POEZIE
Miruna Deleanu
PLOAIA ASTA
ploaia asta în slow motion mă face să mă gândesc
cum să tai zilele-n două
jumătate pentru orbi
jumătate pentru maidanezi
dragostea-i o minciună pe care o acopăr cu genunchii
eternă singurătate/ nesfârşit întuneric
scapă-mă de mine
atunci când mănânc trecutul cu linguriţa
las
puţină moarte în jurul ochilor
puţin rimel scurs pe răni
puţine certuri cu dumnezeu
vină
regret
suferinţă
&
stop
rămân cu un cuţit înfipt în ziua de mâine
DIAMANTE FALSE
mă dor cuvintele când cresc din mine ca dinţii de lapte
îmi provoacă febră mă cufundă-n letargii antice
mă strâng în braţe în ploaie
când ninge printre genele mele
nu plâng niciodată cu soare nu-l las să curgă din mine
încă o dată priveşte atent cum lumina
picură prin ţevi vopsite în negru
miroase genunchii cu gust de nori deschişi
cu patentul vechi din atelierul tatălui meu
furia
n-o lăsa să se transforme în flori de sânge
câţi oameni urâţi la colţuri de cuburi trec
fără să privească în vise
sentimentul acesta creat din cuvintele mele
tăiate în două nu vrea să plece
să nu crezi că mănuşile roşii croşetate în silă
îţi vor proteja sufletul de vijelia de afară
tunetele îţi vor intra chiar şi-n buzunare
le vor găuri cu migală ca nişte cârtiţe de lumină
până ce vor ajunge la dragostea ta ofilită
ca un diamant fals
dar nu-mi pasă că acum nu mă iubeşti
oricum timpul va continua să existe
în realitatea puilor de vulturi
oricât vei fi de ratat stiloul & umbra ta
vor rămâne etern într-o scrumieră transparentă
în care aş fi vrut să ne fumăm ochii
cu ceaţă & foc albastru
două chitare de zgomote pierdute
ar fi urlat în noaptea celorlalţi
am avut încredere în tine
ştiam că niciodată nu vei muri în exterior
dar ai murit în mine