TEATRU
Ioan Peter Pit
actor, dramaturg
Oase
(Text dramatic, fragment)
Personaje:
Doamna Directoare
Doamna Secretară
Profesorul
Denisa
Eleva
Alin, tatăl Elevei
- Bastion de educație și cercetare
Secretariatul unui colegiu situat lângă biroul doamnei Directoare.
Doamna Directoare și doamna Secretară lucrează la textul pentru Discursul de deschidere a noului an școlar.
Secretara: Profesionalismul dascălilor, devotamentul elevilor, numeroasele distincții obținute la concursurile naționale și internaționale...
Directoarea: Care-s alea? Nu știu să fi câștigat ceva în ultima vreme.
Secretara: Oricum nu interesează pe nimeni. De când sunt în școală nu știu să fi întrebat cineva despre conținutul vreunui discurs. Alte observații?
Directoarea: N-am spus nimic despre părinți.
Secretara: La sfârșit.
Directoarea: Dacă nu-i pomenesc când vorbesc despre ceilalți e degeaba.
Secretara: Atunci zicem așa: Devotamentul părinților...
Directoarea: A fost la elevi.
Secretara: Îl luăm de la elevi și-l punem la părinți.
Directoarea: Și pentru elevi?
Secretara: Găsim altceva. Cum sunt ei?
Directoarea: Nepăsători.
Secretara: Cum ar trebui să fie?
Directoarea: Să-și vadă fiecare de treaba lui.
Secretara: Într-un cuvânt.
Directoarea: Silitori...
Secretara: Atenți...
Directoarea: Interesați...
Secretara: Recunoscători...
Directoarea: Sună de parcă ne-apucăm să-i punem la punct din prima zi.
Secretara: Ce rămâne?
Directoarea: Dac-ar exista un cuvânt care să le conțină pe toate.
Secretara: Abnegație. Iar în loc de elevi zicem cursanți. Cum vi se pare?
Directoarea: Ne facem de lucru. Mai bine-l lăsăm pe cel de anul trecut.
Secretara: Aveți nevoie de un discurs nou, sincer și emoționant. Despre care să se vorbească. Să se vorbească despre ce vorbești. Ce perspectivă. Mai departe.
Directoarea: Profesionalismul dascălilor, devotamentul părinților, abnegația cursanților, numeroasele distincții obținute la concursurile naționale și internaționale...
Secretara: Da...
Directoarea: Toate acestea au reprezentat... Nu. Au însemnat...
Secretara: Da...
Directoarea: ...Au constituit....
Secretara: Da...
Directoarea: Da, da, da... Repeți întruna ca o moară stricată. Mă zăpăcești. M-am inhibat.
Secretara: Nu vă panicați. Suntem în proces. E firesc să apară blocaje.
Directoarea: Cum era în discursul vechi?
Secretara: Au contribuit...
Directoarea: La...?
Secretara: ...afirmarea școlii noastre, la ascensiunea ei către culmi de cunoaștere și progres... Limbaj de lemn. Și încă din ăla cu noduri.
Directoarea: Dacă nu se înțelege ce vrem să transmitem de ce să ne mai chinuim, doar pentru că așa se face?
Secretara: Avem niște standarde, trebuie să ținem de ele, nu ne putem coborî la nivelul literaturii de chioșc. Zicem așa: ...toate acestea au făcut ca școala noastră să capete renumele unui adevărat bastion de educație și cercetare.
Directoarea: Poți să repeți ce-avem până acum?
Secretara: Desigur.
Secretara trage cu ochiul la ecranul latopului.
Directoarea: Fără să te uiți.
Secretara face semn că Nu.
Directoarea: Înseamnă că nu e bun. Facem altul.
- Scrisoarea de intenție
Se aude o bătaie în ușă.
Directoarea: Nu sunt aici pentru nimeni.
Secretara: Dacă întreabă de dumneavoastră ce să le spun?
Directoarea: Am plecat la Inspectorat.
Doamna Directoare se retrage în spațiul personal.
Intră Profesorul.
Profesorul: Bună ziua.
Secretara: Ce doriți?
Profesorul: Vreau să vorbesc cu directoarea.
Secretara: Poate vreți să spuneți cu doamna Director.
Profesorul: Așa, da.
Secretara: Nu se poate acum. Este așteptată la Inspectorat.
Profesorul vrea să intre în spațiul Directoarei.
Profesorul: Bună ziua.
