LECTURI PARALELE

Carmen Neamțu
eseistă

Ce face limba cu mintea: o pledoarie psiholingvistică pentru multilingvism

Psiholingvistica este acel domeniu discret-spectaculos care se ocupă cu relația dintre intelect și limbă, adică exact cu lucrul pe care îl folosim cu toții zilnic, fără să ne gândim prea mult la el. Vorbim, ascultăm, citim, gândim. Dar rareori ne întrebăm cum face limba toate acestea cu noi. Cartea de față^[1] își propune tocmai acest exercițiu de luciditate: să privească mintea prin lentila limbajului, mai precis prin prisma multilingvismului.

Scrisă în limba engleză (a treia limbă a autoarei, după română și rusă), lucrarea sintetizează un vast corp de cercetări despre felul în care limbile pe care le vorbim ne modelează percepția, memoria, emoțiile și chiar deciziile noastre morale. Miza este mare: nu doar ce spunem contează, ci cum gândim în funcție de limba pe care o activăm.

Un exemplu aparent minor, dar cu efecte cognitive considerabile, este cel al etichetelor lingvistice. „Etichetele pe care le folosim contează”, scrie autoarea. Simplul fapt de a înlocui sclavi cu victime ale sclaviei sau persoane care au fost luate în sclavie produce o schimbare imediată în reprezentarea mentală a celor despre care vorbim (p. 15). Limbajul nu este, așadar, un ambalaj neutru al realității. Ci un instrument activ de modelare a ei. Toată lumea folosește limbajul. Puțini îi înțeleg însă forța.

De aici decurge una dintre ideile centrale ale cărții: a înțelege puterea limbajului înseamnă a deveni mai rezistent la manipulare. Politicieni, reclame, avocați, colegi de serviciu sau membri ai familiei, cu toții operează prin cuvinte. Iar cei care cunosc mai multe limbi sunt, paradoxal, mai sensibili la nuanțele emoționale ale discursului:

„Dacă știi mai multe limbi, ești mai sensibil la modul în care cuvintele te fac să te simți, fiindcă ai deja o experiență directă a subtilelor variații lingvistice” (p. 15).

Cartea este o pledoarie solid documentată pentru beneficiile multilingvismului. Nu una entuziast-naivă, ci sprijinită pe studii experimentale, date neurologice și observații de laborator. Autoarea, profesor la Northwestern University, în cadrul Departamentului de Științe și Tulburări ale Comunicării, se bazează pe experimente realizate cu tehnologii de eye-tracking pentru a demonstra că lucrurile pe care le privim, cele la care suntem atenți și cele pe care ni le amintim sunt influențate de limba pe care o folosim în acel moment.

Bilingvii și multilingvii nu sunt, din acest punct de vedere, „monolingvi cu vocabular mai mare”, ci persoane cu arhitecturi lingvistice, cognitive și neurale diferite. Activarea paralelă a limbilor în creier produce efecte măsurabile: „Mișcările lingvistice către obiectul concurent în altă limbă se datorează activării paralele a celeilalte limbi în creierul bilingv”(p. 27). Mai mult, memoria este dependentă de limbă: oamenii își amintesc mai ușor evenimentele trăite într-o anumită limbă atunci când reamintirea are loc în aceeași limbă (p. 28–29).

Consecințele nu se opresc aici. Autoarea trece în revistă studii care arată că deciziile luate într-o limbă non-maternă tind să fie mai raționale, mai utilitariste și mai puțin emoționale. Limba influențează probabilitatea de a trișa, modul în care evaluăm riscurile și chiar etica deciziilor noastre (p. 31). Chiar și atunci când nu este folosită activ, a doua limbă rămâne prezentă în fundal, fiind procesată automat de creierul bilingv. Concluzia? „Creierul este un superorganism de procesare paralelă, cu atât mai mult în cazul persoanelor multilingve”(p. 38).

Limbile pe care le cunoaștem afectează nu doar felul în care gândim lumea, ci și felul în care o privim, aproape literal (p. 43). În plan creativ, multilingvismul favorizează conexiuni neașteptate, acele legături „pe care alții nu le fac” (p. 50). Limbajul nu determină gândirea, dar o modifică substanțial, inclusiv la nivel senzorial și emoțional: contextul vizual și lingvistic în care vorbim poate transforma felul în care simțim. Unele pasaje sunt, în acest sens, savuroase, de pildă, observația că o înjurătură rostită atunci când ne lovim reduce percepția durerii. Limbajul pare să funcționeze, uneori, ca un analgezic improvizat.

Dimensiunea autobiografică apare discret în volum. Autoarea povestește cum, încă din anii 1990, în timpul tezei de licență la Universitatea din Alaska, a început să observe diferențe în gesticulația bilingvilor în funcție de limba folosită. De aici a derivat concluzia că limba maternă provoacă răspunsuri emoționale mai puternice, fiind dobândită în contexte afective bogate. Mulți bilingvi declară, de altfel, că se simt mai puțin emotivi într-o limbă secundară (p. 108).

De aici până la afirmația că multilingvismul modifică structura creierului nu mai este decât un pas. Iar pasul este susținut de probe științifice. Limbajul modelează materia fizică a creierului. A cunoaște mai multe limbi este benefic pentru sănătatea cognitivă și crește șansele de a ne păstra mintea ageră mai mult timp. Or, nu asta ne dorim cu toții?

Și totuși, cartea are și limitele ei. Deși abundă în trimiteri academice și note de final consistente, per ansamblu rămâne seacă. Emoția este rareori lăsată să respire. Taxonomiile sunt numeroase, iar corelările - exhaustive. Chiar și acolo unde apar referințe la familie, copii sau experiențe personale, ele sunt rapid reabsorbite în discursul științific. Nici traducerea nu ajută întotdeauna: fraze rigide, ritm sacadat, o fluiditate uneori sacrificată pe altarul exactității.

Rămâne însă ideea esențială: limbajul ne influențează amintirile (p. 112), comportamentele și felul în care ne raportăm la lume. „Ceea ce gândim influențează limba pe care o vorbim, iar limba pe care o vorbim influențează ceea ce gândim și modul în care ne comportăm” (p. 154). Experiența multilingvă ne poate face mai rezistenți la manipularea lingvistică și mai conștienți de mecanismele discursului. Iar un criteriu subiectiv, dar revelator, al stăpânirii unei limbi rămâne acesta: „Mi-am dat seama că stăpânesc suficient de bine o limbă când am devenit capabilă să fac glume în acea limbă” (p. 186).

Adevărul este că înțelegem încă foarte puțin despre potențialul nostru lingvistic și neural. Această lucrare încearcă, cu instrumentele științei, să mai aprindă câteva lumini. Sau, cum avertiza Isaac Asimov: „Cel mai trist aspect al vieții în momentul de față este că știința acumulează cunoștințe mai repede decât acumulează înțelepciune” (p. 222).

^[1] Viorica Marian, Puterea limbajului. Cum ne transformă mintea codurile pe care le folosim pentru a gândi, a vorbi și a trăi, trad. Iulian Comănescu, Ed. Humanitas, București, 2023.