LECTURI PARALELE

Menuţ Maximinian
poet, critic literar, Bistriţa

Literatura, dincolo de ecuaţii[1]

Scriitoare prolifică, poet şi critic literar, Simona‑Grazia Dima, apare pentru prima dată, aşa cum se făcea şi ar trebui să urmăm şi azi modelul, în Caietul debutanţilor, în 1983, la Editura Albatros, iar în volum cu Ecuaţie liniştită în 1985. De atunci, a editat cărţi de poezie, critică literară, eseuri, dar şi traduceri.

„Simona‑Grazia Dima practică o critică pe care cel mai potrivit am putea‑o numi «iniţiatică», dacă ţinem cont de faptul că autoarea este şi o foarte bună poetă, ceea ce face ca momentele sale critice să devină teste de autoreflexivitate esenţializantă.

Marele dar al Simonei‑Grazia Dima acesta este: de a coborî spre ingenuitate când scrie despre autori, pentru a‑i credita cu ceea ce au ei cel mai bun, şi anume: «autenticitatea» experienţei proprii, filigranul fin al vocaţiei. Am putea chiar spune, fără teama de a greşi, că exegeta este criticul ideal pe care şi‑l doreşte cineva: un om de dialog esenţializat, generos, pentru care fiecare carte este o experienţă existenţială unică, ale cărei sensuri se cer aduse la suprafaţă, relevate. Peste toate aceste subtilităţi de om avizat se aşterne candoarea proprie a Simonei‑Grazia Dima, derivată dintr‑un anacronism sublim: acela de a crede că literatura – sora mai cenuşie a Spiritului – va mântui lumea. Simona‑Grazia Dima are, însă, şi aici dreptate, în felul ei propriu, de conştiinţă pentru care colegul «de breaslă» e în primul rând un prieten: pentru un critic generos, cea mai frumoasă dintre iluzii este tocmai scriitorul despre care se întâmplă să scrie”,

scrie pe coperta IV a volumului Inelul cărţilor, apărut la Editura Limes, Ştefan Borbély.

Cartea cuprinde aproape 40 de eseuri ce au apărut şi în revistele literare, surprinzând viaţa scriitoricească din intervalul 2009‑2021, legându‑se între ele printr‑un fir invizibil ce are ca temă centrală creaţia literară.

„Le‑am simţit cum se aranjează aproape singure în capitole, ca şi când ar fi atras atenţia asupra unor preferinţe şi preocupări constante nutrite faţă de anumite subiecte şi formule scripturale”,

spune autoarea.

Primul capitol este dedicat liricii, cuprinzând poeţi, mai mult sau mai puţin cunoscuţi dar care au în comun „darul de a spori la lectură senzaţia de realitate... Printr‑o inedită şi neprevăzută punere în relaţie a datelor deja cunoscute”. Astfel, sub genericul „Să apropii, insolitând”, ne întâlnim cu poezia lui Ion Şugariu, Aurel Munteanu, Ioan Flora, Ioan Pintea, Magda Cârneci, Dumitru Chioaru. „Frapează, la Ioan Pintea, conştiinţa vecinătăţii în duh a poeziei şi a credinţei, poetul fiind şi un eseist avizat pe această inepuizabilă temă”, spune criticul literar, iar despre Magda Cârneci subliniază că surprinde, la maturitate, „printr‑un adevărat manual chintesenţial de iluminare, o autoinvestigaţie în versuri a ascensiunii spirituale privite ca o imersiune în necunoscut”.

Simona‑Gazia Dima cunoaşte prea bine lumea poeziei, făcând ea însăşi parte din ea, integrând pe fiecare autor în marea lume literară şi, în acelaşi timp, propunând o abordare ascuţită, dar în acelaşi timp lirică a scriitorilor.

Capitolul al II‑lea, Asimetria răspunsului, aduce în faţa noastră şase prozatori şi un spaţiu mai aparte „inedit, original, bogat în personaje, simboluri, imagini revelatorii”. Ne întâlnim cu Henri Stahl, Ştefan Ehling, Adrian Ţion, Emil Mladin, Viorica Răduţă şi Bogdan Teodorescu.

Urmează, sub genericul „Pe firul spaţiului şi al timpului”, o serie de cărţi ce relatează călătorii sau secvenţe memorialistice, ducând „la eliberarea de fantasme şi iluzii, dăruind o certă sporire lăuntrică” (Raisa Boiangiu, Radu Ciobanu, Ovidiu Dunăreanu, Mircea Petean sunt prezentaţi aici).

Fragmentele de jurnal, notele de lectură, dialogurile purtate definesc universul creator, drumul literar, dar şi modelele de structuri sufleteşti. Urmează Efigiile memoriei, evocări istorice şi studii culturale, pornind de la scriitori precum Corneliu Lupeş sau Daniel Vighi.

Următorul capitol – Desprinse de matriţă, cuvintele – surprinde confesiunile unor autori şi creionarea dimensiunii publicistice a scrisului lor. Iată, de exemplu, despre dialogul dintre Gabriel Liiceanu şi Mircea Ivănescu, criticul spune că este plin de

„arome şi savori. Nu fiindcă ar conţine mărturii despre un timp apus ci întrucât cuprinde un crez poetic, iar în plan secund, prin însăşi formula adoptată, cea a dialogului jurnalistic relevă pasionant elementul uman al confruntării dintre două personalităţi”.