Secretara: Vă rog...
Profesorul: Îi spun ce am de spus și-am plecat. Cât poate să dureze?
Secretara: Profesorului. Nu insistați.
Directoarea: Ce se întâmplă?
Secretara intră în spațiul Directoarei.
Secretara: Vă previn. Dacă-l primiți nu mai scăpăm de el.
Directoarea: Lasă-l să intre.
Secretara: Poftiți.
Profesorul intră în spațiul Directoarei.
Directoarea: Ia loc, te rog. Putem să ne tutuim? La urma urmei suntem colegi, ce naiba.
Profesorul: Da.
Directoarea: Stai domnule, jos.
Profesorul se așază pe jos.
Directoarea: Poți să stai și acolo dacă dorești. Femeia de serviciu își cunoaște meseria.
Profesorul se ridică.
Profesorul: Glumesc. Încercam să spulber o anume tensiune care plutește prin aer. Sau doar mi se pare? Posibil să fiu eu ultra stimulat.
Directoarea (Secretarei): Unde sunt scaunele?
Secretara: La Casare. Le-au ridicat de dimineață.
Directoarea: Nu era logic să aducă mai întâi scaunele noi și‑apoi să le ia pe-alea vechi?
Secretara: Cei de la Casare nu comunică cu nimeni. Vin. Iau. Și pleacă.
Directoarea: Un scaun pentru domnul profesor.
Secretara: De unde?
Profesorul: Nu vă deranjați, spun repede ce-am de spus și‑am plecat.
Directoarea: Un scaun pentru domnul Profesor.
Secretara aduce un taburet.
Profesorul: Mulțumesc.
Directoarea vrea să se așeze dar observă că nu are pe ce.
Profesorul îi oferă scunul adus de Secretară.
Directoarea se așază.
Profesorul și Secretara rămân în picioare.
Directoarea face semn Secretarei să plece.
Secretara se conformează.
Profesorul se așază pe jos.
Directoarea se ridică de pe taburet și se așază la fel.
Directoarea: Felicitări.
Profesorul: Pentru?
Directoarea: Rezultatele obținute de elevi la materia pe care o predai.
Profesorul: Mulțumesc.
Directoarea: Profesorul bun este oglinda elevilor săi.
Profesorul: Invers. Elevul bun este oglinda profesorului său. Dar se poate și-așa.
Directoarea: Rezultatul contează.
Profesorul: Mai e puțin și pornim.
Directoarea: Tocmai la asta lucrăm. E nevoie de un discurs fresh. Care să ne dea un plus de energie. Știți cum se zice... Respirația proaspătă care contează.
Profesorul: Sună bine.
Directoarea: Deocamdată suntem în căutări. N-am găsit încă forma. Mă interesează cât mai multe opinii. Îți amintești ceva din prima zi de școală?
Profesorul: Așa ceva nu se poate uita. Eram fiert de curiozitate. N-am dormit toată noaptea. La șase dimineața m-am ridicat din pat. Chiar atunci răsărea soarele. Am început să mă îmbrac. Cămașă albă, cravată, pantalon și sacou bleumarin. Defilam prin fața oglinzii. Mă simțeam sobru, solemn, elegant. O să‑ți faci noi prieteni, îmi spunea mama. O să înveți să scrii, să citești. Știam deja să citesc. Învățasem singur, pe-ascuns. Dețineam chiar și un vocabular secret plin de cuvinte alese. Curtea școlii. Aliniați pe terenul de sport. Pofesori, părinți. Elevii pe latura din spate. Primul care a luat cuvântul... cred că și ultimul, a fost Directorul.
Directoarea: Ce-a zis?
Profesorul: Tinere. A arătat înspre mine. Nu-mi venea să cred. Tu, da, cu tine vorbesc. Ce-ai în ghiozdan? Nimic, i-am răspuns. Nu se poate – mi-a zis, uită-te mai atent. Un penar...i-am răspuns. Probabil porți cu tine un penar dar și bagheta de magician al cunoașterii. Nu-ți fie teamă. Nu vă fie teamă. Bateți cu încredere la porțile vieții. Vă vorbesc de viața cea adevărată. Dobândită prin cunoaștere și sacrificiu. Nu va fi ușor, dar veți reuși în cele din urmă. Vom reuși împreună. Așa a fost mereu, așa va fi și acum. Au urmat aprecieri la adresa părinților...
