POEZIE
Ildiko Șerban
poetă, Curtici
Plugul lui ianuarie
Urcând pur şi simplu acolo
urechile au tras zăvorul
cât aşteptările pereche
hrăneau ploaia
în arcă
rătăcisem dincolo de chemare
ţinând aerul de mână
mai era sub jumătatea frunţii
o pasăre ce plutea peste toate
nu voiam să o văd
dar o auzeam răsfoind anuarul
când plugul acelei unice ploi
ara prin sânge
şi‑n ianuarie ielele
benchetuiau peste munţii
înfipţi prematur sub unghia
obosită.
Ochiul din februarie
Aruncat afară
ochiul se ia singur în braţe
e ger bineînţeles
în pasul adânc
nu încă nu sunt
e singura constatare
într‑un februarie asumat
fără pleoape.
Martie cu câini
Și ningea printre degete
ca‑ntr‑o marţi fără nume
venise de nicăieri câinele pădurii
păzea fulgii întorcându‑i spre cer
lătrând uneori a joacă
peste cuvinte oblice de zăpadă
eu încercam să îmi amintesc zilele săptămânii
dintr‑un început fără cifre
peste blana lui ce ştergea cu greabănul obosit
pământul de negru
te auzeam cum zici ceva
am vrut să îţi răspund că uneori nu sunt atemporală
dar prin gânduri m‑a invadat viscolul
astupându‑mi ochii pe dinăuntru
aşa că nu am mai plâns
am învăţat încet să răsucesc fire
din părul căzut al câinelui
ce bine că mai pot desluşi lătratul
când ninge liniştea printre degete
într‑o zi fără nume
îmi zic.
Aprilie fără martori
Romantic
şi cu o evidentă naivitate
voiam să îţi povestesc
cum aş fi smuls frunzele din copaci
şi le‑aş fi cusut pe ochii lor
apoi mi‑aş fi aşezat amprentele pe vertebrele tale
atele pentru un altceva
tu ai fi ştiut cum respir
şi‑n albastrul acela lacom
despre care doar voiam să îţi povestesc
ar fi putut creşte
sau poate nu
un aprilie
fără martori credibili.
Mai simplu
Pe taler
în contrabalans
întotdeauna mai trebuie ceva
aşa că mi‑am desenat
cu tuşe invizibile
o casă
nu contează amănuntele stilistice
important e doar punctul
de la uşă
cântarul
mai simplu nu se poate
talerul
şi‑n contrabalans
golul din coastă.
Litera din iunie
Vremea secerişului e aproape
pregăteşte‑ţi cununa de spice
ai zis
nu te uita că grâul pare necopt
pe creştetul tău
nici că în cusătură ai câte un nod
pe borangicul ce aşteaptă
nu mai ai timp
aşa că pregăteşte‑ţi recolta
ai timp doar pentru o singură literă
şi ea va reprezenta într‑adevăr
diferenţa.
Iulie şi lut
Pe jgheabul din scânduri
alunecă obosite ţiglele
priveşti bărbaţii cum poartă
oglinzi ancestrale pe spate
femeile lor aşteaptă acasă cu pruncii
ai putea scrie un roman despre ele
dar acum e vorba despre oglinzi
despre lut
şi un iulie cu gânduri
...cum coboară
de mii de ani
acoperişuri
bărbatul
femeia
în ordine
inversă.
curgerea.
