logo

Revistă de literatură, eseu, arte vizuale, muzică, fondată în februarie 1990 la Arad.

Redactor-şef fondator: Vasile Dan.

logo

 

GLOSE

 

Romulus Bucur
poet, eseist, traducător, redactor-şef adjunct al revistei „Arca”, Arad

 

 

glose detectivistice
(mateine)

 

logo„Mateiu I. Caragiale e un poet al detaliului”, ne spune, încă de la prima propoziţie a cărţii sale*, Cosmin Ciotloş, un critic al detaliului.

Şi urmează o recapitulare, în bună tradiţie filologică, a detaliului de analizat, cu istoria lui cu tot, fără ca prin aceasta să aibă ambiţii monografice (p. 6). Apoi a următorului detaliu, şi a următorului, cu răbdare, cu consecvenţă, cu rezultate finale surprinzătoare şi nu tocmai. Nu o revoluţie a interpretării operei mateine, ci, mai curînd o evoluţie.

Unul din meritele cărţii e posibilitatea de a aplica una sau alta din formulările legate de cîte un caz particular (de pildă, „vina comentatorilor, prea dispuşi să transforme prozele lui Mateiu Caragiale în veritabile obiecte de cult” (p. 26), şi aplicată la analiza lui Remember), la contexte mai largi ale operei. Aceasta cu condiţia ca nu cumva să ne trezim că facem reverse engineering, că dezvoltăm, că explicităm un raţionament pe care autorul l-a condensat în varianta finală, cea publicată.

Literatura şi viaţa, cum era de aşteptat, se întreţes la Mateiu Caragiale. Ca ilustrare, sînt discutate, pe rînd, Sub pecetea tainei, Remember, Craii de Curtea Veche, Pajere, şi un mic caz de furt literar, legat de un presupus pla­giat, de un sonet dispărut din hîrtiile autorului, şi apărut în paginile revistei Viaţa literară cu ocazia unui concurs de sonete.

„[o] întreagă cazuistică poliţienească” (p. 7), pusă în aplicare în eseul care dă titlul cărţii, devine o lec­tură poescă, mai precis, sub semnul lui Auguste Dupin. Totuşi, e vorba de un Poe răsturnat: nu a­­­vem un detectiv particular mai inteligent decît po­­­liţia, ci un poliţist (cititor de literatură poliţistă) ca­­re nu se ridică la înălţimea provocării cazului de rezolvat, concluzia decurgînd firesc, în sensul scoaterii autorului din zona interpretărilor esoterice do­minante: Sub pecetea tainei este „măcar în prima lui parte, e un roman poliţist rezolvabil” (p. 24).

Plimbările, fără urmă de complex faţă de prestigiul autorilor unei bibliografii copleşitoare, prin pădurea narativă mateină pun în evidenţă în primul rînd puterea filonului intertextual. Cîteva citate (repet, concluzii ale unor demonstraţii), pentru evidenţierea acestei idei, cu variatele ei ipostaze: „[E] de necrezut cât de impregnat de literatură şi viaţă literară autohtonă e romanul lui Mateiu Caragiale” (p. 61). Sau: Craii… devine „o uriaşă dioramă cu li­teraţi şi mostre de literatură, cum fusese Epigonii şi cum avea să fie, peste aproape un secol, Levantul ” (pp. 62-63). Venind din partea unui autor care a efectuat cu minuţiozitate operaţia îngrijirii unei ediţii a poemului cărtărescian, punînd în evidenţă cam tot ce e de pus în evidenţă din acest punct de vedere, afir­maţia e mai mult decît credibilă.

Aceeaşi intertextualitate vine să contrazică, din nou argumentat, imaginea orfevrului solitar. Solitar, da, dar între literaţii contem­porani, nu între operele literaturii române: „existând un reper livresc, amintitele chinuri ale conceperii tramei narative intră, fără ocol, din domeniul fabulaţiei, în acela al deturnării ironice de sens” (p. 37). Din nou, e vorba de Remember, şi din nou e vorba de mai larga relevanţă a formulării.

Vorbind de modele, acestea sînt varii, de la stihurile de stemă, la pionierii prozei româneşti de ficţiune, autorii a tot felul de misteruri, la Eminescu, cel din Geniu pustiu etc.; un loc special îl ocupă aici atracţia pentru proza lui Ion Ghica. Tot între modele, cel al lui Pirgu, de pildă, nu se reduce la detestata figură a tatălui, în amestec intrînd, de asemenea, Delavrancea şi Goga.

O carte mică, o cărticică, cum şi-o alintă autorul în introducere, devine ceva mult mai serios: o cale de care exegeza viitoare va trebui să ţină seama. Dacă e să-i găsesc o înrudire critică lui Cosmin Ciotloş, aceasta ar fi Florin Manolescu. Prin abordarea unor teme insolite (sau măcar în afara drumurilor bătătorite), prin răsturnarea unor locuri comune ale criticii, prin argumentaţia ingenioasă şi susţinută bibliografic.

 

*Cosmin Ciotloş, Elementar, dragul meu Rache. Detalii mateine sub lupă, Bucureşti, Humanitas, 2017.