CRONICA LITERARĂ

Andrei Mocuţa

poet, prozator, Arad

Grete Tartler: Poezia regăsită*

Personalitate unică în peisajul cultural românesc, Doctor în filozofie cu teza Utopia însingurării în evul mediu islamic, licenţiată în filologie germanică şi orientală, licenţiată a Conservatorului Bucureşti, redactor la revistele „Orient” şi „Neue Literatur”; diplomat, ministru plenipotenţiar şi ambasador la Viena, Atena şi Copenhaga, traducător din araba clasică, persană, germană, greacă, daneză, engleză şi franceză, Grete Tartler scrie şi poezie, de mai bine de patru decenii, când a debutat cu placheta Apa vie (1970).

„Întotdeauna mi-am publicat poeziile la mult timp după ce au fost scrise”, declară autoarea într-un interviu şi tind să fiu de acord cu această strategie: poezia de bună calitate nu poate fi cernută decât în timp, după ce a fost lăsată atât cât trebuie la copt. Versurile adunate în acest volum nu fac excepţie de la regulă, ele fiind scrise pe parcursul a nu mai puţin de 14 ani, între 2004 şi 2018.

Primul aspect, plăcut surprinzător, atunci când deschizi cartea, încă de la primele pasaje, e abordarea ironică a unor clişee culturale arhicunoscute, din spaţii geografice diferite. De menţionat totuşi faptul că este vorba de o ironie fin culturală, a nu se confunda cu băşcălia ieftină din poezia românească de tranziţie: „E clar că din vorbe se naşte realitatea:/ Abia a zis Hamlet: „E ceva putred în Danemarca”,/ şi-ndată danezii au priceput că şansa lor stă în/ brânzeturi fermentate./ Abia a zis Caesar Alea jacta est,/ că au şi înflorit cazinourile./ Se spune că a existat şi un campion al vorbitului -/ nu o femeie, ci un bărbat/ care ar fi trăncănit fără pauză 5 zile şi 18 ore/ (nu ştim dacă la telefon, în dialoguri, sau la pereţi)”. Ridendo castigat mores – aş mai adăuga!

Admiratoare a scrierilor din Grecia veche şi a artei literare în genere, poeta rămâne în această zonă de convergenţă culturală a Banchetului lui Platon. Ansamblul gândirii lui Platon, cu tot ce a precedat-o şi cu toate determinările specifice lumii greceşti clasice, o stimulează pe autoare să îşi imagineze propriul ei poem Banchetul, adus la zi: „Mâncăm urdă, scriem poezie absurdă,/ degustăm o brânză Trapist pentru un poem realist,/ cu o roată de Penteleu îl gonim pe vulturul Eu/ hrănit cu ficaţii lui Prometeu -// Astfel ne-am petrecut ospăţul cu prietenii./ În urma lor, pe sub uşa închisă, s-a strecurat strălucirea/ unei veri neiertătoare, înfierbântate./ Desigur, rămăşiţele vor fi aruncate.”

Vocaţia de traducător versat transpare în mai multe dintre poeziile acestui volum. Mă opresc doar asupra poemului Parlando dintr-un motiv extrem de practic, acela că poeta nu a omis în el vreuna dintre limbile străine din care a tradus (şi pe care le-am înşirat la început). De dragul diversităţii lingvistice şi al unui exerciţiu poetic ludic, i-aş propune doamnei Grete Tartler traducerea fiecărui vers în limba căreia i se adresează: „Aş putea să folosesc cuvinte arabe străvechi/ sau persane, sau din senzuala greacă homerică,/ sau bucăţi de sticlă egipteană albastră, de porţelan german,/ sau latinii fulgi de zăpadă de pe Socrate,/ fărâme de cărămidă engleză, de vâslă daneză, sau catifeaua hainei lui Charlemagne;/ toate astea nu-s prefăcătorie, le-am adunat/ după sunet, culoare şi formă, le-am învăţat într-o viaţă,/ pe cele mai multe le-am folosit (în dialog,/ monolog – e totuna). Le scot la iveală/ după duritate, limpezime, nuanţa de care-i nevoie./ Am la congelator şi ceva protoplasmă,/ pentru cine vrea numai o austeră gustare.”

Traducând, prefaţând şi comentând excelenta antologie Umor şi satiră în literatura arabă clasică (Polirom, 2017), dintr-o cultură doldora de figuri satirice, anecdote, întâmplări hâtre şi pilduitoare, poeta îşi însuşeşte limbajul parodiant al născocitorilor şi palavragiilor orientali, versificând propriile Parabole: „Dintr-un grajd aflat în plin câmp cu noroi/ a dispărut o vacă – absolut fără urme./ Erau, de fapt, doar urme de încălţări omeneşti./ S-a aflat pân´ la urmă: hoţii duseseră vaca/ peste arătură/ încălţată cu patru cizme!/ Puteau s-o caute mult şi bine stăpânii./ Cum nici noi nu mai regăsim, adesea, cele scrise.”

Nu lipsesc, desigur, corespondenţele livreşti cu inconfundabilul poet neoelen, pentru care limba literară a Elladei din vremea sa nu are secrete şi sonorităţi necunoscute. Este vorba de Kostas Karyotakis, tripolianul cu vocaţie de poet, dar hărăzit cu cel mai tern şi plicticos job, acela de „conţopist”: „Mă trezesc în oraşul în care a trăit Karyotakis./ Vântul de martie leagănă eucaliptul/ sub care şi-a încheiat socotelile/ după ce înotase zadarnic o zi, încercând se-nece./ Căderea lui a fost calmă ca prin văzduh -/ prin mirosul sărat, amintindu-şi fiecare detaliu,/ murmurul ghioceilor care se spărgeau când corabia/ pierea-n zare,/ (…) În urma lui, maldăre de hârtii. Silabele murmură,/ tăcerea-i nisipul spălat la mal./ Peste ani, altcineva,/ cu ferestele-nchise spre libertatea din stradă,/ în acelaşi birou stinge computerul/ cum ar face curat în cămară:/ totul încă sub murmur de praf omenesc.”

La final, vă las în compania poemului meu preferat, cireaşa de pe tort, cum s-ar zice. Fără comentarii, fără interpretări. Lăsaţi-vă învăluiţi de senzualitatea şi muzicalitatea lui: „În era computerelor, când scrisul de mână a devenit anacronic,/ tot mai rămân grafiile cariilor în lemn, semnele Lunii/ peste urzici înflorite,/ bibliografia din firele albe-ale nervilor, ieşind la iveală.// Ne aruncam cuvintele unul altuia într-o joacă:/ „pentru prânz ţi-am goethit nişte fasole”./ „vaca-i pom fiindcă are vrăbioare”./ Dar nu le scriam. Erau glumele noastre/ de descruntat cerurile când stau pe gânduri,/ de înclinat toate străzile către marele fluviu,/ încât ceaţa să se scurgă în apă/ şi toate fumurile să se aplece spre sud.” (Paleografie)

Deşi s-au scurs două decenii de la precedentul volum de poezie, Grete Tartler regăseşte poezia exact acolo unde a lăsat-o: intactă, neprăfuită şi reîmprospătată, astfel că apariţia Cuvintelor salvate îşi merită pe deplin aşteptarea.

* Grete Tartler, Cuvinte salvate, Editura Omonia, Bucureşti, 2018, 92 p.