EDITORIAL

Nicolae Manolescu octogenarul.
Excelenţa, vitalitatea criticii literare

Foto: Iza PalSă ne imaginăm, fie şi pentru o clipă, cum ar arăta literatura română de astăzi fără reperul ei critic fundamental, de neclintit, Nicolae Manolescu. Asta în condiţiile centrifuge şi de disoluţie a mai tuturor structurilor sociale şi culturale de la noi bazate exclusiv pe valori. Nici literatura ca instituţie vie a culturii scrise nu a fost scutită, în ultimele trei decenii, de acestea. Nu vorbim însă de reevaluări, absolut fireşti, de reaşezări valorice, de recuperări acut necesare, de nuanţări, de perspective noi de înţelegere a operelor literare. Toate acestea sînt neîndoios legitime. Doar că în entuziasmul şi foamea după ele s-a sărit nu o dată calul, s-au insinuat criteriile perverse, interesate, metaliterare relativizînd sau chiar suprimînd pe cel unic, de neînlocuit în artă, în literatură: cel estetic.

Încercarea de disoluţie a literaturii vii de după 1990 structurată pe ierarhii valorice şi nivelarea ei  în absenţa tocmai a criteriului axiologic, substituirea ei cu o nălucă, cu noutatea ca valoare în sine, prin mimetism literar după modele exotice altfel consumate demult, şi-a găsit în criticul literar Nicolae Manolescu o adevărată piedică de netrecut, o respingere calmă şi autoritară inspirată de prestigiul şi competenţa criticului cîştigate încă înainte de 1989. Cîştigate de un adevărat spiritus rector în materie. Unul aflat chiar atunci, la graniţa istorică a anului 1989, la maturitatea sa de vîrf literară.

Nicolae Manolescu, la Arad, moderînd Colocviul Naţional al Revistelor de Cultură, 2019
Foto: Ramona BăluţescuNicolae Manolescu s-a dovedit atît între 1966 (debut editorial cu Lecturi infidele, carte care a spart receptarea literaturii exclusiv prin grilă dogmatică, a impresionat, prin prospeţime, persusiune şi curaj în judecată de valoare, cititorul, de la cel mai simplu pînă sus de tot, pînă la liderii infailibili comunişti), pe de-o parte; apoi din 1990 pînă acum, în 2019, la apariţia Istoriei critice a literaturii române. 5 secole de literatură, cînd hebdomadarul „România literară”, sub direcţia sa, a făcut oficiul exigent al sitei critice în faţa unei oferte literare noi ce bascula pur şi simplu în piaţa cărţii, nu o dată haotic şi sufocant. Vorbim, aşadar, neîndoielnic despre cel mai longeviv şi activ critic literar român (peste 50 de ani de cronică literară), o adevărată instituţie vie.

 Acum, la 80 de ani de viaţă, criticul pare mai tonic, mai în putere decît oricînd. Şi dacă avem în 2019 o literatură bine aşezată, sedimentată în straturi valorice, şi o radiografie a ei profund temporală şi valorică, cu care ne putem identifica şi originalitatea, şi însemnătatea în lume, fără clamate complexe de inferioritate, asta o datorăm, cu siguranţă, lui. 

 La mulţi ani, domnule Nicolae Manolescu!

Vasile Dan

 Noiembrie 2019