RESTITUIRI

Iulian Negrilă
istoric literar, Arad

Titu Maiorescu (1840-1917)

Calitatea sa de ctitor al culturii româneşti este vizibilă  mai ales în ceea ce priveşte problemele limbii române. El a fost critic literar, estetician, filosof, academician etc. şi a avut o ascensiune fulgerătoare: la 19 ani îşi ia doctoratul în Germania, la Giessen (1859), apoi, în 1861, obţine licenţa în drept, la Paris, iar la 20 de ani tipăreşte prima sa carte de filosofie. La 22 de ani era profesor universitar, iar un an mai târziu, era decan şi rector în 1863.

La 27 de ani a editat revista „Convorbiri literare” şi a fost ales academician. La 31 de ani a fost deputat  şi trei ani mai târziu, ministru.

Devenit ministrul cultelor şi al instrucţiunii publice, la 7 aprilie 1874, în guvernul conservator Lascăr Catargiu, Titu Maiorescu întreprinde acţiuni hotărâte pentru votarea bugetului şcolilor româneşti din Braşov, restaurarea mănăstirii de la Curtea de Argeş, precum şi pentru publicarea documentelor Hurmuzachi. Din această perioadă datează mai multe scrisori expediate episcopului de Roman, Melchisedec care fusese numit membru al Consiliului General de Instrucţie:

Ministerul Cultelor şi al Instrucţiunii Publice
Diviziunea şcolilor

Nr.10.449
Bucureşti, 12 februarie 1874

Prea Sfinţite Părinte,
Prin înaltul Decret Domnesc nr.1742 de la 16 octombrie trecut Prea Sfinţia Voastră fiind confirmat în funcţiunea de membru al Consiliului General de Instrucţiune pentru periodul de trei ani, începător de la 1 septembrie trecut, funcţiune în care aţi fost numit provizoriu prin jurnalul Consiliului de Miniştri nr. 17 de la 19 august expirat, subsemnatul are onoarea a vă comunica această dispoziţiune spre ştiinţă.
Ministru, T. Maiorescu

În calitatea sa de ministru e preocupat inclusiv de problemele administrative care aveau ca scop să aducă îmbunătăţiri întregii activităţi culturale de care era responsabil:

Ministerul Cultelor şi al Instrucţiunii Publice
Diviziunea Cultelor

Bucureşti, 24 iunie 1874
Nr. 5789
Prea Sfinţite Părinte,
Urmând ca în ziua de 5 iulie viitor să se strămute cancelaria acestui minister în încăperile din curtea bisericii Sf. Dimitrie  din Bucureşti, ocupată până acum de Sf. Sinod să se strămute în locul ministerului, încăperile din curtea bisericii Zlătari, şi fiindcă în încăperile bisericii Sf. Dimitrie şi câteva obiecte ale Prea Sfinţiei Voastre în camerile ce le-aţi ocupat când aţi luat parte la lucrările Sf. Sinod – subsemnatul, pe de o parte a regulat ca în ziua de mai sus însemnată, să se strămute, să se strămute şi acele obiecte în încăperile bisericii Zlătari, unde se vor aşeza după cuviinţă, în încăperile rezervate acolo pentru P.S. Voastră, iar pe de alta avem onoarea a vă înştiinţa despre aceasta, rugându-vă totodată dacă în privinţa citatelor obiecte voiţi să luaţi alte dispoziţiuni prin care o persoană ce o veţi delega Prea Sfinţia Voastră, să binevoiţi a face cunoscută şi ministerului acea persoană până în ziua de 4 iulie viitor.
Primiţi, vă rog, Prea Sfinţite Părinte, încredinţările mele de înaltă consideraţie, Ministru, T. Maiorescu.   

