LECTURI PARALELE

Marinela Fleşeriu

eseistă, Arad

Portret al artistului in absentia *

Studiul doctoral Portret al artistului in absentia. J.D.Salinger: o monografie, Editura Universităţii de Vest, Timişoara, 2015, a găsit în autorul său, Andrei Mocuţa, un cercetător minuţios, dar şi un specialist în asamblarea unui material bibliografic impresionant, nu doar bogat şi variat, ci uneori contradictoriu.

Pentru tânărul cercetător, aşa cum însuşi mărturiseşte, creaţia scriitorului american a constituit un nucleu al interesului său încă din anii studenţiei. Teza de doctorat cu titlul menţionat mai sus este o rezultantă a lungului drum, de la entuziasmul juvenil la pasiunea omului de catedră. Ardoarea sa a fost transmisă celor dragi şi apropiaţi. Interesul dublat de înflăcărarea pentru romanul salingerian De veghe în lanul de secară a fost comunicat, probabil, în formule patetice, structurate mai apoi în Introducerea studiului său prin următorul enunţ: „o carte care pur şi simplu te absoarbe şi care este în egală măsură emoţionantă şi tulburătoare.” Este de înţeles de ce două capitole din cele patru ale tezei sunt consacrate acestui roman.

De fapt, Andrei Mocuţa a dorit să reconstituie „mitul Salinger”, al scriitorului care în plină glorie s-a izolat de furnicarul newyorkez, căutând liniştea şi singurătatea creatorului. Din acest exil voluntar a trimis spre publicare, cu parcimonie, câte un text cu înţelesuri profunde, apoi a tăcut definitiv. Creaţia şi personalitatea sa atât de misterioasă sunt reanalizate din cele mai variate perspective. Ecourile literaturii salingeriene persistă şi impulsionează chiar şi astăzi atitudini privind rolul artei într-o lume care se schimbă cu repeziciune.

Particularitatea monografiei constă în modul de a folosi informaţia. Cercetătorul evită prezentarea secvenţială pe axa timpului. Preferă o prezentare nonlineară, o privire transversală care facilitează circulaţia liberă a ideilor. Tehnica simultaneităţii face posibilă o serie de conexiuni şi interferenţe între factorul biografic, cadrul mai larg social şi cultural, experienţe personale, acumulări spirituale repercutate în creaţie.

De ce primele scrieri au rămas neantologate în volum, însuşi scriitorul interzicând acest lucru, considerându-le depăşite? Oricât de originale păreau prin forma ironic-parodică a naraţiunii, ele se integrau într-o orientare realistă de tip mimetic, înscriindu-se în cerinţa culturală a pieţii. Dincolo de acest aspect, sunt relevate observaţii, atitudini, sensibilităţi, predispoziţii, anticipări tematice, personaje, ipostaze ale acestora reluate într-o altă viziune în creaţiile ce l-au consacrat ca scriitor. Prin exemple sincrone sunt investigate profunzimile sufleteşti ale artistului care i-au fertilizat interesul pentru spiritualitatea orientală reprezentată de tehnicile Zen şi doctrinele vedice. Schimbarea lăuntrică a contribuit la o adevărată mutaţie interioară ce va influenţa viitoarele scrieri şi propriul destin.

O idee ce decurge din primele proze salingeriene, reluată în una dintre cele mai cunoscute nuvele Seymour : o prezentare este cea a deschiderii gustului pentru creaţii neconvenţionale ce pot deveni accesibile cititorului obişnuit, fără a le micşora valoarea intrinsecă. Această judecată se va încatena cu principiul pe care scriitorul nu l-a abandonat niciodată: arta înseamnă imbold spiritual.

Evoluţia creaţiei autorului american nu este privită în singularitatea ei, ci într-o arie culturală mult mai largă, fapt ce a determinat pagini de literatură comparată. Asocierile şi disocierile sunt susţinute cu argumente preluate din materialul bibliografic, aşezate intenţionat într-un continuu dialog al opiniilor critice. Această asamblare marchează tocmai spiritul critic al lui Andrei Mocuţa.

