logo

Revistă de literatură, eseu, arte vizuale, muzică, fondată în februarie 1990 la Arad.

Redactor-şef fondator: Vasile Dan.

logo

LECTURI PARALELE

 

Sonia Elvireanu
eseistă, Alba Iulia

 

Un roman al rememorării[1]

logoProzatorul Gheorghe Jurcă respiră prin scris, după cum mărturiseşte. Scrie necontenit, ca şi cum n-ar putea concepe să treacă o zi fără a se regăsi în faţa maşinii de scris, veche prietenă. Risipeşte cuvinte de dragul vremurilor trecute într-o nesfârşită reîntoarcere spre sine, îşi reface chipurile identităţii moştenite, apoi ale celei dobândite într-o viaţă plină de traume.

Romancierul se proiectează pe sine în unele romane, îşi reface trecutul în secvenţe narative realiste ori fanteziste. Ispita şi farmecul ficţiunii sunt aşa de puternice, încât imagineză mereu, reinventează toposuri cunoscute ori nu, încearcă să le insufle viaţă. Uneori alunecă în reverii, visează cu ochii deschişi, ori gustă clipa prezentă, retras într‑un loc liniştit, departe de oraş, la o pensiune de munte, în căutarea unui subiect de roman.

Dragostea care desparte e scris într-un astfel de loc, care-i retrezeşte amintirea pădurilor, munţilor, satului natal, copilăriei, o lume mitologizată în romanele sale.

Titlul ne trimite spre o poveste de iubire însă, în mod paradoxal, nu iubirea e nucleul romanului, ci explorarea sinelui într-o întoarcere spre trecut prin reactivarea memoriei afective. Autorul construieşte o naraţiune în jurul unui personaj narator care narează la persoana întâi, vorbind despre sine. Un telefon neaşteptat de peste hotare, de la o fostă iubită din tinereţe, îl trimite spre o veche iubire. Din acest moment, naratorul imaginează convorbiri, scrisori, dialoguri cu fata de altădată ori femeia din prezent, o aventurieră, care nu se poate cantona într‑o căsnicie, oricât de promiţătoare ar putea fi.

Personajul narator e un scriitor retras într-un decor montan pentru a beneficia de singurătate şi liniştea necesară scrisului, fără a avea în minte un subiect clar de roman. Telefonul de peste ocean îi oferă nucleul unui roman erotic, amintirile se declanşează instantaneu, dar ele nu se opresc doar la episodul iubirii de altădată, fluxul lor nu poate fi stăvilit, nici controlat. Astfel se naşte şi se scrie nu un roman de iubire, cum intenţionase scriitorul, chiar dacă sporadic rememorează vechea iubire şi altele din adolescenţă, ci unul al rememorării propriei vieţi. Furat de amintirile care se dezlănţuie ca un torent, scriitorul se cufundă în propriul trecut, reactualizând secvenţe existenţiale, întâlniri, iubiri efemere, episoade din copilărie şi tinereţe.

Fantezia şi gustul pentru fantastic al autorului, întrezărit în personajul narator, specifice prozei lui Gheorghe Jurcă, dau farmec copilăriei şi aură de basm. Astfel e episodul culesului de zmeură pe tărâmul interzis al unei vrăjitoare, cu zâna cea bună drept ajutor pentru copilul speriat. La fel de frumoasă este evocarea copilei oarbe şi inocente, care doreşte să-şi descopere trupul prin iubirea unui bărbat.

Convorbirea telefonică deblochează din memoria bărbatului nu doar vechea poveste, ci toate întâmplările vieţii, este sursa întoarcerii spre sine şi refacerii firului existenţial. Naratorul pătrunde în labirintul amintirilor, furat de redescoperirea multiplelor sale ipostaze, pierde povestea iniţială pe care ar fi vrut s-o scrie, alunecă în abisul interior şi astfel naraţiunea se dilată în cercurile concentrice ale unei autoficţiuni.

Întoarcerea la origini e privită nostalgic, întreg trecutul de altfel, revăzut prin prisma bărbatului matur. Episoade narative vii, dialoguri şi monologuri alternează cu pagini condensate, în care întâmplările sunt consemnate în maniera jurnalului intim.

Între trecutul, retrăit în secvenţe povestite ori rezumate, reluate şi înfăşurate pe axul narativ al romanului, şi prezentul în care scrie, observând oamenii şi peisajul din jur, se ţese o pânză de fundal în care se mişcă personajele, fantoşe ale trecutului revenite în prezent. Scriitorul revede cu ochii minţii trecutul în timp ce gustă prezentul, cotidianul, într-o stare de reverie care prinde pe pânza romanescă însuşi toposul în care scrie, pensiunea Perla Mărtiniei, în culorile fanteziei, cu un decor de poveste.

Autorul se lasă furat de tentaţia ficţionalizării realităţii şi proiectării ei într-un spaţiu imaginar, în care realul şi magicul se intersectează neîncetat, reveria e stare creatoare. Prima intenţie de-a crea un roman de iubire sub ochii cititorului e depăşită de o alta, a rememorării propriei existenţe. Iubirea, evocată sporadic, e un artificiu al bărbatului care se caută fără încetare în tot ce-a trăit, nu doar în iubire. Amintirile unui timp îndepărtat, evocat, rememorat, reimaginat în secvenţe narative, scurte relatări, rezumări ale unor episoade existenţiale, dialoguri imaginare, cu intruziunea unor elemente de fantastic, se constituie în substanţă epică, fluxul amintirilor curge liber pe pagina albă într-un roman despre sine.

Autorul pare aş căuta subiectul romanului în pensiunea de la Perla Mărtiniei, spaţiu privilegiat pentru scris, dar între declanşarea inspiraţiei şi finalizarea romanului, aventura scrisului îşi reclamă propriul ritm şi formă, cu alte cuvinte, scriitorul poate stăpâni şi controla scrisul pentru a-l canaliza spre ce doreşte să povestească ori se lasă în voia gândurilor ce se deapănă singure şi îl duc în altă direcţie, construind trama unui roman diferit.

În metatext, autorul face trimitere spre sine, spre întâmplări trăite, ceea ce ne duce cu gândul la pactul autobiografic al lui Philippe Lejeune şi la autoficţiunea romanescă. Însă orice eveniment trăit nu mai e decât amintire fragilizată, iar evocarea ei o reinventare a ceea ce-a fost cândva, deci ficţiune, ca orice viaţă povestită înainte ca memoria viului să dispară.

Cu Dragostea care desparte, Gheorghe Jurcă lasă fluxul cuvintelor să decidă asupra romanescului, în manieră postmodernistă, nu vrea să controleze naraţiunea, ci se lasă provocat şi condus de amintirile care se aşază astfel într-un roman al rememorării.

 

 

 

[1] Gheorghe Jurcă, Dragostea care desparte, Grinta, 2019