CRONICA LITERARĂ

Romulus Bucur

Cartea Călătoriei*

Bineînţeles că n-am citit de la început nota de pe coperta a patra a cărţii*, ci doar atunci cînd am pus-o jos să mă gîndesc la proaspăta lectură. Şi, într-un fel, mi-a confirmat observaţia iniţială: avem de-a face cu trei straturi ale poeziei, marcate (tipo)grafic. Mai întîi, o notaţie. Apoi, o revelaţie, de regulă introdusă prin Şi atunci am ştiut şi marcată prin cursive. După aceea, o călătorie, prin spaţiu şi, implicit, prin timp, pe care ne-o evidenţiază combinaţia dintre aldine şi cursive.

Ca în Vrăjitorul din Oz , unde toată lumea poartă oche lari verzi pentru a vedea o lume verde, Ruxandra Cesereanu îşi pune în faţă o sticlă colorată (partea interesantă e că această culoare e permanent variabilă, ca şi formele care se proiectează pe sticlă) şi încearcă să ne facă să vedem prin ea proiecţia ei magică a lumii.

Sau, altfel spus, aceeaşi realitate e desfăcută şi refăcută caleidoscopic, cu diferenţe infinitezimale. O viziune psi­hedelică, unde drogul care o iniţiază e poezia:

„noi suntem cei drogadicţi,/ cei ce mai cred în lucrurile uriaşe din piaţa publică/ în suprafeţele tăiate de adâncituri”.

O simplă plimbare cu bicicleta se transformă, alchimic, în altceva, mult mai preţios, o dublă metamorfoză, in­terioară şi exterioară, magică şi tehno­logică, cu punctul de plecare într-un detaliu (aparent) banal:

„Avalanşa a pornit de la băieţii şi fetele care vrăjeau o chitară pe malul Someşului,/ aşa au început să cadă amintirile şi poezia./ Mai întâi o­­chii mi s-au făcut unul singur în frunte, o cameră de filmat care se ros­togoleşte”.

Naraţiunea curge aparent impasibilă, înregistrînd detalii ‘normale' sau uşor distorsionate:

„Septuagenara stătea în râu şi îşi lovea pulpele cu fusta suflecată,/ pe când Hotel California ieşea ca un joint din burta chitării./ Bicicleta mea devenise un instrument muzical,/ iar Someşul mirosea a vremuri hipiote./ Era vara unei exploratoare în colonii,/ îmbrăcată într-un tricou cu dungi şi bermude pescăreşti./ La marginea râului maşinile de tuns zguduiau iarba/ iar câinii lingeam mâinile stăpânilor”.

Sau, cu un pic de detalii ţinînd de sordidul existenţei:

„Doi bărbaţi tăvăliţi în iarbă râdeau cu telefoanele lipi­te de pântec,/ pruncii din cărucioare chiţăiau, păreau nişte şoricei uscaţi de căldură,/ oraşul se înmulţise cu drojdia de la subsuori,/ era o plăcintă scăpată pe asfalt./ Râul se năpustise peste ziduri”. Un sordid care prezidează selecţia imaginilor: „Cafeneaua Insomnia duhnea a urină şi a poeţi descompuşi,/ în clubul Zorki pianele se stricaseră/ la barul Rivers dimineaţa lichidă avea culoarea pereţilor de spital”, „Pachetele de ţigări funcţionau ca un prezervativ social./ Clădirea Universităţii era acoperită de graffiti,/ umezeala literelor vindeca boala scrisului”.

Un anarhism beat şi hippie deodată se ridică peste nivelul descriptiv de dinainte, cu un pic de Rimbaud („într-o crimă frumoasă”):

„Şi atunci am ştiut:/ iată, dăm foc rafinăriilor şi binecuvântăm floa­rea-soarelui./ Baie de iod e poezia!/ Floarea-soarelui mi se lipise de pleoape”.

Şi, regresînd în copilărie, cîntecelul pe care-l ştim cu toţii (mă rog, o anumită generaţie), citat al aceleiaşi revolte:

„A venit vacanţa cu trenul din Franţa,/ hai copii la joc, cărţile pe foc,/ dărâmarea şcolilor, moartea profesorilor,/ stingerea lămpaşelor, topirea oraşelor”.

Călătoria continuă, cu o complicitate livrescă, tovarăşi de drum fiind Alexandru Muşina, Marta Petreu, Ion Mureşan, Mircea Cărtărescu, Traian T. Coşovei, Liviu Ioan Stoiciu, Angela Marinescu. Lume bună, tren de lux.

Indiferent cum privim cartea, ca pe un poem caleidoscopic sau ca pe o colecţie de poeme transmiţînd cam aceeaşi stare (de netransmis ca atare, de perceput doar empatic), avem inegalităţi. Însă tocmai acestea îi dau sarea şi piperul: trăirile nu pot fi identice, expresia lor de asemenea. Şi între autenticitate şi (în)frumuseţ(ar)e, Ruxandra Cesereanu o alege hotărît pe cea dintîi, cu credinţa că adevărul e frumos aşa cum e.

Ca ilustrare, un poem reprezentativ. Plus invitaţia de a citi cartea în întregime. Ceva trebuie să rezoneze:

„Malurile erau de teracotă./ În iarbă, nişte mingi de ping-pong, pierdute./ Mutată din alte timpuri era fântâna bunicilor/ şi găleata în care mă priveam în fiecare vară: voiam să fiu superstar./ Someşul mesteca tutun ca un aurar înalt, cu burta revărsată peste curea.// Resturi de zarzavat printre stânci./ Cineva taie pe râu o găină,/ capul ei sare spre mine şi mă alungă departe de haită./ Vara e o chiuvetă pentru sute de blocuri.// Ţin râul în şorţul de la bucătărie şi mă cred în Gange./ Aici mă voi boteza, aici voi horcăi./ La urm urmei, totul e o liturghie sau un terci.// Apa verzuie din jurul mănăstirii/ clocotea lângă cabana sub care o pisică fătase./ Scâncetele puilor ne-au ţinut toată noaptea treji,/ hoţii fugiseră pe coline ca să scape de plânsoare./ Dimineaţa, m-am scăldat în tricou şi am mâniat pescarii./ Călugăriţele se încuiaseră între zidurile afumate./ Aveam douăzeci şi şapte de ani şi un smarald în ureche”.

* Ruxandra Cesereanu, California (pe Someş) , Bistriţa, „Charmides”, 2014