EVENIMENT

Cornel 75

La primul Congres al Uniunii Scriitorilor de după 1989, ieşind în stradă, Marin Sorescu, confundându-mă cu Cornel Ungureanu, m-a luat pe după umeri şi am făcut mai mulţi paşi împreună. O vreme, l-am lăsat să creadă că sunt criticul de la Timişoara, nedorind să-i provoc agresivitatea timidului, pe care am avut prilejul să i-o cunosc. Dar când mi-a spus „Cornele, asta să rămână între noi!” a trebuit să-mi declin identitatea.

N-a fost singura oară când am fost confundat cu Cornel, aşa cum şi Cornel mi-a mărturisit că a fost de mai multe ori luat drept eu. Voi mai adăuga, doar, că într-un lung drum de o zi cu trenul de la Arad la Bucureşti, călătorind în acelaşi compartimentul cu un cetăţean ce s-a dovedit cu dragoste de literatură, mi s-a adresat, de la pornire şi până la destinaţie, cu domnule Cornel Ungureanu. N-am putut să-i stric bucuria că a avut onoarea să petreacă atâtea ore în compania cunoscutului scriitor, aşa că ne-am despărţit pe peronul Gării de Nord, lăsându-i satisfacţie întreagă.

Acum, la 75 de ani, criticul timişorean, ultimul mohican dintr-un şir de universitari timişoreni prestigioşi, Cornel Ungureanu poate face bilanţul unei geografii literare parcurse pas cu pas. Mai ales Banatul l-a păstrat în inimă şi în cărţi, scoţând la iveală mulţi autori care, fără strădania lui, s-ar fi topit în uitare. Nu întâmplător şi viaţa sa este înscrisă în acest perimetru: născut la Lugoj, cu şcoli în Caransebeş şi Timişoara, cu primii ani de dăscălie în Banatul profund, apoi te miri unde pe drumurile ţinutului natal, cu prilejul îndrumării lucrărilor de grad şi de doctorat (în calitate de profesor universitar) şi la întâlnirile cu confraţii şi cu cititorii (în calitate de critic literar şi de conducător de asociaţie profesională). „Cine l-a auzit pe C.U. povestind despre Banat rămâne fermecat nu doar de patosul naraţiunii, ci şi de ineditul spectacolului retoric” (Alexandru Ruja, în Dicţionar al Scriitorilor din Banat).

Dar ambiţiile nu i se opresc aici Ungureanu porneşte o geografie literară a întregii ţări, pe care, de asemenea, o parcurge şi fizic. „Deloc impresionist, deloc beletrist, criticul nu literaturizează şi bine face” concluzionează Adrian Marino despre Cornel Ungureanu în Dicţionarul Academiei (Dicţionarul General al Literaturii Române), iar C.M. (Cornel Moraru) scrie în Dicţionarul lui Mircea Zaciu, Marian Papahagi şi Aurel Sasu: „Spirit independent şi laborios, iniţiator de vaste proiecte, nu toate finalizate, U. este unul dintre criticii importanţi de astăzi, un foiletonist preocupat de a lărgi în permanenţă dimensiunile şi orizontul lecturii”.

Aşteptăm cu nerăbdare acea finalizare, mai ales că „ Proza românească de azi reprezintă o primă sinteză asupra epicii noastre contemporane, Cornel Ungureanu oferind prin acest volum una dintre imaginile posibile ale unei istorii a literaturii noastre actuale; criticul timişorean trece cu bine de primul examen al unui proiect impunător şi epuizant”, după cum remarcă Ioan Holban în Istoria literaturii române contemporane (în volumul III, Critică, Eseu, Memorialistică).

Cornel Ungureanu a atins pragul marilor sinteze: după ce a adunat cu migală materialele de construcţie pentru amplul edificiu, după ce a exersat mânuirea uneltelor, este pregătit să ne ofere sinteza aşteptată.

Sper ca încă multă vreme de acum încolo, lumea să mă mai confunde cu Cornel.

Gheorghe Schwartz