RESTITUIRI

Horia Truţă
istoric, Arad

Ioan Slavici: Ipostaze ecologice

Chiar dacă termenul de ecologie a fost introdus în a doua jumătate a secolului al XIX-lea (Ernest Haeckel, 1866), prin definirea rolului decisiv al conexiunilor dintre organismele vii şi mediul lor de viaţă după principiul toate sunt legate de toate, aceste aspecte, se regăsesc şi în creaţiile artistice, ale căror autori percep omul ca pe un sistem integrat în natură. Din acest punct de vedere, peisajul, ca parte din natură care formează un ansamblu artistic, este rezultatul a două componente: pe de o parte potenţialul sau suportul ecologic, peste care se suprapune acţiunea antropică. Exemplele sunt numeroase, ele putând fi descifrate relativ uşor şi în opera literară a lui Ioan Slavici.

Familiarizat cu structurile peisajelor umanizate de câmpie şi a celor colinare, Ioan Slavici foloseşte ca suport ecologic, elementele de biotop (mediul abiotic) şi de biocenoză (plante şi animale) care-i stau la îndemână şi pe care le ştie încă din copilărie. Oamenii sunt legaţi de mediul în care trăiesc şi respectă regulile vechi ale locului, preluate de la strămoşii care vieţuiau cu natura într-o deplină unitate, respectându-i legile. De aceea, mai ales atunci când se referă la viaţa satului, Ioan Slavici nu idealizează şi nu tratează izolat personajele. Biotopurile (mediile de viaţă) sunt alcătuite din elemente de timp şi spaţiu: „timp de un ceas şi jumătate, drumul e bun” (Moara cu noroc), timp exterior: „...merseră cam aşa cât ţine o pipă de tutun.” (Limir Împărat), timp interior: „paltinii creşteau în fiecare zi un an, în fiecare noapte alt an” (Doi feţi cu stea în frunte), geomorfologie: „vine apoi un pripor pe care-l urci” (Moara cu noroc), sol: „pe Râpoasa cresc stânci...” (Popa Tanda), temperatură şi lumină: „...nu era nici cald, nici rece, nici luminos, nici întuneric” (Zâna Zorilor), vânturi şi umiditate: „Crivăţul şuieră şi vâjâie izbind în toate părţile stropii sloiţi...” (O viaţă pierdută), alături de numeroase alte elemente climatice sau hidrologice. Uneori suportul ecologic natural este prezentat ca ceva mohorât, cenuşiu, ostil omului şi intereselor sale: „n-aintea lui se întindea un pustiu mare, mare cât vedeai cu ochii, nu vedeai nimic pe el.” (Zâna Zorilor).

Numărul speciilor de plante şi animale folosite în discursul său literar, este impresionant, dovedind o bună cunoaştere a mediului biotic. Imensul fond de informaţii din domeniul ştiinţelor naturii este folosit cu dezinvoltură pentru descrierea ecosistemelor antropizate (umanizate) de câmpie şi deal, aşa cum sunt: satul, culturile cerealiere, plataţiile de vie, grădina sau a celor naturale: pădurea de foioase, pajiştea crângul, târşul, etc. Interesant este şi faptul că din cele 103 specii citate în opera literară, doar una este exotică, leul prezentat ca simbol al vitejiei, neînfricării, celelalte fiind indigene [1]

Nici atunci când prezintă lumea basmelor – plină de vrăjitoare, pricolici, vântoase, năluci, vâlve, balauri, ce populează alături de spini, mărăcini, viermi, muşte, guzgani, biotopuri aride, lipsite de apă, lumină şi căldură, „prin văzduh roiau fel de fel de muşte şi şoareci şi guzgani şi conopişniriţe şi lilieci, bufniţe cu capul cât baniţa şi şerpi fel de fel” (Limir Împărat). Prezenţa lor acolo se constituie şi într-o invocare a ideii de sărăcie, dezordine, lene, dar şi de obstacol, piedică.

