logo

Revistă de literatură, eseu, arte vizuale, muzică, fondată în februarie 1990 la Arad.

Redactor-şef fondator: Vasile Dan.

logo

 

LECTURI PARALELE

 

Constantin Butunoi

 

 

Întoarcerea la natură – soluţia salvatoare*

 

Monica Rodica Iacob, prezenţă discretă în presa literară, este nelipsită de la principalele evenimente culturale ce au loc în viaţa urbei. Membră a U.S.R. din anul 2008, a debutat editorial cu volumul Alpha 87 , Editura „Dacia”, Cluj-Napoca, 1987. Tăcerea care a urmat a durat până în 2005 când îi apare Cincizeci de poeme despre curtea interioară , apoi caruselul fiind pornit, au urmat încă cinci volume de poezie, inclusiv cel la care vom face referire în cele ce urmează.

Scrie o poezie derulată sub semnul tragicului amintind de Angela Marinescu şi de Mariana Marin, atmosfera cenuşie pluteşte deasupra unei existenţe precare în care feminitatea se arată cu îndrăzneală în ipostaze erotice. De remarcat sunt şi ingredientele ce ţin de o poetică întâlnită în lirica actuală. În poemul liminar, din noul său volum, intitulat iarba netăiată , Editura „Tiparniţa”, Arad, 2014, poeta ţine să ne atenţioneze asupra căii de salvare – întoarcerea la natură – a umanităţii: „Cu picioarele goale/ merg prin iarba înaltă din faţa casei/ păzind-o,/ Să nu o cosească nimeni,/ cum ar fi să nu-i mai simt moliciunea şi răcoarea?/ Urcând în susul meu/ Ştergând acolo orice vină.” Chiar şi titlul ales vrea să sugereze acelaşi lucru.

Poeta este de părere că e bine să acceptăm lucrurile care ne depăşesc: „În război îmbătrâneşti repede/ Cu şi fără ceas” (p. 5)

Deşi precar, autoarea are încredere în destinul său poetic: „Sunt o vrabie/ Cu picioarele înfipte în praful curţii interioare,/ Anunţ ploaia.” (p. 9)

Scurgerea timpului, care aduce grave prejudicii fe minităţii, este resimţită dramatic: „Culoarul se îngustează / nu mai am loc,/ Luna devine o roată de caşcaval afumat/ Într-un oraş cu ceaţă.” (p. 12) şi ca o atenţionare: „Prin faţa geamului/ O pasăre mare şi neagră/ Trece în zbor” (p. 26)

Singurele elemente de spectacol în O stare (p. 41) sunt: tramvaiul verde şi ornamentele pe străzi. Destul ca poeta să exclame: „Te pomeneşti că vine Crăciunul!” şi să încheie un surprinzător poem prozaic.

Pe lângă poeme de mai largă amplitudine precum cele de la paginile: 46, 30, 25 etc. sunt întâlnite, chiar preponderente, şi poeme în care liricul este comprimat în spaţii mici: „Ninsoarea albă/ Acoperă frunzele galbene,/ nu tot ce străluceşte/ Este din aur”(p.62), apelându-se uneori la forme fixe de tipul haiku-ului, unde poeta pare să se simtă în largul său: „Prima ninsoare/ Coboară din pod/ Sania bunicii…” (p. 66) sau: „Lacul îngheţat/ Precum/ Untul întins pe pâine.” (p. 67)

Senzaţia de grabă şi de uşoară neglijenţă m-a însoţit parcurgând unele pagini ale volumului, aşa îmi explic existenţa unor repetate greşeli de ortografie şi prezenţa unor texte terne precum: „E greu să ţi (lipseşte un i) familia unită/ Zilnic trebuie să greblezi/ În primul rând, în tine.” (p. 13) sau cel de la pagina 61.

În rest, o carte scrisă în linie postmodernă unde notaţia simplă capătă înalte virtuţi: „Deschid poarta dinspre stradă/ Cu teamă/ O lumină palidă mă invadează dinspre gang/ Traversez coridorul neluminat/ Spre apartament/ Descui uşa,/ Intru,/ Şi-o încui imediat./ Închid fermoarul „urâtului”. (p. 42)

 

*Monica Rodica Iacob, iarba netăiată , Editura „Tiparniţa”, Arad, 2014