VIAȚA PRINTRE RÂNDURI

Anca Iulia Beidac
eseistă

Nostalgia comunismului

Dacă e să ne luăm după definiția din DEX, comunismul este un sistem social, politic și economic constituit pe principiul abolirii proprietății private și al instaurării proprietății colective asupra mijloacelor de producție și de schimb.

Dacă e să citim cel mai recent studiu legat de percepția românilor față de sistemul comunist, și anume cel publicat în iulie 2025, realizat de către INSCOP Research în parteneriat cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Comunist (IICCMER), aflăm, poate cu surprindere, din concluziile generale ale acestui studiu, că există o tendință de a considera acea perioadă mai bună decât cea prezentă.

Trei dintre aceste concluzii generale arată că:

• aproape 50% dintre participanții la sondaj sunt de părere că înainte de 1989 se trăia mai bine în România;
• 66% dintre români consideră că Nicolae Ceaușescu a fost un lider bun, deși regimul a comis fapte grave și a generat probleme sociale majore;
• 58,7% dintre respondenți afirmă că „instituțiile statului erau mai eficiente înainte de 1989”, iar 75,1% spun că „era mai multă siguranță publică”.

Vasăzică, doi din trei români consideră că Ceaușescu a fost un lider bun. Majoritatea consideră că înainte o ducea mai bine și că instituțiile statului erau mai eficiente.

Atunci întrebarea pe care nu poți să nu o adresezi, dacă folosești micile celule cenușii, cum de nu ne întoarcem acolo? Ar fi posibil ca, la o eventuală resuscitare a partidului comunist român, acesta să câștige, de data aceasta la modul serios, fără a măslui alegerile, votul popular?

Probabil că da, dacă e să ne uităm în Europa, unde socialiștii și comuniștii au câștigat teren în ultimii ani.

O altă întrebare se referă la percepția proprie despre acea perioadă, care, cel puțin în ceea ce mă privește, este complet opusă față de ce arată rezultatele acestui studiu.

Aveam 14 ani la Revoluție, am ieșit în centru, am strigat Jos Ceaușescu și am fost foarte bucuroasă că am scăpat de comunism. Care pentru mine a însemnat lipsa libertății, pumnul în gură, teama continuă de securitate, lipsa unor lucruri esențiale pentru un trai decent (nu aveam căldură, se lua curentul, nu era mâncare, trebuia să mergi la 4 dimineața să prinzi un litru de lapte etc.) și absența oricăror perspective luminoase.

Dacă e să îi întreb pe părinții mei, care sunt unii dintre oamenii care regretă acea perioadă, o să răspundă că în anii 70, când ei au venit în Timișoara, orașul era curat, toată lumea avea unde locui și unde lucra, în magazine era abundență, iar cultural se întâmplau lucruri foarte bune. La școală se făcea școală, iar, dacă aveai vreo problemă serioasă, puteai oricând să mergi la partid, unde erai măcar ascultat, dacă nu chiar se rezolva problema. La teatru și la operă mama mergea în rochii de seară, iar tatăl meu în costum, la restaurante erau oameni civilizați, care știau cum să se comporte, cum să mănânce, iar, după cină, nu ți-era teamă să faci o plimbare pe jos până acasă, fiindcă orașul era sigur.

Uitându-mă la ei, dar și în jur, la alți oameni de vârsta lor, îmi dau seama că avem amintiri diferite despre aceeași perioadă. Cumva, ei s-au oprit la anii 70 și refuză să-și amintească lipsurile și coșmarul care au urmat în anii 80. Cumva, siguranța locului de muncă și a acoperișului de deasupra capului au contat mai mult decât faptul că nu aveau voie să iasă din țară sau că trebuiau să fie mereu atenți când vorbeau și să-și cenzureze discursul public. Cumva, toate lucrurile rele au dispărut din amintirile lor și au păstrat doar cele bune.

Fiindcă unele dintre cele bune nu pot fi contestate. Se făcea mai multă școală? Da, evident, și exista un statut al oamenilor dedicați acestei profesii pe care în prezent nu îl mai găsim. Avea toată lumea unde locui? Da, incontestabil, iar nevoia aceasta este una de bază în teoria lui Maslow. La fel și cu siguranța locului de muncă, nu doar că nu aveai stresul actual permanent că poți fi oricând concediat, ba dimpotrivă sistemul nu îți dădea voie să nu lucrezi și se asigura ca fiecare om al muncii, fiecare tovarăș să și aibă un loc de muncă. Era mai multă cultură? Greu de răspuns aici, însă cred că se cernea mai atent. Acum asistăm la explozii de așa-zise experimente și experiențe culturale, pornind de la mii de cărți – unele extrem de proaste – care sunt aruncate pe piață, piese de teatru montate penibil, în numele unui modernism prost înțeles sau pentru alinierea la unele valori care sunt acum la modă, pe youtube cele mai vizualizate clipuri sunt cele ale maneliștilor… Și câte și mai câte…

Da, societatea pare că a luat-o razna, s-au tăiat fonduri de la cultură, de la mame, de la persoane cu dizabilități, oamenii sunt lăsați fără slujbe, și, uneori, și fără case, și toate astea în numele unei societăți capitaliste care spunem că suntem.

O fi bine așa?

Când nu ai ce mânca și te gândești că vei pierde și casa pentru care ai plătit deja 15 ani, dar mai ai încă 10 (însă, fără o slujbă stabilă, nu ai cum plăti ratele), când ești nevoit să te umilești constant în fața unui șef mult mai prost decât tine doar pentru a păstra acea slujbă pe care ai ajuns oricum să o urăști, când vezi cultura aruncată la gunoi, când observi copiii foștilor securiști călcând în picioare propriile-ți odrasle, da, atunci te lovește nostalgia. Atunci te poți gândi că a fost bun Ceaușescu, fiindcă, pe vremea lui, aveai o casă, o masă, o slujbă asigurate, chiar dacă îți lipseau multe altele.

Din punctul meu de vedere, comunismul este o ideologie greșită, care în România s-a și aplicat dezastruos, și s-a tranformat în niște ani și chiar decenii de groază.

Dar oare ce trăim acum este (mai) bine?!