Flora spontană care cuprinde 26 specii: 8 arbori (stejar, mesteacăn, paltin, plop, salcie, tei, arin, brad), 5 arbuşti (tufar-corn, alun, rug, răchită, mur), 13 plante ierboase (mărăcin, curpen, ceapa ciorii, iarba lupului, iarba fiarelor, brustur, scai, spin, şovar, papură, pipirig, trestie, iarba) este prezentată în asociaţii vegetale denumite: pădure întunecoasă, iarbă molcuţă, sălciş, ierbiş, stufăriş, mărăcini, buruieni. Speciile cultivate, în număr de 19, sunt prezente prin pomi fructiferi: 4 specii (măr, păr, prun, nuc), viţa de vie, cereale: 3 specii (grâu, porumb, secară), legume: 6 specii (usturoi, ceapă, varză, fasole, cartof, dovleac), plante ornamentale: 4 specii (crin, viorea, iorgovan-liliac, bujoer) şi o singură plantă textilă: cânepa.

Fauna, prezentată generic prin: fiare şi alte grozăvenii din acelea din pădure şi de prin guduroaiele întunecoase; jigănii spurcate care se hrănesc cu viermi şi muşte; lupi, urşi şi fel de fel de fiare sălbatice: şerpi mărunţi sau mari cu limbi late de-o palmă şi lungi de trei coţi etc., cuprinde 59 specii: 22 mamifere (arici, căprior, căţelul pământului, cârtiţă, cerb, guzgan, iepure, leu, liliac, lup, mistreţ, şoarece, urs, vulpe), 23 păsări (bufniţă, cioară, ciocănitoare, cocoş sălbatic, corb, cuc, gaiţă, gâscă sălbatică, potârniche, prepeliţă, privighetoare, pupăză, raţă sălbatică, sturz, şoim, turturică, vrabie, vultur), 3 reptile (broască ţestoasă, şarpe, şopârlă), 1 batracian (broasca), 1 peşte (peştele), 5 insecte (fluture-generic, furnica, gândac-generic, muscă, viespe) 2 viermi (râma, vierme de cadavru). Animalele domestice sunt prezente prin 14 specii: 8 mamifere (bivol, cal, câine, pisică, oaie, porc, vaca, capră), 5 păsări (găină, gâscă, păun, porumbel, raţă), 1 insectă (albina).

Chiar dacă nu o spune explicit, marile crescătorii de porci din jurul Ineului, nu aveau ca suport alimentar produsele ceraliere, ci seminţele de fag şi stejar, care se întindeau în Ţara Zărandului şi Câmpia Aradului pe suprafeţe considerabile: ...pe aici sunt pădurile cu turme de porci? Da îi răspunse Ana, în toate părţile cât vezi cu ochii” (Moara cu noroc).

Întreaga natură este la Ioan Slavici în biostazie, cu un grad mare de stabilitate ecologică, pe care omul nu a ajuns încă să o strice, degradând-o ireversibil. Semnele poluării, consecinţă directă şi nefastă a acţiunii antropice, apar doar ca expresie a lenei, delăsării, proastei administrări a unei gospodării tipic ţărăneşti: „...câteva lemne clădite laolaltă, un acoperiş de paie amestecate cu fân, un cuptor de imală cu prispa bătrânească, un pat alcătuit din patru ţapi bătuţi în pământ” (Popa Tanda). Peisajele degradate pot fi refăcute prin simpla intervenţie a unei mâini pricepute şi harnice, întregul sistem al deteriorărilor aduse de om fiind în esenţă reversibile: „...În colibă, gunoiul se adunase mormane, iar prin colţuri păienjenişul încărcat de praf sta perdele groase şi pretutindeni mişunau păianjeni mari cât pumnul, muscoi înţepători şi fel de fel de bidigănii...” (Limir Împărat). Se citează însă vechea metodă de lăzuire a pădurilor, prin ardere pentru a face loc agriculturii: „...stau răzleţe rămăşiţele încă nestârpite ale unei păduri, cioate, rădăcini ieşite din pământ şi tocmai sus pe culme, un trunchi înalt, pe jumătate ars, cu crengile uscate...” (Moara cu noroc).

