logo

Revistă de literatură, eseu, arte vizuale, muzică, fondată în februarie 1990 la Arad.

Redactor-şef fondator: Vasile Dan.

logo

 

LECTURI PARALELE

 

Felix Nicolau

 

 

Artă şi corporaţie: combinaţie fatală*

 

logoDeşi la debut, Alex Voicescu ştie cum să monteze un roman. N-ar fi prea de mirare acest lucru dacă ne amintim că editurile lui, Herg Benet şi Karth, au tot publicat literatură nouă în ultimii ani. Aşadar, Malad – titlu sugestiv –, debutează fără preambuluri narcisiste şi se ambiţionează să se adreseze tinerilor, mai cu seamă celor cu studii pragmatice, eventual niţel artsy, pripăşiţi pe la multinaţionale. În vederea racolării publicului ţintă, romancierul foloseşte abil jargonul specific culturii organizaţionale, exprimate mai ales în engleză ori în romgleză.

Personajele vor proveni în special din sectoarele de creative industry şi de sales. Dexteritatea cu care sunt puse la treabă clişeele şi superficialităţile din corporaţie ne dă fiori: logo-uri, „coate vintage pe sacouri de velur purtate cu două numere mai mici de cei de la development”, StAdv, cubicule din plexi branduit, arţi care desenează profi şi tot aşa. Autenticitatea e fără fisură şi denotă experienţă în domeniu. Ceva probleme ar fi în zona limbajului, unde sar în ochi, uneori, teribilismele.

Ca reţeta să fie pe deplin destinată succesului, acţiunea este plasată în Praga, iar suspansul asigurat de căutarea sofisticată a unei frumoase fără corp. Aproximativ decorporalizată, căci Ioana Dună se dove deşte un foarte talentat designer. Proiecţia efectuată de ea la congresul praghez este sexual-agresivă. Recuzita pixelică este completată apoi şi de decoruri steampunk. Ce mai, un roman pentru timpurile actuale şi clar destinat celor până în 40 de ani.

Spectaculosul tehnic şi elementele de thriller se combină cu inserţii psihanalitice, unde autorul iar dovedeşte cunoştinţe solide. Plecând de la ideea că în sala de proiecţie el a văzut un alt desen decât cei prezenţi şi că Ioana a dispărut în mod misterios, trecem într-o dimensiune parapsihologică. Să nu uităm, orişicât, că Praga este oraşul vrăjitoarelor.

După desenarea cu mână sigură a contextului social, urmează clinamen -ul epicurean, abaterea de la curgerea verticală previzibilă. Misterul şi senzaţionalul sunt introduse de un fel de hipersimţ care permite perceperea diferită a mesajelor vizuale. De aceea eroul principal o caută înfrigurat pe Ioana Dună – în a cărei prezentare identificase elemente invizibile celorlalţi prezenţi în sală. Mişcarea anticlimactică vine dinspre traducerea eronată de către prieteni a intenţiilor protagonistului. Toată lumea crede că e vorba de o aventură erotică şi reacţionează cu glumele şi aluziile de rigoare. În solilocviul său, protagonistul ne descrie un scenariu psihologizat la modul umbertoecoesc, în care egoul diurn este dublat de altul socratic, „imponderabil, fără corp şi nevoi fizice, ceva plutind mai degrabă ca spirit, un alt eu care mă supraveghează, dojeneşte şi îmi dă sfaturi”.

Aşadar, situaţia de treasure hunt va continua pe coordonate de quick drawing, arţi şi programatori, cu supervizare negatoare („ţi se pare ţie că ai văzut o Ioana Dună!”). Filonul detectivistic este pus în valoare şi de worm -ul lui Etienne, prietenul care îşi foloseşte reţeaua de bloguri şi „chaturi dubioase underground pline de hackeri” pentru a o dibui pe Ioana.

Romanul este pigmentat cu poveştile bizare ale unor personaje pitoreşti, aşa cum este cea a lui Bedros Petrosian, faimos jazzman chilian. Bedros relatează cum l-a surprins un cutremur apocaliptic pe vasul de WC, de unde a văzut cum i se dărâmă blocul şi cum îi sunt sfârtecaţi vecinii. Partea bună în aceste relatări este că întotdeauna ele au o simbolistică profundă, evidenţiată însă printr-o scriitură simplă, fără întrulocările manieriste specifice literaturii române intens promovate: „Ce poate vedeam eu era substratul realităţii, o faţă a lucrurilor surprinse în esenţă. Adevăratul rost al lucrurilor”. Nu este epifania joyceană, care se prevala de situaţii elementare, ci viziuni coşmareşti, în tonuri tari. Nu mai trăim vremuri ale sugestiei şi aluziei, se pare.

Nici nu ar avea rost să adaug mai mult, acesta fiind un roman cu efect de final. Deci, ca să recapitulez: umor, jargon corporatist, urmăriri, căutări şi dispariţii misterioase, cosmopolitism (globalizat, deci soft) şi o naraţiune suplă construită de un autor cu lecturi filosofico-psihologice, dar şi informat în ce priveşte literatura română actuală, ori mediile de afaceri. Cu alte cuvinte, dacă nu oboseşte înainte de vreme, Alexandru Voicescu se anunţă un concurent serios la publicul altor romancieri, nu atât de captivanţi, dar cu serioase motoare de promovare îndărăt.

 

* Alexandru Voicescu, Malad, Editura „Herg Benet”, 2015.