O interpretare importantă este cea referitoare la arta nemeşteşugită a scriitorului, la vocabularul minimalist, la exprimarea parabolică, la stilul său aluziv. Procedeul este sincron cu orientarea contemporană dezavuării importanţei cuvintelor, pe de o parte, iar, pe de alta, a influenţei înalte a vechii şcoli poetice sanscrite. Nu exprimarea este esenţială, întrucât cuvintele nu pot denumi decât suprafaţa înşelătoare într-o permanentă schimbare a lumii. Doar tăcerea şi meditaţia pot revela adevărurile profunde. Această metafizică a imanenţei deconstruieşte cunoaşterea intelectuală şi deschide calea reflexivităţii, modalitate de reîntemeiere a sensurilor. Pledoaria pentru actul de cunoaştere participativ, se arată în lucrare, favorizează traversarea prozei salingeriene de la forma dialogată la cea monologată, fapt ce este demonstrat prin saga familiei Glass. Revelaţiile personajelor active sunt determinate de impulsurile primite de la membrii de familie morţi. Aceştia din urmă s-au cufundat în alte orizonturi culturale dispărute. Asemenea „absenţe ale prezenţei” determină construcţii abisale, favorizând o poetică a tăcerii. Studiul accentuează faptul că autoreferenţialitatea are forţa întemeierii adevărului.

Referitor la cele două „studii de caz”, având în centru romanul De veghe…, Andrei Mocuţa dovedeşte o bună cunoaştere a comentariului critic actual. Desigur, se sprijină pe materialul bibliografic extrem de bogat, care cuprinde atât reacţiile imediate apariţiei romanului, polemicile prilejuite de acesta, cât şi critica mult mai sedimentată ce s-a îmbogăţit timp de o jumătate de secol de la publicare. Este vorba, din nou, de aşezarea informaţiilor, multiplicarea punctelor de vedere, de multe ori extraestetice, dar şi adevărate dezbateri, interpretări din perspective mult mai evoluate. Opoziţiile sau confluenţele de idei, chiar propriile-i intervenţii presupun o continuă reînnoire a căilor de intrare în text. Romanul însuşi răspunde unor multiple interpretări. Important este faptul că Andrei Mocuţa lasă lectorul să aleagă el însuşi punctele de vedere exprimate sau chiar să-şi formeze altele. Astfel evită o concluzie, un verdict final, relevând caracterul polisemantic al romanului.

De consemnat este şi faptul că teza de doctorat accentuează continuu mutaţia pe care scriitorul american a realizat-o în relaţia emiţător (narator, naratori) – text – receptor. Efortul scriitorului se îndreaptă spre transformarea spirituală a cititorului, dezvăluindu-i mereu drumul spre autocunoaştere. Salinger a simţit că aceasta i-a fost chemarea, menirea, rostul său creator. Când el însuşi s-a confundat cu propria-i artă, se arată în lucrare, Salinger s-a retras în tăcere. Descoperirea corespondenţei cu înţelepţii Centrului Ramakrishna – Vivekananda aduce un plus de înţelegere asupra personalităţii scriitorului.

Receptarea în limba română a creaţiei salingeriene, chiar dacă a cunoscut o sincopă de 45 de ani de la prima apariţie, aduce în atenţie personalităţi de notorietate şi puncte de vedere de mare interes.

În loc de concluzie, există un scurt comentariu asupra activităţii grupului contraculturaliştilor clujeni, pentru care Andrei Mocuţa – şi aici ne îngăduim să adăugăm nu doar cercetător, ci şi poet şi prozator – are o afinitate declarată. Tema generoasă pentru masteranzii din 2012 Contracultura anilor `60 şi reflexele sale grupează în revista Vatra un set de articole ce surprind efectele opoziţiei dintre realităţile constrângătoare ale societăţii şi contrareacţiile în artă (a scrisului, a cinematografiei, a artelor vizuale). Andrei Mocuţa a colaborat cu un articol referitor la nuvela salingeriană Franny şi Zooey înserată şi desigur îmbogăţită în teza de doctorat. Face deosebirea dintre iluminarea interioară determinată de iniţierea prin Marii Maeştri şi cea mediocră ca rezultat al unei propovăduiri instituţionalizate. Realitatea imediată, superficială duce la „tulburătoarea tendinţă de a nega lumea”, însă nu exclude înţelepciunea de a înţelege diferenţa dintre perisabilitate şi permanenţă.

Toată-n tot, teza lui Andrei Mocuţa este o carte în primul rând pentru specialişti, pentru „salingerieni”. Totuşi, rămâne o lectură instructivă chiar şi pentru un lector obişnuit, care doreşte să-l înţeleagă pe Salinger, fie că l-a apreciat, fie că l-a denigrat, precum şi pentru cei interesaţi de momentul istoric al atmosferei revoluţiei culturale din care s-a născut şi opera autorului american. În plus, are ocazia pătrunderii într-un orizont foarte larg al culturii şi literaturii universale.

Fie ca „săgeata” cunoaşterii să se întoarcă spre sine.

* Andrei Mocuţa, Portret al artistului in absentia. J.D.Salinger: o monografie, Editura Universităţii de Vest, Timişoara, 2015