LECTURI PARALELE

Constantin Butunoi
poet, Arad

Când trece puntea*

Când trece puntea către proză, poetul Kocsis Francisco, ceea ce se întâmplă cu Un roman într-o gară mică, volum cu proze scurte şi foarte scurte, după ce publicase tot proză în 2006, Plimbări cu Freud, devine un scriitor plin de surprize şi e greu să rezişti tentaţiei de a-i citi noua sa apariţie editorială.

Francisco scrie rar proză, după propria sa declaraţie, pentru că nu are putere după aceea să revină la poezie. Un fel de a-şi încărca bateria.

De ce a ales proza scurtă, pentru că aici se simte liber, pentru că este un gen deschis oricăror inovaţii de ordin tehnic şi nu are stabilite reguli precise care să producă disconfort.

„…cartea de proze scurte trebuie să mă elibereze de o sumedenie de naraţiuni originare, legende urbane şi idei mai trăsnite pe care tot le-am purtat de-a lungul anilor”, o afirmaţie făcută cu ocazia unui recent interviu, lămuritoare într-un anumit fel, dar care lasă deschise multe paranteze. De aici, probabil, a plecat şi modul cum a fost alcătuită structura volumului cu următoarele capitole: Secvenţe rurale, Secvenţe urbane şi Alte secvenţe, ultimul fiind de cea mai mare întindere datorită secvenţei intitulată, Plimbări cu Freud, care se impune mai ales prin complexitatea crescută faţă de celelalte secvenţe.

Primul capitol începe cu Plimbare nocturnă cu şareta pe câmp, o povestire aş spune fără miză, care îşi propune descrierea unor peisaje nocturne ce se succed de o parte şi alta a unui drum parcurs cu şareta, dar apariţia bătrânului învăţător Duka, „atât de bătrân că a fost tânăr numai între războaie”, totul se schimbă şi într-o stare de ambiguitate atmosfera devine plină de mister: „Şi nici n-aş putea spune că ivirea lui m-a uluit peste măsură; în totul, lucrul cel mai straniu era că nu ştiam că are cal, că a păstrat şareta baronului şi face plimbări pe câmp în nopţile fără lună”.

Tehnicile stilistice alambicate şi desele schimbările de planuri în timp şi spaţiu, întâlnite în Fuga spectaculoasă a baronului în America, pun la încercare înţelegerea; un pilot zboară aproape o mie de kilometri, riscându-şi viaţa, pentru a-şi salva fratele din România cuprinsă de comunism, mama lor, rămasă singură, îşi găseşte sfârşitul după ce întreaga avere i-a fost confiscată. Povestirea se în încheie cu o scenă antologică: „… încercând să se bulgărească unul pe altul, se roteau ameţitor de ziceai că joacă ceardaş pe un drac de melodie. Şi totul a ţinut până când baronul a căzut cât era de lung şi a rămas culcat, râzând cu ochii spre tărie. Atunci, parcă simţind că hârjoană i se cuvine şi lui, s-a aruncat şi calul în zăpadă şi s-a rostogolit de câteva ori de pe-o parte pe alta cu aceeaşi veselie, nechezând”

Paznicul de noapte al satului din Dulăul alb nu poate uita întâmplarea din întunericul când a fost atacat de un dulău alb uriaş şi a reuşit să se salveze cu cosorul; în mod straniu, Ilie prietenul său, care căzuse în timp ce patrula într-un ciot, după noaptea aceea a apărut cu urme de tăietură pe obraz: „Mult mai târziu, după ce rana s-a vindecat şi s-a putut rade, s-a văzut că a rămas cu o cicatrice urâtă de tot, dar nu arăta ca urma unei răni de ciot, linia dreaptă părea să fie mai degrabă urma unei tăieturi de cuţit sau de cosor”.

Simplitatea prin care este redat dramatismul vieţii, surprins într-o ipostază rurală dintr-un timp anumit, în Moşneagul, baba şi măgarul, este de admirat; încrâncenarea dintre „dobitoc şi om” este rezolvată de intervenţia naturii: „…câteva minute mai târziu a început să plouă mărunt. Cei doi bătrâni s-au oprit descumpăniţi. Moşneagul privea îndârjit cerul, iar baba a dat fugă până la căruţa cu roţi”, astfel fiind obligaţi să amâne deznodământul.

Toată lumea îi zice Lina, o proză din al doilea capitol, conţine povestea unei femei care îşi câştiga existenţa cu cântarul; când apare un tip arătos, care plăteşte fără să apeleze la serviciile sale, este cuprinsă de fiorii unei iubiri imaginative ce-i provoacă schimbări comportamentale: „Chipul ei cu pistrui părea frecat cu peria, trăda urme de roşeaţă, iar unghiile au dispărut, tăiate până la carne cu negreală cu tot. Şi-n ochii ei veşnic întunecaţi a început să mijească ceva lumină”; când El dispare se revine la starea iniţială.

Un ritm extrem de trepidant întâlnim în Drumul spre celebritate ca într-un veritabil policier; un tip înţeapă femeile în fund şi provoacă un mare scandal când a fost înţepată fiica secretarului de partid, dispozitivul organizat şi măsurile luate pentru prinderea făptuitorului produc ilaritate: „Doamnelor, avem de îndeplinit o misiune urgentă. Un nebun umblă prin oraş şi înţeapă fetele cu un obiect ascuţit. Nu-i absolut sigur, dar se pare că ţinta lui e dosul, aşa că pregătiţi-vă, fetelor, fundurile de înţepat, pregătiţi-vă minijupele, ciorapii provocatori”, şi pe deasupra facem cunoştinţă cu o satiră fină privind apucăturile ştabilor din epoca comunistă.

Într-o proză de tip realist intitulată Un roman într-o gară mică: „Exceptând linia principală, cât de cât întreţinută, cu traverse solide de beton şi şine lucioase, dovadă că mai trece câte un tren pe ele, celelalte linii abia se mai zăresc dintre buruieni şi bălării de toate felurile”, Kocsis Francisco filtrează cu măiestrie fantasticul, fapt întâlnit şi în alte „secvenţe”, un du-te-vino între real şi supranatural: „E trenul care vine şi pleacă fără să fie anunţat ori văzut de cineva, trenul nevăzut de după amiază”.

Misterul este învăluit într-o aură religioasă în povestirea care are drept protagonişti pe Arghire şi familia lui de ţigani, plimbăreţi prin Europa; Maria, soţia lui Arghire, se îmbolnăveşte şi este ajutată de Matei, apărut din neant: „Avea în spate un rucsac soldăţesc destul de greu, se pare, înţesat cu lucruri numai de el ştiute. (…) nu avea aerul de a fi un om al străzii.

– Cum te cheamă?

– Matei; înainte de a dispărea l-a sfătuit pe Arghire să o ducă pe Maria acasă, nu mai avea mult de trăit.”

Volumul se încheie cu accidentul unui tânăr într-o gară din Viena, Peter Halmer, care îşi pierde memoria şi ajunge pacientul lui Freud; povestire cam lungă, cam cusută cu aţă albă şi cam nepotrivită intervenţia fantasticului pe fondul beţiei din final.

Indiferent de unde sunt luate subiectele, povestirile ne aduc în faţă personaje şi întâmplări ce aparţin altor vremuri şi nu pot să nu ne stârnească curiozitatea; plăcerea lecturii fiind proporţională cu măiestria cu care au fost scrise.

* Kocsis Francisco, Un roman într-o gară mică, Editura Polirom, Iaşi , 2018