RESTITUIRI

Horia Truţă
istoric, Arad

Sfântul Florian

Într-o dimineaţă de luni din iarna anului 1977, aproape de ora opt, cei câţiva salariaţi ai Arhivelor Naţionale, opriţi pe mica terasă din faţa intrării modernei clădiri de curând inaugurate pe strada Ceaikovski, nu se dumireau de cele văzute. Încă nu se luminase de-a binelea iar becurile palide ale străzii păreau doar nişte semne abia desluşite prin ceaţa alburie. Ca prin farmec, peste noapte a dispărut din preajmă capela Sfântului Florian care, deşi modestă ca dimensiuni, făcea parte din peisajul obişnuit al locului. E drept că nu arăta prea bine acolo în mijlocul străzii, descojită de tencuială, cu zidurile crăpate, o ruină împrejmuită primitiv cu un gard de care trebuia să te fereşti pentru a nu‑ţi pune în pericol veşmintele. Terenul curăţat şi nivelat, eliberat de chingile îngrăditurii metalice, făcea strada mai largă dezvoltând‑o spre fundaţiile viitorului sediu al poliţiei judeţene aflate în construcţie.

Ctitorită în 1753 de germanul Thomas Jung, un mic fabricant de bere din categoria hospes, cetăţean scutit de impozite pe baza unui umil privilegiu, biserica era de o simplitate de-a dreptul săracă. Deşi la prima vedere interiorul dădea impresia unui tot unitar, absenţa oricăror forme decorative ale pereţilor şi boltei crea disconfort. În exterior, apa pluvială scursă din jgheaburile mâncate de vreme au săpat pete diforme de igrasie lăbărţată peste zidurile parţial dezgolite de tencuială. Sprijinit pe grinzile şarpantei, se înălţa turnul clopotniţă, în secţiune pătrată, cu astereala croită din scânduri ornate cu şipci învechite de vreme. Învelitoarea din tablă ruginită prezenta în zona mediană o formă bulbară de inspiraţie barocă. Deasupra intrării, într-o nişă, statueta Sfântului Florian şi inscripţia Oltalmazd Aradot (Apără Aradul) întărea credinţa în puterile patronului bisericii. Deşi în alt context imaginea focului era folosită pentru a simboliza gloria lui Dumnezeu, judecata şi mânia lui împotriva păcatului, Sfântul Florian a fost consacrat de clerul catolic ca protector al celor aflaţi în pericol de flacără şi apă: pompieri, hornari, fabricanţi de bere, dogari, olari, fierari, săpunari, puterile lui fiind extinse la mântuirea celor arşi de vâlvătaie, ameninţaţi de arşiţă, furtună ori sterilitatea câmpurilor.

Născut pe teritoriul Austriei, în oraşul celtic Noricum, aşezare fondată în regiunea alpină a Salzburgului de azi, Florian a avut parte de o educaţie aleasă. Familia de înalţi demnitari romani din care făcea parte l-a îndrumat spre cariera militară, înaintând până la rangul de guvernator al provinciei natale. Devenind creştin, deşi a părăsit armata, în anul 303 a fost arestat, torturat şi executat prin înecare în râul Enss, cu un bolovan imens legat de gât. Corpul recuperat, a fost îngropat la sud de Linz (Austria superioară). Pe mormânt, călugării augustini, păstrătorii relicvelor sale, au ridicat peste veacuri, Aşezământul Sfântului Florian von Lorch, devenit în scurt timp loc sfânt, cunoscut în întreaga lume prin pelerinaje, vizite şi donaţii. Este sărbătorit în ziua de 4 mai împreună cu alţi sfinţi de la Lorch, din Austria Superioară, alături de oraşele Bologna şi Cracovia pe care le ocroteşte.

Cultul deosebit de puternic al martirului din epoca romană, a pătruns în părţile bănăţene spre sfârşitul secolului al XVIII-lea. Ilustrat iconografic în ipostaza de soldat roman cu recuzită consacrată atributelor de stingător al incendiilor: cofa cu apă în mâna dreaptă şi clădirea cu flăcări jos la picioare, a devenit patronul de necontestat al formaţiilor civile de pompieri.

Tipologia imaginilor monumentale din biserici şi alte locuri publice a fost adaptată rusticizat din modelul statuar al unei celebre statui găsită la Prima Porta din Roma, cu înfăţişarea sculpturală a primului împărat roman Octavian Augustus (63 î. I. Hr. - 14 d. I. Hr.) purtând o platoşă. Transformările sculpturale locale sunt evidente de la caz la caz, reproducerile ţinând cont, în transmiterea mesajului retoric, mai ales de butaforie.

Astfel, la Sânpetru German, statuia plasată la o răscruce de drumuri prezintă un soldat roman păşind autoritar cu piciorul drept. Pe soclu, cartuşul decorativ delimitat de o cunună cu lauri amintea cândva data ridicării monumentului şi numele donatorului. Gresia poroasă din care a fost cioplit a permis obţinerea unui volum pronunţat, dar straturile policrome succesive adăugate ulterior estompează trecerea gradată de la un plan la altul.

De pe soclul înalt ridicat în 1905 la Zădăreni priveşte un Florian rusticizat, cu bocanci traşi peste picioarele nude, cu coapse atletice. Trupul zvelt al personajului este înveşmântat într-un modern tricou albastru cu mânecă lungă, iar pe cap poartă un comănac ţuguiat. Doar stindardul din mâna stângă, ce face corp comun cu pelerina ce atârnă în falduri largi, amintesc de suportul mitic al martirului roman. Este clar că pietrarii atelierului provincial care au executat monumentul, au adaptat tematica la mijloacele modeste ale comanditarului, familia Johann şi Maria Ziuffel.

