exemplificăm această cazuistică a esenţelor pillatiene cu câteva poeme într-un vers:

Stelă funerară / O umbră joacă ramul pe piatra unei umbre.

Stelă de mim /Cu plâns şi râs de mască în mâini, nepăsător.

Groapă nouă /Păşeşte lin drumeţe, pe moartă să n-o scoli.

Colori /Zambilele, nori vineţi, şi cerul flori purta.

Mare sudică /Pe mări de micşunele ning pescăruşii fulgi.

Insula de mirodenii /Mireasma ei pe valuri venea, ca niciodată.

Apă neîncepută /Mi-ai dat să beau din cană iubire de izvor.

Vecernie /Cu stropi de ploaie toaca, şi clopotul furtună.

Heraclit /Priveam cum fuge ziua pe apele ce curg.

Tipar /Nisipul poartă încă plăpândă urma ta.

Portret /Durere cu ochi negri sub părul azi mai alb.

Floarea vremii /Pe pajişti stânjeneii, în suflet toamna iar.

Stol coborât /Cad frunzele, pământul e plin de rândunele.

Murmur etern /În golul scoicii marea; în suflet nemuriri.

Darul /Dă-mi pacea înserării pe care-o ţii în mâini.

Poetul trădat /Un vers cu plâns de ape, când îl credeai cleştar.

Vasul lovit /Urciorul crapă, suflet rănit, de plânset gol.

Belşug /Am întâlnit azi toamna venind în car cu boi.

Castana /Din ghimpii amintirii trecutul l-am cules.

Drum de noapte /Ne învelise luna în colb de amintiri.

Nocturnă /Mai ştii în noapte plopul cu luna, galben cuib?

Casa copilăriei /Sub lună casa albă: o piatră de mormânt.

Menire /Un clopot peste lanuri şi vremuri, te chema.

Asemănări /Viaţa-i fum şi fumul căminului ţi-e drag.

Păreri /Brotacul: frunză verde; sitarul: frunziş mort.

Amurg în crâng /Albinele luminii prin frunze se jucau.

Casă la Balcic /Şi sufletul şi casa mi le-am deschis pe mări.

Fată la fântână /Coboară, legănată din frizele greceşti.

Măgăruşul /Stă cu urechi pleoştite, jupitul înţelept.

Camee /Prin piatra străvezie ca un talaz: Sirena.

Driada /De trunchi lipeşti urechea s-auzi cum plâng azi.

Mare pământeană /Desfăşurarea verde a grâului în zări.

Popor nomad /Foc stins, cort strâns, pustiul şi pulberea plecării.

Sclave /Femei cu trup de noapte şi miez de soare-aprins.

Inima /O viaţă-ntreagă bate la poarta liniştirii.

Asemănări /Viaţa-i fum şi fumul căminului ţi-e drag.

Păreri /Brotacul: frunză verde; sitarul: frunziş mort.

Artă poetică /Nu vorbele, tăcerea dă cântecului glas.

Hanul vechi /Cu zeghea amintirii la foc de cărăuşi.

Inima /O viaţă-ntreagă bate la poarta liniştirii.

Marmură greacă /Sub cuta caldă-a pietrei simţi trupul unui zeu.

Friză /Pe piatră stau eroii, în ea dorm zei ascunşi.

San Francesco nel deserto /Din cerul apei moarte cresc seara chiparoşi.

Primăvară pastorală /Din zare munţi albaştri trezesc pe văi tălăngi.

Cetatea din mare /Prin valuri limpezi, toamna, vezi temple licărind.

Căţelul pământului /Auzi-l cum te latră de pe un alt tărâm.

Cer răsturnat /În apele strălimpezi zvârl undiţa, prind umbre.

Clopot de taină /La pasul tău îmi sună vecernii inima.

Lalele /Oştirea cu turbane stă şiruri în grădină.

 

Ion Pillat dovedeşte, cu asupra de măsură, puterea lui de sugestie. Puternic asimilat de istoriile literare, poezia lui impune o personalitate lirică de excepţie, dovedind deschidere spre formele poeziei moderne. O anumită logică a creaţiei, livrescul bine temperat, o suficientă doză de „experimentalism”, exclud lipsa de logică internă, anticipând oarecum ce vor scrie mai târziu urmaşii lui, Lucian Blaga şi Vasile Voiculescu, care vor rafina, spre modernitate, acest stil. Acesta din urmă şi-a numit poemele într-un vers „aşchii de poezie” şi au văzut lumina tiparului postum, în volumul Gânduri albe (ed. Cartea Românească, 1986) şi care se apropie mult de poemele lui Ion Pillat. Avem certitudinea că poeţi europeni precum Baudelaire, Poe, dAnnunzio, sau Rilke (din care Ion Pillat a tradus) erau pe raftul lui de preferinţe. Să nu se uite, deasemenea, că el şi soţia lui, Maria Pillat (pictoriţă) au colaborat la „Contimporanul” lui Ion Vinea. Tot el a editat primul volum de poezii al lui George Bacovia.

Profunzimea poeziei lui (care nu vine de la tradiţionalismul puternic al epocii) se naşte din insistenţa cu care sondá „esenţa poetică a sufletului românesc”, formulând expresivităţi care erau compatibile cu anume forme de modernitate.

Rafinamentul poemelor lui într-un vers acreditează ideea unei poetici austere împletită cu rafinate sensuri care vin dintr-o certă erudiţie literară. Totul este străbătut de o discretă sensibilitate romantică. Poet de o aleasă cultură (este necesar să spunem că membrii familiei lui în care curgea sânge aristocratic erau Brătienii, el fiind primul membru al familiei care se impunea convingător în literatura vremii lui), nu era adeptul curentului „tradiţionalist”, cum de multe ori, dintr-un superficial clişeu, istoricii literari l-au imprimat în conştiinţa multora. Nu acceptase dintru început extremismul de tipul sămănătorist iorghist. Raportarea la tradiţia literară românească era aidoma cu raportarea la cultura elină şi latină. El însuşi spune în Mărturisiri : „Neavînd nicio tradiţie literară cultă, care să fi dat poeziei române o Renaştere glorioasă ori vreun Secol de aur al clasicismului naţional, cum s-a întîmplat cu toate cele din Occident, era firesc să caut în poezia noastră populară, de o desăvîrşire artistică şi de o adîncime lirică neîntrecută, izvorul unei inspiraţii româneşti valabile”.