logo

Revistă de literatură, eseu, arte vizuale, muzică, fondată în februarie 1990 la Arad.

Redactor-şef fondator: Vasile Dan.

logo

RESTITUIRI

 

Horia Ungureanu
prozator, Arad

 

Un devotat al învăţământului românesc din zona Aradului[1]

 

„Tocila care ascute mintea este şcoala”.
(I.G., „Scrieri pentru popor”)

„Tot ce s-a făcut în Galşa, în ultima jumătate de veac, s-a făcut din iniţiativa acestui devotat apostol al Bisericii şi Şcoalei româneşti.”
(extras din cuvântarea preşedintelui Consiliului  parohial ortodox român din Galşa, ţinută la 28.IX.1930)

 

logoÎn data de 1 septembrie 2019, locuitorii din Galşa au sărbătorit împlinirea a 270 de ani de la târnosirea bisericii ortodoxe din sat, aşezământ care poartă hramul „Adormirea Maicii Domnului” şi al cărui iconostas a fost pictat, în anul 1749, de ilustrul pictor de biserici Ştefan Teneţchi. Pentru marcarea acestui atât de rar eveniment istoric, Valentin Bot, primarul comunei Şiria, împreună cu parohul bisericii ortodoxe din Galşa, şi cu alţi devotaţi fii ai satului, au gândit şi organizat câteva manifestări cultural-artistice, menite să marcheze apăsat importanţa acestei aniversări pentru „toată suflarea gălşană”.

Astfel, prin strădania doamnei profesor Eugenia Groşan şi a preotului Adorian Trif, a fost alcătuit şi editat un impresionant volum omagial intitulat sugestiv 270 de ani spre cer, op în care şi-au aşternut gândurile, trăirile şi emoţiile proprii, în egală măsură, fii sau locuitori ai satului, istorici, membri ai clerului sau scriitori. Printre aceştia îl găsim şi pe profesorul Tiberiu Păcurar, continuator înzestrat al unei familii de eminenţi dascăli gălşeni (tatăl, Ioan Păcurar, profesor, mama, Victoria Păcurar, învăţătoare), el fiind nimeni altul decât cel care s-a dedicat cercetării vieţii şi operei ilustrului său înaintaş, învăţătorul Iuliu Grofşoreanu.

Localitate frumoasă şi bogată, locuită de oameni harnici şi cu frică de Dumnezeu, Galşa este aşezată (la fel ca şi alte sate podgorene) acolo unde Munţii Apuseni se îmbrăţişează cu Câmpia Aradului, străjuită fiind, de veacuri, de faimoasa Cetate a Şiriei. Istoria ei este îndelungată şi bogată în evenimente. Despre Galşa se vorbeşte (după unele documente) chiar pe la 1177, denumirea ei latină fiind Golosa sau Galsa. Iată, în 1439 obţine statutul de târg, adică primeşte dreptul de a ţine târguri, fapt care ne spune multe despre starea economică bună a localităţii. Corneliu Diaconovich (conform Enciclopediei Române, vol II) precizează că pe dealurile gălşene existau vii pe suprafeţe întinse încă din anul 1214.

Ceva mai aproape de zilele noastre, demn de remarcat este faptul că după 1850, timp de câteva decenii, Galşa devine centru de plasă, mutată aici de la Şiria, asta însemnând, desigur şi fără tăgadă, că în acele timpuri Galşa „deţinea întâietatea” faţă de comunele din jur. În timpul Revoluţiei de la 1848-49, Galşa (şi nu altă localitate podgoreană) a adăpostit biblioteca Preparandiei arădene, ferind-o de posibilul pârjol revoluţionar.

Galşa a dat Aradului câţiva oameni importanţi, printre care îi amintim pe Gheorghe Popa de Teiuş (primul prefect român al Aradului), pe învăţătorul şi deputatul sinodal Iuliu Grofşoreanu, pe Traian Rusu Şirianu (preot şi publicist, în poeziile căruia sunt oglindite obiceiurile şi tradiţiile locuitorilor din Podgoria Aradului), pe preotul Tiberiu Dârlea (doctor în teologie, fost deţinut politic), pe profesorul Iosif Lulaş (care a condus şcoala din Galşa timp de 30 de ani şi care mi-a fost şi mie profesor şi director), pe Traian Ardelean (inginer cu studii la Paris), pe doctorul în filologie Alexandru Crişan, pe medicii Gheorghe Dârlea şi Gheorghe Biroaşi, dar şi pe Pavel Ciocondari, cel care a fost dirijorul corului bărbătesc al bisericii din sat timp de 40 de ani.

