logo

Revistă de literatură, eseu, arte vizuale, muzică, fondată în februarie 1990 la Arad.

Redactor-şef fondator: Vasile Dan.

logo

 

LECTURI PARALELE

 

Voichiţa T. Macovei
eseistă, Arad

 

 

O carte care trebuie citită!*

 

logoAdrian Melicovici este „uno scrittore rumeno in Italia”, cum îi place să se numească pe bună dreptate.

Proza sa, cu rezonanţă deja în plan internaţional, este de esenţă realistă şi are ca sursă de inspiraţie realitatea lumii în care a trăit până în 2013, adică România comunistă şi postdecembristă.

Toată opera atrage, fascinează prin felul în care scriitorul ştie să adune laolaltă faptele lumii în care trăieşte, învăluindu-le în propriul suflet, analizându-le prin propria conştiinţă. Iar sufletul şi conştiinţa care analizează lucrurile sunt acelea ale omului curat. De aceea, analiza înfăptuită devine serioasă şi temeinică. Din ea se pot extrage norme de viaţă, linii morale ale vieţii omului dintotdeauna.

Aceste lucruri le-am înţeles, special, după ce am citit romanul Lanţuri, a cărui acţiune aflasem că se petrece în România anului 1979, protagonist fiind un tânăr muncitor din Ploieşti , condamnat la moarte pentru o triplă crimă, închis la penitenciarul Mărgineni. Titlul are valenţe simbolice, precum Iona lui Marin Sorescu. Omul trăieşte „în lanţuri” indiferent de locul, timpul existenţei sale.

Citind romanul, cu sinceritate trebuie să recunoaştem calităţile unei opere ce se înscrie în seva marilor creaţii ale adevăraţilor scriitori români având aceleaşi „lanţuri” care-i uneşte definitiv: locuri natale, modele morale, reflecţii, simboluri, credinţă, speranţe.

Plecând de la o întâmplare simplă, dar cu implicaţii enorme (crima comisă de tânărul Virgil Crăciun), autorul creează un roman cu o tematică extrem de complexă. Căci, vom înţelege până la urmă, că nu întâmplarea tragică se află în centrul romanului, ci povestea ei, implicaţiile în plan social, psihologic şi existenţial. Vom întâlni aici, toate temele şi motivele care formează viaţa noastră sau, cum ne sugerează naratorul, „viaţa unui om simplu”: sufletul, frumosul uman, iubirea, destinul, femeia, speranţa, Dumnezeu, libertatea şi îngrădirea, căinţa, raportul dintre eu şi ceilalţi, dreptatea, societatea, familia. Şi fiindcă viaţa unui om acumulează în ea mai multe lucruri, şi acelea se vor găsi în această carte!

Tânărul Virgil Crăciun, descendent dintr-o familie dezorganizată, crede că s-a realizat în viaţă alături de Violeta, pe care o iubeşte nespus şi pe care o consideră femeia vieţii sale. Copilul lor, Andy îi dă asigurarea echilibrului psihologic al vieţii. Dar, două condiţii (cauze) externe, îi dărâmă visul armoniei dorite: vicisitudinile societăţii comuniste care obligau oamenii la tot felul de subterfugii pentru a putea trăi şi ura părinţilor Violetei faţă de bărbatul fără studii superioare, considerat de ei un ratat, nedemn pentru fata lor.

Un punct maxim al romanului îl reprezintă dorinţa lui Cleo, sora Violetei, de a-l atrage pe Virgil, determinându-l să facă sex cu ea.

Pentru omul care părea că şi-a găsit liniştea sufletească, iubirea vieţii şi împlinirea, indiferenţa soţiei faţă de provocarea propriei surori a dus la extreme un conflict psihologic ce mocnea în sufletul său din perioada copilăriei. Este o adevărată introspecţie în sufletul unui tânăr aflat între o copilărie de coşmar şi o viaţă ce părea împlinită prin iubire.

Ţipetele pline de ură ale socrilor, cozile interminabile la care era nevoit să stea înainte de a merge la serviciu pentru procurarea pâinii şi a laptelui, certurile cu vecinii, dar mai ales schimbarea lui Vio faţă de bărbatul, soţul şi tatăl familiei, a făcut ca Virgil să premediteze eliminarea celor două suflete considerate de el principala stavilă în trăirea existenţe dorite: a socrilor. Întâmplarea, excelent descrisă de narator prin mijloacele artei, face ca Virgil să fie nevoit să o omoare şi pe Cleo.

Urmează condamnarea la moarte.

Pentru naratorul A. Melicovici, fin şi pătrunzător analist al lumii în care trăieşte, condamnarea la moarte a criminalului Virgil Crăciun constituie dezvoltarea unor pagini de un dramatism extraordinar care scot la suprafaţă pentru cititori frământări, întrebări, răspunsuri, supoziţii sau speranţe asupra libertăţii de a trăi, asupra existenţei individului prin raportare la cei din jur, până la urmă, prin raportare la întreaga societate.

Sunt întrebările noastre, ale fiecăruia dintre noi! Cu dorinţe, lupte, eşecuri, cauze şi hotărâri, cu implicaţii nedorite ale celorlalţi în viaţa noastră.

Esenţa analizei întreprinse surprinde lupta dintre eu şi ceilalţi (societatea), iar descoperirile nu sunt puţine, făcându-ne pe fiecare să ne întoarcem înspre noi, spre a ne regăsi ca sine, într-un univers atât de complex! Întâlnim tehnica pluralităţii perspectivelor în construcţia romanului. Nararea la persoana a treia este întreruptă pe alocuri de adresarea directă. Este mărturia faptului că autorul a trăit el însuşi realitatea prezentată, determinându-l pe cititor să facă acelaşi lucru.

 

* Adrian Melicovici, Lanţuri, Editura Singur, Târgovişte, 2016