O cuprinzătoare scrisoare din partea episcopului Melchisedec, expediată ministrului Titu Maiorescu, vine să justifice dorinţa sa de a lua parte la sărbătoarea de la Kiev a bisericii ortodoxe:

Roman, 27 iunie 1888
Domnule Ministru,
Am avut onoarea de a primi scrisoarea Dvs. de la 25 ale curentei şi vă declar că am rămas satisfăcut moraliceşte şi de prieteneştile consilii ce mi-aţi expus. Dacă eu am avut  dorinţa de a mă duce la sărbătorirea de la Kiev, cauza era că doream să văd şi eu o ceremonie religioasă impozantă cum n-am mai văzut, nici am să văd alta în viaţa mea şi care ar fi putut fi pentru mine instructivă ca episcop român şi aş fi avut şi eu o ocaziune să judec prin mine însumi despre scopul şi aspectele unor astfel astfel de sărbători. Îmi ziceam: „la începutul acestui an Papa a adunat la Roma  pentru jubileul de 50 de ani, sute de mii de prieteni din toată lumea catolică şi nimeni nu s-a opus , nici a văzut în aceasta o primejdie politică, ba încă toţi împăraţii şi regii din lume şi-au trimis daruri şi felicitări; pentru ce numi-ar fi şi mie permis să mă duc şi eu la un mare jubileu al unei biserici ortodoxe, vecine cu noi, şi care este fala  ortodoxiei orientale şi voiam totodată să dau o dezminţire şovinismului rusesc, care pretinde, că românii tind a se dezbinz de ortodoxie şi a trece la papism. Eu am dispreţuit cabalele şi intrigile şi locale ce se fac în contra mea.
Eu unul n-am de sperat avantajele lumeşti ca să curtenesc şi să mă tem de cutare sau cutare persoană din partid politic. Eu unul n-am de sperat avantaje lumeşti ca să curtenesc şi să mă tem de cutare persoană din partid politic. Eu gândesc numai la prosperitatea politică şi morală a ţării mele şi a bisericii noastre naţionale. Oricare biserică ortodoxă naţională cu  cât mai mult se va izola de celelalte părţi ale ortodoxiei, cu atât este mai expusă pericolului de a deveni pradă vânâtorilor de suflete. Aceasta o doresc iezuiţii şi slugile lor, între care cel dintâi este Sturza. Biserica noastră nu trebuie să se teamă numai de Rusia, dar şi de Austria, care vine cu droaiele sale de iezuiţi, a căror ţintă principală este de a extermina ortodoxia pe toate părţile globului şi luptătorul cel mai mare şi mai puternic contra lor este Rusia. De aceea, cu cât primejdia iezuismului va fi mai mare şi mai disperată, cu atât ortodoxia va năzui la Rusia. Oamenii politici din ţările ortodoxe trebuie să protege şi să apere biserica naţiei lor şi să o îmbunătăţească în toate privirile, iar nu să o persecute şi să o jignească, căci atunci se vor pierde şi pe dânşii şi ţara lor, în sau mai târziu.
Precum în catolicismul papist forţa şi tăria constă în puterea absolută a Papei, care este privit de fidelii săi ca o divinitate, aşa în catolicismul ortodox puterea morală a bisericii  stă în legăturile morale  dintre bisericile naţionale ortodoxe, adică în unitatea bisericească, deci în soborovicitate: aceeaşi biserică, aceleaşi dogme, aceeaşi disciplină, acelaşi cult şi în primejdii ajutorul mutual.
Eu primesc cu plăcere  consiliile prieteneşti al Dvs. şi le voi urma, dar totodată am socotit să-mi exprim în toată sinceritatea convingerile mele bisericeşti, cu atât mai vârtos, că Dvs. sunteţi şi ministrul nostru bisericesc şi în această calitate, sunteţi în drept şi datoria a apăra şi proteja biserica noastră care a fost foarte rău tratată de Sturza şi de stăpânul său Brătianu, care îl făcuse stăpân absolut pe biserică, să facă cu ea ce-i va plăcea, el face voia iezuiţilor şi crezând că cu ajutorul lor va fi ministru cât va trăi.