Despre viaţa şi activitatea unuia dintre aceste ilustre personalităţi gălşene scrie profesorul Tiberiu Păcurar în lucrarea domniei sale, intitulate „Iuliu Grofşoreanu, un apostol al învăţământului românesc din zona Aradului”, (volum primit cu ocazia lansării cărţii 270 de ani spre cer, eveniment care a avut loc pe dealurile cu vii din Galşa, într-un emoţionant peisaj de început de toamnă podgoreană şi în faţa unei asistenţe numeroase şi elevate), lucrare care a prilejuit apoi scrierea rândurilor de faţă.

După cum ne spune autorul în Capitolul al II-lea al cărţii sale, „înfiinţarea şcolii din Galşa este urmarea firească a epocii iluministe introduse în această parte a ţării noastre în perioada domniei împărătesei Maria Tereza şi a fiului său, Iosif al II-lea”. Este vorba despre „Regulamentul naţiunii ilirice” (Normal patent) semnat de împărăteasă în 1771, prin care li se cerea forurilor administrative „să întreprindă acţiuni pentru înfiinţarea şcolilor elementare în diferite localităţi”. Astfel că, în Conscripţia din 1776, care enumera şcolile din părţile Aradului, este amintită şi şcoala din Galşa, ceea ce ne face să credem că ea a fost înfiinţată imediat după 1771. În jurul anului 1800, la şcoala din Galşa funcţionau şi absolvenţi ai Preparandiei din Arad (înfiinţată şi ea tot în urma aceluiaşi Regulament), dintre care autorul cărţii îi pomeneşte pe Matei Cosma, din Ghioroc, şi pe George Precup, din Radna.

La vremea aceea, învăţătorilor li se cerea (prin normele înscrise în Carte trebuincioasă pentru dascălii şcoalelor de jos româ­neşti în Chesaro-Crăieştire Ţări de moştenire) „să ducă o viaţă ordonată, să fie un spirit practic şi paşnic în localitate, cinstit în relaţiile cu semenii săi, spirit pătruns de omenie şi de corectitudine, cu dragoste faţă de „ucenicii săi”. Cerinţe valabile, desigur, şi în ziua de astăzi.

Dascălul era numit de episcop, de protopopul local sau de primarul comunei şi era plătit (pe baza unui contract) de „domnul de pământ” şi de comună. Surprinzător sau nu, dar în anul 1786 învăţătorul din Galşa era mai bine plătit decât cei din Pâncota şi Şiria (35 de florini renani, un stânjen de lemne şi grâu).

În 1895 se înfiinţează la Galşa al doilea post de învăţător, pe lângă cel ocupat deja de Iuliu Grofşoreanu, „eroul” cărţii profesorului Tiberiu Păcurar. Dar cine a fost Iuliu Grofşoreanu?

Iuliu Grofşoreanu s-a născut la 11 octombrie 1861, în comuna Comloşu Mare din Banat, din părinţi ţărani. După terminarea şcolii „poporale”, în 1879 se înscrie la Preparandia din Arad, dorind să se facă dascăl. Aici, documentele şcolare ni-l prezintă pe tânărul I.G. ca având o „purtare morală lăudabilă şi diligenţia încordată”, obţinând la obiectele de învăţământ calificative de „eminent”.

La 1 septembrie 1882 este numit învăţător la Leucuşeşti (Banat), dar, din diferite motive, trece învăţător interimar la Comloşu Mare, unde nu stă prea mult, aşa că la 11 noiembrie 1882, îl găsim la Cuvin (judeţul Arad), unde funcţionează până la sfârşitul anului şcolar. La 13 mai 1884, dă concurs pentru ocuparea postului de învăţător la Galşa, pe care îl trece cu succes, astfel că la 29 noiembrie 1884, consiliul parohial „dă decretul de numire a lui în acest post, în care va rămâne până la pensionare în anul 1927”.

