LECTURI PARALELE
Lucia Cuciureanu
poetă, eseistă
Din Focșani până în satul lui Moș Crăciun
În anul 2023, Ioana Drăgan publica un roman tentant, oferind o lectură care, dincolo de a fi relaxantă, punea serios pe gânduri. Incitant era și titlul, În căutarea nefericirii, prin demistificarea goanei după fericire, sintagmă devenită în timp clișeistică. Cum adică să cauți nefericirea? După ce am citit cartea, am înțeles. Înseamnă să faci alegeri greșite, să fii dezamăgit și să cazi în depresie prelungită, să te lași cuprins de lentoare mioritică. Să nu te găsească norocul. Romanul a fost apreciat și ca atare a primit Premiul „Ion Creangă” al Academiei Române.
Într-un cuvânt înainte al noii cărți[1], autoarea readuce aminte cititorilor subiectul și personajele romanului precedent, precizând că „povestea continuă mai jos”. Structurată în trei capitole: „Sub cer nordic”, „Foc mocnit” și „Acasă”. În toate, acțiunea se petrece pe două planuri paralele. Pe de-o parte, pe tărâm nordic-finlandez, unde își începe viața de cuplu Onni și Mimi/Emi, „cadoul românesc otrăvit”. Tipul femeii vampir, ambițioasă și arivistă, care nu ezită să tragă foloase din slăbiciunile bărbaților. În câteva luni, a dat viața finlandezului peste cap și i-a tocat economiile de-o viață. În acest timp, la Focșani, Gelu, fostul ei soț și prietenul de pe Facebook și Skype, intră într-o depresie adâncă, surprinzătoare la un controlor C.F.R. Cauze însă ar fi destule: căsnicia eșuată, dezamăgirile provocate de prieteni și de familie, cât și starea deplorabilă a căilor noastre ferate și neputința de a o schimba. În acest sens, sunt prezentate, în antiteză, gara din Panciu, aflată în ruină, și gara din orașul finlandez Oulu.
Acțiunea romanului trece „frontierele” dintre cele două lumi/spații. Intenția este de a releva diferențele de mentalitate dintre acestea. Două microcosmosuri care se și aseamănă în plan existențial, fiind general umane. Transmițând ideea că drumul vieții cunoaște rătăciri, ocoluri, devieri, încercări, dar în cele din urmă totul continuă, ca în viață. România, țara despre care conaționalii finlandezului nu știu altceva decât de Dracula, e un paradis al băuturilor multe, la liber și ieftine. Pe lângă palate și „mașini bengoase”, românii simt nevoia de relaxare, „chestia asta cumva abstractă”. Șpaga din spitale continuă, în ciuda camerelor de luat vederi instalate, femeile sunt ahtiate după serialele turcești de la TV, bărbații de sălile de păcănele, toți sunt cucernici, își fac cruce și pe stradă, nu doar în biserici și în fața icoanelor și participă la pelerinaje religioase. Departe de țară, se laudă cu traiul fără griji printre străini, dar se desfată cu mititei, cu ciorbă de burtă, cu țuică și cu manele. Și în țara finlandezului, bărbații beau votcă până se îmbată și își bat nevestele.
O realitate periculoasă care apropie cele două nații este prezența unor indivizi și grupuri antisemite. Extremiști sunt și la ei, și la noi. Făneluș, prietenul lui Gelu, se revoltă împotriva manelelor, „niște nenorociri de lălăieli de interlopi” care au stricat lumea românească, promovate de țigani/ romi și împotriva nepalezilor, srilankezilor și filipinezelor care au invadat țara „de negrotei, de colorați, de gălbejituri, de borâți ...”. La ei, Tuuli, prietena și vecina din pădure a lui Onni, vociferează împotriva străinilor, numindu-i „vampiri” care sug finlandezilor „calmul și viața asta simplă și tihnită”. Apoi Hullko, rasist xenofob, ostil și agresiv, cel care, probabil, a dat foc cabanei de lemn a lui Onni, împreună cu grupul său de motocicliști, în timp ce românii sărbătoreau acolo ziua de 1 Mai.
În roman, întâmplările sunt narate în ordine cronologică. În text sunt inserate și scrisori ale lui Mimi, adresate lui Dorel/ Dorian Poienaru, interlop local, dornic să facă afaceri cu finlandezul și prietenei sale Gabi, căreia i se plânge că în Finlanda e „frig și întuneric” și impozitele sunt mari, într-un cuvânt nu e doar „parfum de trandafiri” și îi promite „potențial de lipeală”, când o va vizita. De asemenea, un mesaj scris de Gelu pentru prietenul Onni, pe care însă nu-l trimite. Surprinde apoi abilitatea prozatoarei în folosirea termenilor de origine finlandeză, care denotă că s-a documentat în acest sens. Și în realizarea personajelor secundare și episodice, de pildă soacra lui Mimi, „o babetă sigur dusă cu pluta”, interesată de yoga și alte energii spirituale. E destulă ironie și o doză de umor în pagini, de pildă când Onni se confruntă cu limba română, cu expresii pitorești greu de înțeles pentru un străin.
Acțiunea se precipită în ultimele pagini ale romanului. Protagoniștii își schimbă cursul vieții „precum Nilul cursul apei”. Așa, pe neașteptate, ca în viață. Intervine și șarpele/știma casei care le aduce și le păstrează norocul. Șarpele, vietatea misterioasă din credințele românilor (prezentate în detaliu de folcloristul Tudor Pamfile în studiul Mitologie românească, scris în 1916).
[1] Ioana Drăgan, În căutarea nefericirii, în continuare, Editura Tracus Arte, București, 2026, 281p.