logo

Revistă de literatură, eseu, arte vizuale, muzică, fondată în februarie 1990 la Arad.

Redactor-şef fondator: Vasile Dan.

logo

LECTURI PARALELE

 

Constantin Dehelean
eseist, Arad

 

De gardă printre filele unui maestru stilst al poesiei[1]

logoViorel Mureşan nu se dezice de actul poetic. Dimpotrivă. Este prezent în paginile multor publicaţii literare cu poeme care ilustrează o elevată stare poetică. Originalitatea poemelor lui este vizibilă. Dacă am urmări şi parcursul de eseist şi de comentator al cărţilor confraţilor (cu predilecţie a celor care trăiesc sau se inspiră din mediul westului românesc, imediat sau extins)  vom constata o anume abordare cu suficient de multe profunzimi a poeticilor contemporane. Cele trei volume ale Colecţiei de călimări, alături de Loc liber,  apărute cu o anume ritmicitate la Editura Caiete Silvane ne spun că autorul ultimului volum de cronici literare, De gardă la Echinox* face „casă comună” cu majoritatea poeţilor din vestul ţării, aproape toţi fiind la fel de preocupaţi şi de creaţia poetică a confraţilor. În volumul de poeme Poştaşul rural (2015) „povara poetică” a livrescului este vizibilă. „Ducându-mi supliciul didactic aproape retras, aici, undeva într-un sat din nordul Ardealului, toată această viaţă am simţit că-mi pierd minţile în aşteptare. Aşteptând, ba o scrisoare, ba o revistă literară, ba o carte de la un prieten, poate şi el la fel de singur ca mine, ba un ordin de chemare sau de plată, ba… câteodată, şi câte un mic onorariu. De prea multe ori, în lungul şir de ani, zilele mi-au fost colaje de ziare. Dar cel mai viu aştept încă să-mi bată la uşă, aşa, măcar din când în când, de pe fâşia îngustă a unei telegrame ori de pe cartonul dreptunghiular al unei cărţi poştale sau al unei ilustrate, câte un mic poem. Întotdeauna, expediat de la o altă adresă”, spune el undeva la apariţia volumului respectiv. Cu siguranţă amiciţiile şi afectivităţile între el şi cei cărora le citeşte scrierile sunt durabile şi statornice.

Revenind la „garda” făcută „stilului echinoxist” volumul are un preambul emblematic: „Cel ce rânduieşte pe timp de criză, paza uriaşelor pacheboturi sechestrate..., cel ce hoinăreşte, cu oamenii de nimic, pe şantiere şi în calele părăsite de mulţime...; cel de gardă la Echinox...; cel ce declară închiderea marilor congrese de ortografie...; cel ce intră-n arena creaţiei sale noi într-o foarte mare alarmă a fiinţei...; cel care... îmbracă mantia poetului, între două mari fapte de război, spre a cinsti frumuseţea unei terase...// Aceştia sunt prinţi ai exilului şi nu au ce face cu cântul meu.// (...) «Voi locui numele meu», îţi fu răspunsul...” (Saint-John Perse, Exergă). Emblematică şi tulburătoare atenţionare asupra poesiei, prin cuvintele acelui gigant al poeziei contemporane!...