„După o viaţă de luptă (în 1891, Iuliu Grofşoreanu a fost condamnat, din motive politice, la 1 an temniţă şi la suportarea tuturor speselor de proces şi robie, iar în 1916 a fost internat 2 ani la Şopron”), cu mult mai multe succese decât eşecuri, în 8 octombrie 1947, la vârsta de 86 de ani, Iuliu Grofşoreanu se întoarce în ţărâna care l-a zămislit, la doar cinci zile după soţia sa, Amalia, mormântul celor doi putând fi văzut în cimitirul din deal al satului Galşa”.

Cartea profesorului T.P. are 269 de pagini şi este structurată în opt capitole, înaintea cărora ne sunt prezentate un Argument al autorului şi câteva aprecieri ale profesorului Viorel Dolha, preşedinte al Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România, cu titlul Fundamente. Capitolul I al cărţii este dedicat unui scurt istoric al localităţii Galşa, cu note scurte despre aşezarea geografică, datarea istorică şi despre evenimentele mai importante care au marcat evoluţia în timp a acestei localităţi. Al II‑lea capitol, mult mai amplu, ne dă date despre înfiinţarea şcolii gălşene, despre primii dascăli care au slujit aici, despre numărul de elevi care au frecventat cursurile şcolare şi despre obiectele de învăţământ predate, toate aceste informaţii oprindu-se la anul 1918. Capitolele al III-lea, al IV-lea, al V-lea, al VI-lea şi al VII‑lea sunt dedicate în întregime vieţii şi activităţii eminentului dascăl care a fost Iuliu Grofşoreanu. De la o scurtă biografie (vezi Capitolul al III-lea) se trece la prezentarea multiplelor sale preocupări extraşcolare (vezi Capitolul al IV-lea şi al V-lea): activitatea pedagogică în rândul părinţilor, autor de manuale şcolare şi de planuri de învăţământ, activitatea în cadrul Societăţii de lectură din comuna Galşa, al cărui organizator a fost.

„Conştient de faptul că orice efort făcut pentru culturalizarea şi luminarea maselor nu poate avea niciun rezultat atâta vreme cât rămâne în stadiul de discurs sau prelegere, Iuliu Grofşoreanu îşi începe activitatea publicistică în anul 1891, când îi apare lucrarea Scrieri pentru popor (…), de fapt o antologie a celor mai reprezentative articole ale sale”. Antologia este reluată apoi, în anul 1906, împărţită în şapte broşuri, tipărite la Tipografia Diecezana din Arad. În toate aceste scrieri, dascălul Iuliu Grofşoreanu dezbate teme de stringentă actualitate din viaţa gălşenilor, a podgorenilor, în general, mergând de la importanţa şcolii în formarea omului şi până la combaterea unor practici nesănătoase (excesul de alcool sau apelarea la vrăjitoare pentru vindecarea bolilor sau pentru căsătorie), de la sfaturi pentru creşterea copiilor, la importanţa igienei personale şi a locuinţei, de la importanţa credinţei şi a sărbătorilor religioase în viaţa omului, până la sfaturi pentru economisirea banilor sau pentru buna-purtare în societate.

Capitolul al VII-lea ni-l prezintă pe neobositul dascăl în postura de militant pentru apărarea drepturilor românilor din această parte de ţară. Ca urmare a acţiunile sale curajoase, Iuliu Grofşoreanu a fost întemniţat, cum am spus, de două ori. Prima dată în 1891, pentru aghitare contra naţiunii maghiare, a doua oară în 1916, fiind considerat de autorităţile maghiare persoană periculoasă, când a fost încarcerat la Şopron. Dar activitatea în cadrul Partidului Naţional Român îi aduce şi mari satisfacţii prin includerea sa în delegaţia judeţului Arad, participantă la Marea Adunare Naţională convocată pentru ziua de 1 decembrie 1918. „Pentru meritele sale deosebite în lupta naţională este ales membru al Marelui Sfat Naţional Român, care cuprinde 202 persoane alese”.

În finalul acestor succinte rânduri, menţionez buna inspiraţie care l-a determinat pe domnul Tiberiu Păcurar să reproducă în Anexe, integral, cele şapte broşuri din seria Scrieri pentru popor, astfel că cititorului interesat îi stau la dispoziţie, oricând, spre cunoaştere şi cercetare, acele texte pline de idei şi învăţăminte, gândite şi scrise de învăţătorul Iuliu Grofşoreanu în urmă cu mai bine de o sută de ani.

 

[1] Tiberiu Păcurar, Iuliu Grofşoreanu, un apostol al învăţământului românesc din zona Aradului, Editura Azbest publishing, 2018