POEZIE

Geo Galetaru

SPUNE CEVA

spune ceva

un cuvânt anost

o frază despre amneziile iernii

ceva

ca un tumult venit din lumea de jos

când aburii vieţii

fecundează câmpia atroce

fiul croitoresei de la parter

a murit într-o

noapte a disperărilor nimănui

a fost şi el

pe înaltele podişuri de fier

unde se coc

seminţele tandre ale întunericului

(tâmpla şi zidul

zidul şi lanţurile oarbe

în bălţile stătute ale

veacului)

spune ceva

orice

despre fiinţele bântuite de

cântec

într-o primăvară a

deziluziilor fierbinţi

despre inimile care bat

încă

în casele oamenilor de departe

DOAR FOŞNETUL ACELA CIUDAT

cineva umblă pe străzi

stăm închişi în case şi aşteptăm să se întâmple ceva

un anotimp străin care să ne bată la uşă

o umbră trecând în vârful picioarelor

prin aerul solemn dintre noi

cineva umblă pe străzi

şi e linişte ca după un ospăţ interminabil

când clipele adorm cu capul pe masă

şi inima aleargă încă prin pajiştea roşie

ca un ogar cu foamea la butonieră

cineva umblă pe străzi

nu i se aud paşii

nu-i vedem respiraţia plutind

în moleculele vântului

doar foşnetul acela ciudat

care ne face să fim treji

şi să aşteptăm

ŞI NIMENI

acum vorbesc animalele blânde cu faţa spre răsărit

acum brazda cerului se umple de strigăte albastre

cultivăm amneziile verii în retorte de întuneric

pentru mesagerul care a uitat să mai vină

adevărul se desprinde de umbra lui victorioasă

fiinţa se dezbracă de priveliştea unei duminici amânate

în sângele mestecenilor se face dimineaţă

ca într-o biserică din care au fugit miresele frigului

la marginea lumii se-aud căzând pleoape de îngeri

şi nimeni nu-şi poate ascunde trupul decât cu o noapte