Deşi este un observator atent, Slavici nu se străduieşte să facă spectacole din peisajele sale. Descrierile emoţionează prin simplitate, într-un demers narativ aparent lipsit de imaginaţie şi subtilitate, fără elemente exotice, exuberante, dar în mare diversitate: „Satul se întinde la poalele celui din urmă şir de dealuri. Din sus de sat, locurile sunt presărate cu vii şi mai sus coasta e acoperită cu târşi, pe culmea dealurilor se vede marginea pădurilor, iar într-un vârf ieşit din câmpie, cel mai înalt dintre toate, se ridică zidurile părăsite ale Vilagoşului, o cetate veche, de unde ochiul străbate toată câmpia, cât pătrunde raza de lumină” (Pădureanca). Inventarul naturii este însă riguros, printr-o transcriere aproape fotografică, clişeu după clişeu, pe măsura parcurgerii sau descoperirii sale: „De la Iosaşi înainte era, mai ales pentru el, omul crescut la câmpie, ţara minunilor nespuse. Aici drumul apucă pe o vale mai strâmtă, ţinându-se mereu de ţărmurii unui râuleţ zgomotos, acum printre ţarini şi fâneţe, mai departe printre livezi şi rarişti şi iar mai departe prin păduri dese ori pe sub stânci, ce atârnă greu pe coasta piezişă, presărată, pe ici, pe colo, cu câte un fir de mesteacăn”. (Pădureanca)

În acest concept mai sunt integrate o mulţime de date din natură cu referiri geografice, conexiuni şi simboluri cu referiri la timp, spaţiu, regimul climateric, geomorfologic, pedologic, alimentar sau care privesc raporturile economice şi psihosociale, la mentalităţi, religie, datini şi eresuri populare de la sfârşitul veacului al XIX-lea. Tensiunea naraţiunilor este simţită atât prin prezentarea personajelor grupate în triadă asemenea Sfintei Treimi (trei persoane masculine şi una feminină care are legătură cu toţi trei) [2], a locurilor rele (primejdioase), cât şi prin nume sau denumiri simbolice luate din lumea plantelor şi animalelor. În tulburătoarea poveste de dragoste Pădureanca, Slavici sugerează atmosfera tensionată prin numeroase nume – simbol preluate din natură: Iorgovan (liliac) – pasăre ratată, animal ambiguu, care reprezintă şi încarnarea unui demon; Simina – siminocul, plantă cu flori galbene, culoare caldă, dificil de stins, care se revarsă mereu dar planta numită şi flori de paie, reprezintă ceva ce se usucă şi zboară ca vântul; Busuioc – planta dragostei de care depinde legarea şi dezlegarea; Şofron – şofranul reprezintă înţelepciunea; Pupăză – animalul simbol al murdăriei; Furtună (Popa) – Intervenţia divină în mersul lumii, indicând un nou început; Prepeliţa – Simbolul verii şi al ispitei, dar şi al pierzaniei, ţipătul ei fiind socotit ca o chemare la dragoste; Vulpoi (calul lui Iorgovan) – Simbol al donjuanismului, şireteniei, falsităţii, vicleniei, dar o reprezentare a contradicţiilor între a face şi a nu face un anumit lucru; Seceriş (vremea) – atmosferă de tensiune într-o iubire neîmplinită etc.

Aceste câteva ipostaze de natură ecologică sunt elemente care întregesc farmecul şi realismul discursului literar la Ioan Slavici.

Bibliografie: Hurezan Pascu, Şimăndan Emil, Ioan Slavici şi unitatea spirituală naţională, Arad, 1998; Mihăilescu Dumitru (coord), Slaviciana, Studii despre Ioan Slavici, Arad, 2004; Slavici Ioan, Amintiri, Bucureşti, 1967; Slavici Ioan, Proză, Poveşti. Nuvele. Mara, volumul I şi II, Bucureşti, 1980; Trif Eliza (coord), In memoriam Ioan Slavici, Timişoara , 2008

NOTE:

[1] Vasile Alexandri – 56 specii, din care 21 exotice; Mihai Eminescu 93 specii din care 21 exotice; Tudor Arghezi – 128 specii din care 35 exotice.

[2] Tatăl, Fiul, Duhul Sfânt şi Fecioara Maria (Sfânta Treime); Ghiţă, Lică, Pintea şi Ana (Moara cu Noroc); Iorgovan, Busuioc, Şofron şi Simina (Pădureanca).