În august e totdeauna Iladia
Nici nu ştiu cum am ajuns acolo
sau când am început să urcăm munţi diferiţi
între noi se zbătea
împletit din funii scămoşate de frică
un pod obosit de vântul turbat
tu aveai un capăt
eu altul
şi dincolo de prăpastie era doar ştiutul fără cuvinte
tu pâlpâiai pe celălalt urcuş
ca o stea ce urma să adoarmă
îmi zâmbeai încurajator
ştiam amândoi că urma să cadă podul
şi mie îmi era groază
speram să te pot întârzia un pic
aveam doar un capăt de funie
cu care am măsurat hotarele unui regat
ţara asta ai inventat‑o tu
cu literele numelor noastre
şi uite cum Adi şi Ildi ajung de poveste peste ani
atunci era un joc serios Iladia
în care pădurile erau veşnic înfrunzite
ce naivi eram
dar aveam o ţară
numai a noastră
în care după ce se lăsa noaptea
şi adormeau copiii
ieşeam în vârful picioarelor din casă
de cele mai multe ori îmbrăcaţi doar în pijamale
simpli
ca şi cum în univers
ar fi fost un singur bărbat
şi o singură femeie
plecam râzând în concediu
plutind într‑un tangaj sincron
să vedem niagara
la colţul blocului coteam spre piramide
era un trunchi de copac uscat pe marginea aleii
acolo serveam rapid cina
sărutându‑ne din priviri
apoi plecam spre siberia
ţie nu îţi plăcea frigul
dar eu visam castele şi blănuri de hermelină
aşa că veneai în siberia
odată ai spus că şi în fundul iadului ai veni cu mine
dacă vreau
m‑am speriat atunci de atâta posibil frig
voiam doar un rai omenesc
unde uneori de dragul tău să plouă cald
alteori de dragul meu să plutească sub neoane fulgi
nu am ştiut că nu vom vedea împreună niciodată siberia
dar aveam o funie cu care măsuram hotare
şi când ne strângeau visele
ca pe un picior crescut prea devreme în pantofi
găseam uşor drumul spre Iladia
nu nu ştiu când am ajuns pe munţi diferiţi
tu o durere
eu perechea ei
atunci ca într‑un film alb negru
te‑am privit de pe celălalt munte
cum zâmbeşti încurajator
şi un pic trist
aveam palmele zdrelite
de strânsoarea funiei
îmi amintesc cum am încetinit urcarea
ca să te ţin pe loc
şi munţii noştrii înduioşaţi
şi‑au aplecat vârfurile
unul spre celălalt
ca să ne mai putem vedea odată
nu mi‑a mai fost ruşine
când am urlat
cum urlă vitele înjunghiate
şi că undeva s‑a crăpat aerul
când gerul şi‑a acoperit ochii
eu doar mă evisceram sub piele
obligată să desenez alte hotare
din scrâşnetul pietrelor
apoi mi‑am smuls cu unghiile corzile vocale
până nu a mai curs nici apă
nici sânge
şi în acel nimic
te‑am urât că ai plecat
într‑o altă poveste
în care un bărbat şi o femeie
plimbă întunericul
el pe al lui greu şi umed ca pământul
ea urcând creste singuratice
învăţând în vântul aspru să rostogolească
literă cu literă numele unei ţări pustiite
şi crede‑mă
e al naibii de greu
urcuşul.
Septembrie 3D
Septembrie acela a trecut prea repede
un carusel se rotea prin galbenul orbitor
ameţindu‑ne
încercam să te încurajez
agăţată de o culoare întârziată
tu îmi arătai timpul
nu credeai că eram doar doi copii
în imponderabilitate
m‑a sufocat un geamăt când mi‑am sfârtecat
înstrăinarea
nu nu am vrut să te doară
nonculoarea spre care ne îndreptam
ea oricum avea deja braţele deschise
ca într‑o avanpremieră tv
unde pătrarul anotimpurilor
rotit 3D
îşi derulează
sec
culoarea.
Căutând prin octombrie
Porţi ghetele
prin frunze nemăturate
din ceaţa unui tango ciudat
genunchii refuză tremurul
în şuierul respiraţiei îţi repeţi
că mai există un ideal
ai atâta nevoie de copaci
pentru mai tîrziu
dar nu ştii asta acum
doar numeri
şi strângi frigul în buzunare
pas după pas
căutând prin octombrie
un ideal
la capăt de alee.
Placente de noiembrii
Despre copacul vieţii desenat în placente
vorbea Acela în tren
afară era un noiembrie fugărit printre geamuri
ştiam prea bine curgerea
din sensul acelor de ceasornic
aşa că atunci când
un deget de copil speriat
a început să scrie pe sticla nenăscută
silabe din două litere repetate
ca un scâncet
ca un scâncet dintr‑un alt noiembrie
ca să opresc târziul
am coborât în prima gară
şi printre siluete distorsionate de uitare
cu târnăcoape
lopeţi
foreze
apoi cu dinţii
am golit miezul pământului
şi mi‑am învelit frica
în placenta noiembriilor pierdute
acolo Acela m‑a privit lung
negru m‑a privit
în timp ce de sus
de foarte de sus
s‑a auzit cum roţile
printre franjuri de lumină
măsoară placente silabe copaci.
Un bănuţ pentru decembrie
Vor arunca
da vor arunca
flori confetii pământ zăpezi lacrimi unii
altceva alţii
în mişcarea gloatei aruncarea
la ţintă sau la gunoi
e esenţa
nu vor conta necroloagele
nici postările cu emoticoane albastre
efectul de masă l‑am discutat cu Canetti
aşa că înainte de asta
în fiecare decembrie
dă‑mi doar un bănuţ
pentru cuvântul pe care nu l‑am spus
ca să mă pot ierta când rătăceam în subiect
ca să te pot iubi când mă uitai printre rânduri
cap sau pajură tot una
preţul unei idei
e o ruletă rusească pe viaţă şi moarte.