POEZIE
Constantin Novăcescu
despre invizibili
nicicând nu poţi vorbi despre invizibili
nemuritorii păzitori ai trandafirului
(adânc cunoscători
al minunatului amestec divin
stăpânii focului)
ştii doar că sălăşluiesc în eter
deasupra acvilei
poate în sfera celor şapte planete
poate în sfera stelelor fixe
dar nu poţi vorbi despre secretul locului
nu poţi decât să arzi în tăcere
„citeşte citeşte şi iar citeşte
roagă-te lucrează şi vei găsi”
drumuri în arbore
vei fi vrând poate să intri-n jocul
ce dezvăluie ordinea aşezată în lucruri
să-nsemni acele drumuri
arborescente
ce-n noduri de lumină aprind scântei
ori ţesătura aspră de eter din juru-ţi
s-o mângâi cu privirea
vei fi vrând poate s-asculţi vorbe
despre umbra Lui
nu-s vorbele
ochiul
căzut în amurg ochiul
adulmecă umbre străine
fantasme din abur
purpură-ascunsă
flori fără nume
căzut în amurg chipul
îşi pierde tiparul
mâna abia mai deschide
căuş locului
fluturi uriaşi se-nalţă-n eter
şi îngerul îngerul ca o mască stranie
singurătate
cuibărite sub armura numelui
în vechi manuscrise de parcă n-ar mai fi
nimic de spus despre ele
lucruri
răsfăţate de scribii altor vremi
în vaste biblioteci alexandrine
(sfidează inocenţa privirii
şi mângâierea gândului)
străine atât ori luminări
lucruri singure de departe
învăluie singurătatea unului
simboluri
o piatră un dar
un labirint de oglinzi
focul din centru
jocul fluturilor
tot mai aproape
de lumină
simboluri –
lucruri
atâtea lucruri scăldate-n lumină rece
străine parcă de formele divine
dincolo de-orizont
umbre par atâtea lucruri
şi privirea abia le poate atinge
lăsând ochiul orb
doar fluturi uriaşi
îndrăznesc în preajmă
doar fluturi
şi zborul frânt
al îngerului departe