Amintim aici şi dialogul dintre Irina Petraş şi Alexandru Deşliu, „prin ochiul de vitraliu” este receptată „opera originală”, cu noi viziuni asupra unor texte ale unor scriitori precum Mihai Eminescu (Ionel Necula, Amita Bhose), Gelu Naum (Isabel Vintilă), Ion Creangă (Adrian Rachieru).

Ultima parte – Şi ei ne sunt în preajmă – aduce în faţă lecturile câ­torva autori străini proveniţi din câmpul spiritualităţii estetice.

Un alt volum apărut de curând este dedicat strict poeţilor contemporani – Pâinea şi vinul vieţii, Editura Tracus Arte.

„Matură, lucidă, chiar hiperlucidă autoare – poetă, eseistă, comparatistă, îşi trăieşte în versuri sau în critică ecuaţia (ne)liniştită a vieţii în literatură. Şi a scrisului... Comentează, cu deosebită pătrundere şi fineţe creaţiile unor poeţi de pe întreg cuprinsul ţării... poezia, deci, dincolo de orice fruntarii. Poeta rămâne şi un comentator de seamă al literaturii române contemporane”,

spune, pe coperta IV, Cornel Ungureanu.

Experienţa de profesor, bibliotecar, traducător, muzeograf, redactor al Academiei Române se vede în modul în care îşi conturează opera, elaborată cu mare atenţie, pornind de la evidenţierea unor structuri literare şi lingvistice până la desprinderea unor trăiri subtile prin descifrarea cuvintelor. Această lirică a prezentului este adusă în volum prin adunarea unor texte din perioada 2014‑2021, autorii fiind grupaţi câte şase, în cinci capitole, „urmând un sentiment difuz al apartenenţei la o viziune înrudită”.

Ne întâlnim cu poeţi din Banat, Transilvania, Muntenia, Oltenia, Moldova şi Dobrogea, adică din toată ţara, ba şi din Republica Moldova şi din Diaspora. Are o capacitate aparte Simona‑Gazia Dima de a semnala noutăţile editoriale printr‑o critică de întâmpinare bine pusă la punct.

Despre Simona‑Grazia Dima, Marian Odangiu afirmă că

„are, cu asupra de măsură, altitudinea estetică, dexteritatea, rafinamentul intelectual şi exerciţiul cultural necesare unor asemenea operaţiuni de receptare şi „raducere” a ideilor şi esenţelor din textele supuse analizei, detectării acelor coordonate lirice şi omeneşti ce le particularizează şi le conferă identitate”.

Primul dintre poeţii prezentaţi este cunoscutul Horia Gârbea despre care spune că

„dovedeşte o complexitate remarcabilă, o anumită etanşeitate a discursului”.

Despre lirismul unei poete prezente din ce în ce mai activ în viaţa culturală şi ca un critic literar, Andreea H. Hedeş, autoarea cărţii de faţă spune că

„arată predilecţie spre lumea ascunsă, unde se petrec mari prefaceri şi se desăvârşeşte smerit pasionalitatea trăitoare în anonimat”.

Sătmăreanul Radu Ulmeanu este idealist, însă

„are resurse de a înfrunta răul şi este mereu gata să‑şi reia interogaţiile de la capăt, ca un talent torenţial, neepuizându‑şi capacitatea de a se lăsa uimit de spectacolul luxuriant al existenţei”.

Să faci o critică a criticii de întâmpinare este destul de complicat, nu poţi decât să extragi câteva din ideile criticului şi, în acelaşi timp, să exemplifici cu citate ce de fapt pot fi o oglindă a unei epoci literare filtrată prin grila unui critic. Aura Cristi, Nicoleta Milea, Victor Munteanu, Arcadie Suceveanu sunt alte nume din multitudinea celor prezentate în acest volum.

Despre o pâine şi un vin al vieţii este vorba şi în această carte, ele transformându‑se, la Biserică, prin euharistie, în Trupul şi Sângele Mântuitorului, dătător, prin gustarea acestora, potir de veşnicie. Metaforic vorbind, gustând din cărţi, viaţa noastră capătă alte sensuri, iar scriitorii, ştim cu toţii că devin şi ei parte a nemuririi prin cuvântul metaforizat.

Într‑o cronică din România literară, Horia Gârbea vorbeşte despre empatia criticilor poeţi pentru confraţii lor pe care, poate, uneori îi înţelege mai bine.

„Publicul se va bucura de o lectură, poate nu mai atentă, dar mai palpitantă, din partea unui poet care se îndeletniceşte, cot la cot cu el, cu descifrarea textului decât de una catedratică şi aulică”.

Simona‑Grazia Dima este un critic care prezintă lucrurile frumoase din cărţile confraţilor, mai mult sau mai puţin cunoscuţi, considerând că părţile umbroase le putem descoperi singuri, însă de multe ori trebuie să fim călăuziţi întru cunoaşterea frumosului Ea nu dă cu barda, nici nu este cazul, ci trece prin atelierul de creaţie lucrurile care merită să le cunoaştem din viaţa literară actuală.

[1] Simona-Grazia Dima, Inelul cărţilor, Editura Limes, 2021