POEZIE

Iulian Boldea

eul poetic

eul poetic urcă din nou scările
(să nu vă fie milă de el)
eul poetic trăieşte şi moare iubeşte şi urlă
ca într-un poem de eecummings
pe care nu-l mai ştiu
eul poetic se îmbracă din nou în tristeţi neverosimile
ca în nişte haine prea scurte
şi cu toate acestea
eul poetic nu are de unde să ştie
că poemul trăieşte foarte bine
şi în absenţa lui

imaginaţia

nu vedem lucrurile cu gândirea ci cu imaginaţia
nu auzim lucrurile cu gândirea ci cu imaginaţia
nu simţim lucrurile cu gândirea ci cu imaginaţia
căci gândirea e sentimentalism
căci gândirea e iluzorie e agonică e consolatoare
iar imaginaţia e depărtare e delir e abur şi e parte dintr-o
suferinţă neverosimilă a corpului nostru atoateştiutor

ultimele şoapte

erau ultimele şoapte de dincolo de memoria beznei
în ţara străină al cărei singur locuitor eram
în ţara străină în care o stea camuflată fremăta neauzit
erau ultimele şoapte prea târzii şoapte
ale căderii în timp nesigure şi prăfuite
ultimele şoapte în apocalipsa ce apăsa
catifelată şi atroce
vertebrele ploii fără de sfârşit

zar

un zar aruncat în bezna biruitoare a oglinzii
ca un presentiment al unui solstiţiu orb:
ascultaţi apocalipsa monotonă
de la sfârşit de timp
ca un ţipăt
într-un abis
neauzit

abia întredeschis

destinul abia întredeschis îmi arată
întâmplări nepetrecute
zile de ieri ce nu au mai avut loc
gesturi compromise demult
haine uzate ale neputinţei
destinul abia întredeschis e un monolog
din care nu se mai cunoaşte nici numele tatălui
nici privirea fiului
nici zvonul echinocţiului
transformat în intenţii vinovate:
rădăcinile tulburate şi putrede ale primăverii
pe cărarea din pădure

răspântie

eram la o răspântie între bine şi rău
între mine şi mine în noaptea cea mare
la graniţa extazului
acolo unde nici întristare nu este nici elan
iar glasul cel limpede pluteşte
peste ape în semn de jertfă
în semn de închinare
în semn de uitare

întrebări

nu aţi văzut pe unde mi-am uitat trecutul
strigoii dragostei pe unde i-am pus
nu mi-aţi văzut reveriile acelea scrobite
orgolioase şi neputinţele reculese
nu ţineţi minte pe unde mi-am pierdut
înserarea aceea înfricoşată cu degete prelungi
nu ştiţi ce am făcut cu
amintirea indescifrabilă
a zilei de mâine?

vinovăţie

mormane de oameni şi mormane de lucruri
acesta e trecutul acesta e prezentul acesta e viitorul
împărăţia trupurilor pierdute
întunericul dispreţuitor şi cinic
cum se prelinge
deasupra noastră tăind în carne vie
abisul pe care îl locuim
nu un surâs ci o propoziţie
în ochiul vinovat de privire
în cuvântul vinovat de sens
sânge din sângele meu
carne din carnea mea
rană suavă destinsă
zâmbitoare

rană

eu nu sunt decât
o rană
fără identitate