Directoarea: La sfârșit?
Profesorul: Da.
Directoarea se ridică.
Directoarea: Cu ce te pot ajuta?
Profesorul: Vreau să modernizez laboratorul de biologie.
Directoarea: Abia l-am zugrăvit.
Profesorul: Nu în acest sens. Aș vrea să facem o achiziție de material didactic. Anume, un schelet în mărime naturală.
Directoarea: Dar nu aveți planșe?
Profesorul: Cele de carton sunt șterse iar cele plasticate sunt crăpate. Rupte. Lipsesc grupe întregi de oase.
Directoarea: Luăm altele noi.
Profesorul: Nu înțelegi. O planșă nu poate să inspire un elev. Cred că dac-ar exista un schelet în mărime naturală ar reuși să stârnească interesul real al tinerilor pentru sistemul osos.
Directoarea: Ai idee cât costă unul?
Profesorul: E destul de scump.
Directoarea: Și merită? Mă gândesc că într-o lună, cel mult două, n-o să mai rămână nimic din el.
Profesorul: O să-l țin închis într-o vitrină din fier cornier cu sticlă groasă iar cheia o să fie la mine.
Directoarea: Altă investiție.
Profesorul: N-o să-l scot de-acolo decât când avem cursuri.
Directoarea: Întocmești o Scrisoare de intenție și-o depui la Secretariat.
Profesorul: Ce trebuie să conțină?
Directoarea: O descriere detaliată a materialului didactic.
Profesorul: Nu ajunge dacă-i spun simplu, schelet?
Directoarea: Nu. Pentru că e un ansamblu compus din mai multe piese. Fiecare os în parte va primi câte un număr de înregistrare.
Profesorul: E aberant.
Directoarea: Aceasta e procedura. Ca să vedeți cu ce ne confruntăm. Poate așa o să mai vorbiți și de altceva prin Sala profesorală. Nu doar despre cum ardem gazul de pomană pe-aici.
Profesorul: N-am spus așa ceva.
Directoarea: Poate dumneata, nu. Dar de vorbit se vorbește. E adevărat?
Profesorul: Nu știu. Eu nu prea dau pe-acolo.
Directoarea: Mai e ceva?
Profesorul: Nimic.
- Avem formulare tip
În spațiul Secretarei.
Profesorul: Mi s-a spus că trebuie să întocmesc o... nu mai rețin titlul...
Secretara: Scrisoare de intenție.
Profesorul: Așa. Da, deci... Subsemnatul…
Secretara: Am notat.
Profesorul: Unde?
Secretara: Avem formulare tip. Datele dumneavoastră se completează automat. Despre ce-ar fi vorba?
Profesorul: Un schelet…
Secretara: Un schelet.
Profesorul: Compus din…
Secretara: De ce nu spuneți că e compus din? Am apucat să pun punct.
Profesorul: Mă iertați.
Secretara: Un schelet compus din: două puncte...
Profesorul: Craniu, humerus, claviculă, coaste, stern…
Secretara: Da.
Profesorul: Coloană, compusă din vertebre.
Secretara: Da.
Profesorul: Pelvis, carpiene, metacarpiene, falange, radius, ulna, femur, rotula, fibula, tibia...
Secretara: Mai rar.
Profesorul: Tarsiene, metatarasiene și falange.
Secretara: Falange, ați mai spus.
Profesorul: Există falange ale membrelor superioare și falange ale membrelor posterioare.
Secretara: Și nu puteați să-mi spuneți că sunt de două feluri?
Profesorul: Nu cunosc procedura.
Secretara: Am corectat. Altceva?
Profesorul: Asta e tot.
Secretara: Nume, prenume, data și semnătura.
Profesorul: Vă mulțumesc.
Secretara: Cu drag. Nu e nevoie să-mi mulțumiți. Îmi fac doar meseria.
Profesorul: Asta vreau și eu. Cel puțin, încerc. Deocamdată...
Secretara: Mai e ceva?
Profesorul: Nu.
Profesorul iese.
Directoarea vine în spațiul Secretarei.
Directoarea: M-a năucit.
Secretara: V-am prevenit.
Directoarea: Ai auzit ce vrea?
Secretara: Da.
Directoarea: Costă o avere.
Secretara: Unde-o să încapă? Sălile noastre sunt mici. Un schelet ar ocupa un sfert din sala de curs.