Un alt Florian, conceput mai apropiat formelor antice, a fost aşezat în 1910, de Szabo Joszef şi soţia Kerekes Anna din Kecskemet, pe un stâlp ilustrat (bildstock) din grădina Mănăstirii Maria-Radna, cu convingerea că sculptura este un mijloc convingător al dezvoltării sentimentului religios. Protejată de nişa construcţiei, lucrarea plină de prospeţime este o variantă inedită a modelelor originale.

Mai cunoscută arădenilor este statuia Sfântului Florian din Aradul Nou, plasată la intersecţia străzilor Adam Müller Guttenbrunn cu Zimbrului. Martirul creştin este redat sub forma provincială a modelului consfinţit în Imperiul Austriac, un tânăr în veşminte de legionar roman, cu tunică, lorică şi coif de ofiţer, care poartă un steag înfăşurat, ţinut strâns lângă corp cu mâna stângă. Personajul se află într-o ipostază plină de semnificaţie, fixat autoritar pe piciorul drept, în timp ce stângul puţin fandat determină o uşoară răsucire a corpului. Fiind invocat aici, ca martir protector al pompierilor, Florian ţine în mâna dreaptă cofa din care varsă apă peste o casă de la picioarele sale, cuprinsă în flăcări. Este surprins într-o atitudine statică evocând, astfel, prin calmul figurii, pe de o parte, pacea şi odihna instaurate după stingerea focului sau încetarea luptelor, iar pe de alta, martiriul la care a fost supus pentru credinţa sa. Unele detalii ca: barba tunsă scurt, aranjată după moda timpului, cizmuliţele până la gleznă sau spada a cărei teacă se sfârşeşte trilobat în formă de cruce, scot personajul din antichitatea romană introducându-l în secolul al XIX-lea.

Sculptura al cărei autor este necunoscut a fost realizată din fontă, turnată la Reşiţa în 1869 la comanda ctitorilor, familiile Dambacher şi Sachs. După unele informaţii de realizarea sculpturii s-a ocupat şi Herman Georg, tot din Aradul Nou, mâhnit pentru că nu a avut copii.

Statuia Sfântului Florian (Aradul Nou)
Sursa foto: Horia Truţă - colecţia personală

Aşezată la o răscruce de drumuri deosebit de circulate în acea vreme, statuia constituia un suport vizual al credinţei cu un mesaj retoric convingător. Întregul monument, atât sculptura metalică cât şi soclul, a fost colorat cu pigmenţi rezistenţi, puţin sensibili la efectele coroziunii. La împlinirea unui secol de la sfinţire, în 1969, lucrarea a fost revopsită, astfel încât, astăzi se pot distinge: roşul (toga, steagul, flăcările focului), albastrul (lorica, coiful, spada), albul (fustanela, casa), culoarea maro (încălţămintele), negrul (şireturile, barba şi părul, mânerul spadei, marginile inferioare ale loricii), ocru (partea interioară a togei, pielea feţei braţelor şi picioarelor). Soclul, un patrulater de formă paralelipipedică din cărămidă tencuită cu streaşină modelată geometric pentru scurgerea apelor pluviale, este fixat deasupra unui postament din piatră cioplită. Ridicat deasupra solului sub formă de treaptă, postamentul este ornat în partea sa anterioară prin expresia unui tânăr încadrat de aripi, simbol al îngerului păzitor. Din recuzita monumentului, mai făcea parte un felinar, care a dispărut după 1944. Pe soclu, ca element estetic alături de crucea greacă evazată, se află un cartuş decorativ delimitat sub formă de nişă rotunjită în partea superioară asemeni unei rozete ale cărei margini sunt subliniate cu vopsea albă. Ea cuprindea o inscripţie a cărei conţinut iniţial nu se mai cunoaşte cu exactitate. Deteriorată în timp, textul original a fost înlocuit prin cuvintele: FLORIAN/ GLORE HERR! / 1869. Un gard metalic din fier forjat, de formă patrulateră, degradat în prezent, delimitează şi protejează construcţia.

După sfinţirea monumentului, anual, în 4 mai – Sărbătoarea Pompierilor –, comunitatea catolică din Aradul Nou organiza un pelerinaj religios la statuie, omagiindu-l astfel pe sfântul consacrat ca patron. Festivitatea constituia şi un prilej de comemorare al marelui incendiu din 1792, care a mistuit o mare parte din aşezare. După slujba religioasă care începea la ora şapte dimineaţa, cei prezenţi formau o coloană în frunte cu orchestra localităţii, urmată de formaţia de pompieri echipată în strălucitoarele uniforme de paradă. Rândurile erau apoi umplute în ordine de corul bisericii, paracliseri, preoţi, iar la sfârşit şirul era încheiat de mulţimea enoriaşilor. La statuie, unde era amenajat un altar, predica preotului despre viaţa Sfântului Florian era urmată de o rugăciune încheiată cu o scurtă formulă rostită de credincioşi. După ceremonie se împărţeau coroniţe împletite din plante şi se trăgeau câteva focuri de mortiere. Întoarcerea la biserică se făcea în aceeaşi ordine, corul intonând cântece în cinstea martirului care a rezistat prin credinţa sa creştină opreliştilor vremii.

Deşi monumentul este încă din 1950 sub incidenţa ocrotirii legale, ca obiectiv de patrimoniu cultural naţional, Statuia Sfântului Florian din Aradul Nou nu mai oferă spectacolul din trecut. Gloria de altădată a dispărut şi odată cu ea dezinteresul foştilor protejaţi. Ros de timp şi nepăsare, azi zace uitat la marginea drumului, cerşind el însuşi protecţie.