GLOSE

Romulus Bucur
poet, eseist, traducător, redactor-şef adjunct al revistei „Arca”, Arad

Cartea scrisoare [1]

Editura Spandugino este o editură de nişă: publică puţine titluri pe an, are un portofoliu redus de autori, şi scoate cărţi în condiţii grafice excelente. Mai în detaliu: e o editură dedicată, cu devotament, adunării operelor semnificative ale unor autori români semnificativi, în ţară şi pe plan internaţional. Trei exemple: Virgil Nemoianu, Solomon Marcus, Sanda Golopenţia. Despre cea mai recentă carte a căreia[1] va fi vorba în rîndurile de mai jos.

Nu cred că mai e nevoie s-o prezint pe autoare; opera ei de pionierat, în România, în domenii cum ar fi lingvistica transformaţională, semiotica, pragmatica, recunoscute şi în străinătate, au principalul merit că, dincolo de limitele specialităţii, reprezintă o provocare intelectuală pentru oricine e preocupat de domeniul umanist şi e înzestrat cu curiozitate intelectuală şi gîndire critică. De asemenea, din motive familiale, aceasta însemnînd, pe lîngă ceea ce gîndirea confucianistă ar numi pietatea filială, respectul valorilor în care a fost educată, anume, adevărul, cinstea, simţul tradiţiei, înţeleasă ca transmitere şi sporire a cunoaşterii, îi datorăm proiectul de reconstituire a operei părinţilor ei, în primul rînd tatăl, Anton Golopenţia, una din minţile fără care România e mai săracă.

De la început, se vede o trăsătură caracteristică, în acelaşi timp, intelectualului, cercetătorului, scri itorului: capacitatea de a vedea, din prima clipă, detaliul semnificativ, şi de a-i ataşa toate semnificaţiile posibile, adică, spirit de observaţie, asociativitate, imaginaţie şi rigoare. La care se adaugă capacitatea de a exprima toate acestea, de a ne face părtaşi la trăirile în acelaşi timp intelectuale şi emoţionale ale autoarei:

„Povestea vieţii mele nu se încheagă, nu se solidifică aici printr-un număr de evenimente acumulate destinal într-o direcţie ştiută sau descoperită treptat. Trimit spre ele, în cele ce urmează, câte un amănunt sau altul aflate în vagi potriviri – de cele mai multe ori senzaţii, abur de efecte –, privind obiectele acestei liste. Ori, abia auzite, câteva mici refrene care se degajă din ansamblu.” (p. 14).

Cu un pic de maliţie, nu citez mai departe – urmează cîteva pagini superbe, amintiri din copilărie, din tinereţe, de la începutul stabilirii în America, navigînd printre ani şi locuri, cu seninătate şi cu bucuria lucrurilor şi a amintirilor frumoase. Suficient motiv pentru a procura şi citi cartea. Sau, din eseul despre hîrtie: „Hârtia e sfântă, ca pâinea. Nu se batjocoreşte” (p. 32).

Alte amintiri, ale anilor '46, triste, deprimante, revelatoare,

„Mi se confirma o dată mai mult ierarhia întoarsă a vremilor. De acum înainte, ca şi până acum, vor conta pentru mine, o simţeam fără s-o articulez, cei care au fost închişi, exmatriculaţi, excluşi, «demascaţi», marginalizaţi sau ridiculizaţi” (p. 92).

Altă dimensiune a cărţii e cea a evocărilor, empatice, calde, generoase, însufleţite de aceeaşi dragoste pentru valoarea umană şi intelectuală: Mihai Pop, Ovidiu Bîrlea (ocazie cu care am aflat sursa înregistrării gesturilor povestitorilor din legendara Antologie de proză populară epică), alături în paginile cărţii, chiar dacă nu şi în viaţa profesională, Monica Brătulescu, Ana Olos, Lorenzo Renzi, Irina Izverna-Tarabac, Solomon Marcus. Apoi, în partea a doua, interviuri, documente, fotografii.

Lingvistica nu e (numai) o disciplină ştiinţifică. Nu e (numai) o profesie. Deşi, Sanda Golopenţia este o lingvistă strălucită. N-aş îndrăzni să numesc lingvistica o vocaţie, deşi slalomul printre limbi, printre cuvinte, luate încă din copilărie în materialitatea lor, sonoră şi semantică, cred că pot duce spre aşa ceva, indiferent că e vorba de lingvistul serios, din articole academice, cărţi de specialitate, tratate, sau ce cel jucăuş, care se iţeşte din spatele rîndurilor cîte unui text altfel cît se poate de serios. Sau de scriitor. Cel care îşi depozitează, ca Anton Golopenţia, cărţile, fişele, însemnările, în lăzi cazone pe care le salvează depozitîndu-le în camera de serviciu, apoi în pivniţă. Sau ca unul din subiecţii anchetelor folclorice la care autoarea a luat parte, şi care îşi ţinea o listă cu lucrurile importante pe care le consumase, ca să aibă un suport al amintirilor. Totul condensat într-o carte. O scrisoare-mărturie a unor vremuri. O carte-scrisoare, cum îşi intitula, cu ani în urmă, un eseu publicat chiar în paginile revistei „Arca”.

[1] Sanda Golopenţia, Bulevardele vieţii, Bucureşti, Edi-tura Spandugino, 2018.