Poezie

Leo Butnaru
poet, Chişinău

Iluzii lirice


Parcă otomanii din zile curente
aruncă dards‑uri peste
prelunga Dardanele
oblic – spre Maroc
cum ar veni – în stânga
sau în curmeziş
diagonal, pe dreapta
spre nevecine ţărmuri spaniole...

...Însă după ce se mai ridică ceaţa
se vede clar că‑au fost doar lirice iluzii
şi nu e cazul să dârdâim de frică –
nici pomină de vreun casus belli
căci dards‑urile‑n zbor peste Dardanele
nu sunt decât stoluri călătoare
de, admitem, lăstuni, sticleţi
sau rândunele.



Aşa ceva


Copil
în nopţile de vară se întâmpla
să mă gătesc de somn pe prispa casei.
Iar uneori nopţile erau atât de senine
erau atât de clare
încât aievea
sau, poate, doar în imaginaţia mea
de creştin prichindel mers la biserică
se părea că sus, sus
departe, stră‑
departe se zăreşte cum licăreşte abia‑abia
fulguraţia uşor agitată a
nimbului vreunui înger.
Aşa ceva.

Sau poate că acel licărit vag
ce vălurea uşor
abia‑abia
hăt în culme de nadir
ar fi fost pur şi simplu un fir
desprins întâmplător
din poala
Sfântului Patrafir
al Lui Dumnezeu.
Aşa ceva.



Arbori în iarnă

„Arbori! Au rădăcinile voastre‑n pământ
vor cunoaşte inima mea?”
                                Federico García Lorca

Când se desfrunzesc
dezgolindu‑se până la scoarţă
până la – pe tulpină – parazitara iască
de fapt astfel arborii îşi pierd memoria
până în primăvară uitând să mai crească.

Nu le rămâne decât, aşa,
o aşchie din ţinerea de minte
cât să nu uite să scârţâie
(astfel ei gem)
şi
să îmbătrânească.

Iar vreunul din ei
la ieşirea din iarnă
ar putea ajunge lemn de strană
sau de altar
însă amnezic
complet lipsit de memorie
el nu‑şi mai aminteşte ce‑i aia strană
ce‑o fi cela altar
plus că, la o adică,
nici arborilor morţi nu le mai e de folos
nici smerenie
nici tu glorie.



Orientat spre Orient


Gândirea ţi‑e deja cvasi‑hindusă
pe cât venită
pe atâta dusă
de nu te mai pricepe
academia de pe‑aici
de‑i zici gânduri mari
ori gânduri mici
iţite din cugetul tău, zău, ciudat
budist, nepretenţios
sau cu tâlc ales
vălătucit metodic
ca feşele‑n turban
sau pâsla rotunjită‑n con de fes.
Plus că ideile‑ţi mai au deosebire
în izvodire
unduire şi, cum se zice
prinderea firului
răsărind şi înălţându‑se străveziu‑invizibile
la auzul oboiului ţiuitor
odată cu vipera fachirului.



Dragostea celor trei şi mai multe portocale


Da, poate fi
dragostea celor trei
sau mult mai multe portocale
specimene solare
aproape supranaturale,
însă e de spus din capul locului –
oricâte ar fi la un loc
în al pârgului soroc
în amorul lor colectiv cele trei
sau mai multe portocale
nu pot fi considerate amorale
pentru că oricum am da‑o
de vrem sau nu vrem
până sunt culese
apoi vândute fruct cu fruct
sau toate en gros, la hurtă – fiece grădină
de portocali pe rod
e predestinată a fi
un imens harem
şi fiece portocală – o cadână.



Invocaţii dinspre Templul Shaolin, 2003


Lucioase tije cu jindul frunzelor salută zmeul‑aeroplan
Clătinat peste templu, indolent scuturând adagii şi poeme.
Printre baghetele bambusului Buddha unui nor dolofan
Iscodeşte hieroglife, sugerate confucianiştilor de teme.

În templu filosofia e fruct‑dumicat între fălci, apoi răspândită
De foşnete murmurate ce se‑nalţă la cer sau coboară în tină,
Oglindită în negru adânc ca tuşul din călimară, ad hoc oferită
De un heleşteu întreg haşurat de bambus prelungit în lumină.