logo

Revistă de literatură, eseu, arte vizuale, muzică, fondată în februarie 1990 la Arad.

Redactor-şef fondator: Vasile Dan.

logo

 

LECTURI PARALELE

Ioan Matiuţ
poet, editor, Arad

 

 

 

Pasul dintre dragoste şi crimă*

 

logoLiteratura poliţistă revine în forţă, fiind genul preferat al celor care vor o lectură plăcută pentru vacanţă, călătorii sau pur şi simplu pentru deconectare. Poate nu cu acelaşi succes la public ca înainte de 1989, când autori ca Agatha Cristie, Sir Arthur Conan Doyle, cel care l-a plăsmuit pe Sherlock Holmes, Georges Simenon, cu al său celebru comisar Maigret, dar şi autorii români, precum Rodica Ojog-Braşoveanu, Horia Tecuceanu ori Haralamb Zincă, dominau în preferinţele publicului, fiind considerat genul mai puţin ideologizat. C hiar dac ă, în cazul autorilor români, se pozitivau excesiv anchetatorii instituţiilor statului.

Astăzi, autori ca Radu Ţuculescu, Lucia Verona, George Arion sau Bogdan Hrib demonstrează că acest gen de literatură, deşi considerat de unii uşor, dacă este bine scris poate fi de succes.

De curând, arădeanca Eugenia Crainic, cunoscută până acum mai mult ca jurnalistă şi autoare de scrieri pe blog, a debutat în forţă cu romanul Studenta criminală, apărut la editura Mirador.

Acţiunea romanului este centrată pe o crimă care chiar a avut loc şi a făcut să curgă multă cerneală tipografică şi virtuală la vremea respectivă. Pe această osatură şi-a construit autoarea scriitura care se anunţă a fi o revelaţie a acestui început de an în literatura poliţistă.

Cartea are mai multe fire narative, cu personaje bine construite şi acţiuni dinamice, care nu lasă loc de plictiseală cititorului. Începutul este şocant şi extrem de provocator: „ Sângele invada milimetric capacul valizei, ca o molimă devastatoare. Scăpat de sub control, penetra ţesătura verde desenând o hartă neagră, diformă, la care tânăra se zgâia cu mintea răvăşită, frângându-şi mâinile. «Să-l ia dracu' de ţigan împuţit! Asta-mi mai lipsea! Unde naiba să-l aruc, să scap... Să scap odată!»”

O subtilă psihologă, cu acces la profunzimi, autoarea nu-şi cruţă cititorii, servindu-le cele mai crude şi devastatoare emoţii tot din primele rânduri: „Se prăvăli între bancă şi valiza cotropită de sânge, dinspre care un vânticel venit de nicăieri o învălui într-o duhoare imundă. De undeva, din depărtare, un difuzor răguşit anunţa înfundat: patruzeci de grade la umbră.”

Cartea nu urmează neapărat forma clasică a romanului poliţist. Povestea de dragoste dintre anchetatorul Leon Damian şi ofiţerul criminalist Sofia Roth, trimişi de la Bucureşti la Timişoara să rezolve cazul, ia de multe ori faţa, misterul crimei rămânând în plan secund. La un moment dat chiar te întrebi dacă crima nu este doar un pretext, iar dragostea, omniprezentă, este de fapt cheia în care trebuie citit acest roman. Până şi crima în cauză se pare că a fost săvârşită din acelaşi sentiment care face ravagii printre personajele cărţii.

Găsim toate ingredientele unei cărţi de succes la public. De la poveşti şi răsturnări de situaţie care de care mai dramatice, intrigi, suspans, emoţie, până la o tensiune sentimentală greu de suportat.

Jurnalul intim al presupusei criminale este spaţiul de virtuozitate şi de etalare a întregului arsenal de resorturi intime umane: „Am aflat din cărţi că un om adult, ca pastorul Mihai, dacă se culcă cu o fată minoră, ca mine, este interzis. Că ar fi viol. Viol sună mai rău decât este. Mie îmi place. Nu durează mult şi după aia poţi să faci ce vrei. Nimeni nu te mai deranjează. Pe mine violul m-a scăpat de tiranie. Tirania tatei şi indiferenţa mamei. Ce mai mamă! Pe Bianca o duce maică-sa la şcoală şi o pupă pe obraji. Pe mine mama nu mă vede. Nu ştie că exist. Le pune pe surorile mai mari să-mi facă una, alta. Mama doar îl aprobă pe tata. Asta e treaba ei. Apoi rămâne gravidă, face un alt prunc şi pe noi ne tot numără, să nu ne rătăcească. Eu m-am rătăcit. Şi mă găseşte pastorul Mihai. Mă îndreaptă. M-a scăpat de ei toţi ” Sau chiar în finalul romanului: „Acum sunt singură. Absolut singură. De-o singurătate care... Dacă ar putea cineva să mă îndrume, să mă înveţe ce să fac... Singură, n-am ştiut niciodată ce cale să urmez. Să ştiu ce să fac... Poate ar şti pentru mine gardianul de azi-dimineaţă... Mă privea cu milă... Şi cu interes mă privea, ca orice bărbat care m-a privit vreodată. Trezesc eu în bărbaţi ceva anume... Da. Cred că el ar şti să mă protejeze. Cred că... dacă ar face sex cu mine, ar înţelege că sunt fată bună... Şi m-ar iubi... ”

Toată acţiunea cărţii se petrece într-un ritm alert, tensionat, fără diluări excesive, iar misterul dăinuie şi dincolo de final. Un final care îi satisface doar pe anchetatorii care trebuiau să închidă cazul. Altfel, el rămâne deschis, lăsând loc unei posibile continuări, dar şi incertitudinilor şi fanteziei cititorului.

Bine gestionat şi scris, roman pol iţist, dar, deopotrivă psihologic şi de dragoste, Studenta criminală este genul de carte pe care nu o poţi lăsa din mână până nu o termini.

Un debut mai mult decât convingător al Eugeniei Crainic, o voce epică distinctă, cu mult potenţial şi talent, pentru care următoarea carte e doar o chestiune de timp.

 

 

* Eugenia Crainic, Studenta criminală, Editura Mirador, 2018