Petru M. HAª
S-a născut la 10 iulie 1947, în localitatea Mişca din judeţul Arad. A urmat şcoala primară şi gimnaziul la Mişca, iar liceul în oraşul Chişineu-Criş. Este absolvent al Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii din Timişoara (1973). Este profesor - jurnalist. În prezent este încadrat în redacţia ziarului Adevărul din Arad.
A debutat cu poezie, în anul 1967, în revista Steaua din Cluj.
Colaborări la revistele: Steaua, Tribuna, Familia, Vatra, Astra, Transilvania, Luceafărul, Orizont, Relief şi altele.
A publicat următoarele cărţi: Dor negru (poezie), 1969 şi Linişte (poeme), 1983.
Aprecieri critice:
“Poetul poartă şi acum cunună de spini, dar una mai puţin apăsătoare, de vreme ce spinii aceştia înfrunzesc. Se răzvrăteşte şi astăzi împotriva sentimentelor ultrasintetice, iar ţintele vigilenţei lui mărite sunt în continuare cei care scriu. Din pricina celor care se fălesc cu felurite concepte şi se complac într-un interminabil turnir de cuvinte, ceaţa e tot mai deasă între literaţi şi Ithaca. Faptul e cu atât mai grav, cu cât în timp ce ei scriu “la al năuăjdecucoane sonete (...), istoria bate foarte tare pe nicovale”. (...)
Nou este în poeziile din urmă tonul acesta dezinvolt şi ştrengăresc, nu fără primejdia unor exagerări. Când o evocare devine nostalgic sentimentală, ea se întrerupe brusc cu un comunicat sec: ... câţiva ani mai târziu încredinţă presei o declaraţie însoţită de o fotografie cu ochelari. Alteori, vorbitorul preferă cuvântul simplu, de o primă aparenţă banală, în realitate tensionat de poezia stranie a cotidianului care, scos din context, devine bizar. (...)
Petru M. Haş este un poet autentic, care merită un loc mai la lumină în peisajul nostru literar.”
(Livius Ciocârlie, în Braşovul literar şi artistic, nr. III, 1981)
“A doua carte de poeme a lui Petru M. Haş, Linişte (Cartea Românească, 1983), apare după un lung interval de la debutul său în colecţia Luceafărul (Dor negru, 1969). Nu s-ar putea spune că, între timp, el nu a scris destule versuri, dar i-a lipsit, se pare, cel puţin în parte, spiritul “competiţional”, spre a nu da vina doar pe împrejurări. Oricum, de la poemele de început şi până la acelea de astăzi, autorul a parcurs câteva mici etape, câteva modificări în orientarea concepţiei sale artistice, care denotă o mai fermă conştienţă a ceea ce are de spus, o dată cu nişte opţiuni mai precise în materie de tehnică a limbajului poetic. Într-adevăr, poetul şi-a propus să insiste mai mult, mai consecvent asupra imediatului, asupra diverselor aspecte care constituie universul cotidian, şi a făcut-o cu o vădită plăcere şi nu mai puţin însă cu detaşare şi umor, cu o ironie alternând între accentele bonome şi cele tăioase, nelipsindu-i nici tendinţa de a se lansa în scurte incursiuni în zona fantasticului.”
(Victor Felea, Petru M. Haş: Linişte, în Tribuna, Cluj, nr. 46/1983, p. 4)
“Amintirea aproape că lipseşte din aceste versuri; nostalgia se exclude, ca nonsens, un viitor simbolic, de asemenea. Nimic mai evident decât măruntul spaţiu de dinaintea ochilor. Investit cu puterea semnificaţiei artistice, el cuprinde treptat, cu tentaculele minerale ale speranţei interzise, sufletul omului confruntat zilnic cu acelaşi decor. (...)
În acest spaţiu, a cărui ambiguitate certifică însăşi experienţa spirituală, singura dorinţă a poetului rămâne, desigur, dorinţa umilă de a semnaliza: iubito, prieteni, mergeţi de spuneţi acolo unde suntem aşteptaţi / cât de bună-i răbdarea / vor aştepta fără-ndoială mai lesne aflând toate astea / dar tu cum ai vrea să circule măgarii spre orizont / printre ierburi verzi sau uscate... (Ora şase a după-amiezii). Pe asemenea retrageri deliberate din faţa frumuseţii, tocmai pentru a fructifica imaginea ce ar putea fi emblemă, în dublul sens al revelaţiei ori deziluziei, îşi alcătuieşte Petru M. Haş poeziile din noul volum.”
(Costin Tuchilă, Elogiul simplităţii, în Luceafărul, nr. 33/1983, p. 2)
“Recenta carte a lui Petru M. Haş lasă aşadar impresia a fi fost îndelung elaborată, şi aşa şi este: La orişice pagină ne-am opri dăm peste bucăţi împlinite, aproape nu avem surpriza, nici pe porţiuni mici, a căderii peste o dizarmonie, peste vreun gând nefericit formulat.”
(A. I. Brumaru, Poesie nouă, în Astra, nr. 6/1983, p. 11)
“Nu încape nici o îndoială că Petru M. Haş, în pofida parcimoniei (sau tocmai de aceea) cu care se încumetă să iasă pe piaţa literară, este o prezenţă interesantă în peisajul liric contemporan, semnându-şi certificatul de apartenenţă la generaţia sa (cea a anilor ‘70 şi imediat după) prin fervoarea căutării unei voci proprii pe temeiul contactului fertil cu modelele de referinţă şi cu un lucid control al demersului poetic...”
(Viorel Horj, Petru M. Haş - Linişte, în Familia, nr. 11/1983, p. 2)
Alte aprecieri critice: Dumitru Micu, Petru Poantă, Emil Rădulescu, Nicolae Manolescu, Gheorghe Jurma ş.a.