Directoarea: Se creează un precedent. Dacă-i cumpăr ăstuia ceva or să-mi sară ceilalți în cap.
Secretara: Ca să nu mai vorbim de bieții copii. Să stea toată ziua cu ochii într-un schelet. E macabru.
Directoarea: Ce ne facem dacă elevii ajung să-l îndrăgească?
Secretara: Exclus. În liceu am fost terorizată de un craniu depozitat pe raftul de sus al unui dulap cu vitrină transparentă. Și era doar un o căpățână amărâtă de nevăstuică.
Directoarea: Nu intră nici un schelet în școală decât peste cadavrul meu.
Sună telefonul.
Secretara: Au venit scaunele.
- Cât reziști fără telefon
Camera Elevei. Eleva lucrează la un proiect pentru școală.
Eleva: Orașul în care trăiesc
este cel mai frumos din țară
din Europa
din lume
în orașul în care trăiesc
nu mai cresc arbori cu coroană rotundă
sau
mai bine zis
sferică
copacii au acum coroană pătrată
sau
mai bine zis
cubică
ca-n Minecraft.
pe crengile lor
sunt cuiburi pătrate
cu ouă pătrate
din care vor crește pui
și păsări pătrate
din când în când
ouăle cad din cuib
albe
mici
ca niște zaruri
copiii le adună de pe jos
și se joacă cu ele
Nu te supăra, mamă
Nu te supăra, tată
Nu te supăra, soră
Nu te supăra, frate
Intră Alin, tatăl.
O surprinde.
Alin: Salutare.
Eleva: Te-am rugat de-atât ori să nu mai intri fără să mă anunți.
Alin: Deranjez?
Eleva: Lucram la o ceva.
Alin: Vin mai târziu.
Eleva: Ce s-a întâmplat?
Alin: Nimic. Voiam să văd ce faci.
Eleva: Am un proiect.
Alin: Pentru școală?
Eleva: Pentru mine. Câtă vreme îmi bat capul cu el este al meu.
Pauză.
Alin: Ți-a mai zis, ăla, ceva?
Eleva face semn din cap că nu.
Alin: Dacă se leagă de tine te rog să m-anunți.
Eleva dă din cap că da.
Alin: Faci teme?
Eleva face semn că nu.
Alin: Le-ai făcut.
Eleva face semn că nu.
Alin: Nu ai teme?
Eleva face semn că da.
Alin: Și de ce nu le-ai făcut?
Eleva: Vrei să te cerți cu mine?
Alin: Încerc să înțeleg.
Eleva: Aștept să se pună subiectul pe grupul clasei.
Alin: N-ai fost la oră?
Eleva: Am fost.
Alin: N-ai fost din moment ce nu știi ce temă ai. Nu-ți fac morală, vreau doar să știu. Chiulești?
Eleva face semn că nu.
Alin: Atunci de ce nu ți-ai luat tema când v-a dat-o?
Eleva: Mi-a fost lene.
Alin: Și-o s-o faci acum?
Eleva: De fapt nu cred c-o mai fac. E un subiect nașpa. Nu mă simt atrasă de el.
Alin: Dar există ceva de care să te simți atrasă în afară de telefon? Zi și noapte cu ochii-n ecran. Cât reziști fără el? Măcar cât vorbești cu mine, lasă-l jos. Vreau să-ți văd ochii. Când doi oameni conversează se uită unul la celălalt.
Eleva: Poți să ai încredere în mine?
Alin: Da.
Eleva: Și atunci care-i problema? Chiar nu înțeleg. Mai vrei ceva?
Alin: Nimic.
Tatăl iese.
Eleva: Am copilărit la periferie
în cartier
nu exista un loc de joacă cu pomi
să fie umbră
și liniște
în afară de cimitir
mergeam des pe-acolo
era locul meu preferat.
pot să spun c-am copilărit în cimitir
într-o zi
mă jucam între morminte
am scăpat mingea pe alee
am primit-o rapid înapoi
m-am uitat
nu era nimeni
n-am mai călcat prin locul ăla
În orașul în care trăiesc
elevii învață pe rupte
iau ore suplimenatre
meditații
pentru o super medie
care să-i ajute
să plece de pe-aici
unde
oriunde
cât mai departe
dacă se poate
din când în când se întorc acasă.
nu s-a schimbat nimic
zic
e la fel
orașul în care trăiesc
este cel mai frumos oraș din țară
din Europa
cel mai frumos din lume