Scrisul de mână cuprinde afectuoase aprecieri a unor autori, în majoritate agrementaţi şi susţinuţi de cercurile poeticeşti din vest: „Ca orice spirit ardelean ajuns să se exprime poetic, Ion Cristofor aduce cu sine un cronotop. În linia unor Coşbuc sau Goga, dar după ce şi-au pierdut lacrimile pe drum, el face să plesnească scoarţa timpului de pe straturile arhaice ale unui arbore genealogic... (Ironicul înger, netrebnicul ucenic al tristeţii); „Vasile Dan e dintre acei poeţi la care aproape nimic nu e întâmplător, iar titlurile poemelor sunt întotdeauna febrile exerciţii de încălzire în aşteptarea lecturii propriu-zise” (Un tatuaj liric al neantului); „Poetul şi biografia sa (Claudiu Komartin, n. CD) se lasă creaţi de limbaj, conferind poeziei un sporit indice de autenticitate. Amorul, ambiguităţile, memoria involuntară şi imaginaţia, plurisemantismul. Poetul se instalează în centrul creaţiei sale, de unde îşi emite discursul liric, ca seria de întrebări fără nici un răspuns asupra lumii” (Învinşilor li s-a lăsat poezia); „N-ar fi prima oară când Ştefan Manasia, poet mai inteligent decât o cer legile poeziei, îşi atrage cititorul într-o cursă... atelierele poetului se află, nu în sumar, ci pe manşeta  ultimei coperţi...” (Îţi scriu de la Inso...), „Luându-se pe sine drept referent, aşa cum procedează majoritatea poeţilor, Andrei Mocuţa îţi proiectează biografia, interioară şi exterioară, în zona mitului, de unde se întoarce la noi ca istorisire, ca story. Astfel se nasc temele poeziei, printr-o laborioasă textualizare a fiinţei” (Strofele peregrinului), „La nivelul poeziei lui Gheorghe Mocuţa, şi înţelegem foarte bine procedeul artistic, parodia coboară şi în discursul politic ori religios...” (Îmi trăiesc poezia cu ardoarea cu care mi-aş trăi viaţa); „Odată citite, poemele în proză ale lui Ioan F. Pop îţi par pânzele unor prapori grei, atârnate pe albul imaculat al paginii” (Lungi epistole trimise corintenilor, tesalonicenilor, nimănui); „Poet de mari resurse stilistice, surprins la o răspântie a generaţiilor, Vasile Sav a ucenicit literar la hieratismul promoţiei sale, surmontându-l printr-un lexic colţuros şi prin apelul la forme prozodice extravagante” (În solilocviul arderii de tot şi de sine); „Lucian Scurtu e un poet care ştie să-şi selecteze simbolurile şi, mai ales, cum şi cât să le sondeze” (Lucyan, fiul mărului); „Robert Şerban a unul dintre acei autori de la care, din când în când, mai putem aştepta cărţi de versuri briliant scrise...” (Scriu ziua ora locul şi un cuvânt sau două).

Camarazi de atelier este dedicat unor trei corifei ai scrisului poetic:Vincenzo Cardarelli, care „se declară „un cinic”, de bună seamă, poetul are în vedere o împăcare, ca atitudine lirică, între dispreţul faţă de convenţiile sociale şi practicarea ascetică a virtuţii” (Aşa delirează la Veneţia anotimpurile), Ion Pop: „Cea mai veche formă de poezie cultă din literatura noastră, lirica experienţei mistice, are astăzi în Ion Pop un exponent dintre cei mai viguroşi, tocmai pentru că îşi poartă paşii pe căi rar umblate” (Acel Nimeni alb) şi Adrian Popescu: „Opera sa e clădită pe un raport de integrare a părţilor, pe variate niveluri de descriere... Frapează armonia şi buna întocmire a imaginarului poetic, unde mineralul, vegetalul şi regnul animal  sunt stratificate într-o reţea de sensuri ca la puţini poeţi” (Laus serpentibus).

Cerc deschis este un colaj de impresii despre scrierile unor publicişti, critici şi istorici literari: Al Cistelecan „nu mai face paradă de spirit polemic. În locul unor atari însuşiri, care-i conferă criticului marca individualităţii, altele vom găsi... Articolele şi eseurile  au, unele ceva mai apăsat, o expresie datată, care decurge din obturarea informaţiei, atât auctoriale, cât şi a celei privind referinţele critice...” (Panoramă dintr-un secol cu critici). Andrei Moldovan „aruncă pe piaţa publică păreri pe marginea unor acte de cultură sau a unui fapt divers, din care nu lipsesc notele satirice, ori un dram de lirism” (Tablete îngrijorate). Petru Poantă a putut înţelege mişcarea echinoxistă pe care a însoţit-o patru decenii şi jumătate „ca pe un pregnant capitol de istorie literară: «Echinoxul este asemenea unui micro-biosistem apărut într-o miraculoasă nişă climaterică, invulnerabilă la intemperiile de tot soiul din vecinătate»” (Un capitol de istorie literară) .

Viorel Mureşan îşi aşază, iată, „colecţiile de călimări” într-o impresionantă galerie, într-un ring plin de prieteni, acestea – cronicile şi frumuseţea evocatoare a lor – fiind dansatori şi admiratori în aceeaşi măsură...

 

[1] Viorel Mureşan, De gardă la Echinox, Editura Caiete Silvane, 2019