LECTURI PARALELE
Petre Don
Constantin Butunoi şi şantierul său enigmatic*
Constantin Butunoi a ajuns la a şaptea sa carte de poezie, Şantierul, carte care a apărut aproape simultan cu una (singura) de proză, De unde vine Marele Pericol, ambele ieşite de sub tipar în 2015.
Cartea Şantierul asupra căreia ne vom apleca în cele ce urmează, (cu subtitlul Şantier în lucru ) a lui Constantin Butunoi este construită pe o fundaţie de simboluri, toate convergând în jurul unui şantier enigmatic în care forfotesc tot felul de personaje; cititorul bănuind a fi doar unul singur, care prin avataruri ascunse devine de fapt eurile complexe ale personajului principal, lucrătorul de pe un banal şantier citadin.
În fapt, şantierul din carte este un simbol, el putând fi perceput ca fiind: Viaţa însăşi; un Atelier de creaţie; Uniunea scriitorilor sau poate fi chiar Literatura în persoană. Oricare din aceste variante a-ţi alege veţi vedea că poemele li se vor potrivi ca o mănuşă.
Şantierul este legat ombilical de viaţă. Dar din umbră pândeşte moartea: „tu lansată-n marşuri/ spre alte orizonturi/ eu cu şantierul pe cap/ între noi bezna/ nopţii eterne„ ( va fi o noapte crucială ).
Complexitatea poemului, sensibilitatea poetului se tupilesc pe după versuri aparent prozaice, în care metafora aproape că lipseşte, poemele sale se pot povesti, au subiect şi predicat: „când mă îmbăt/ devin artist/ urc pe sârmă/ şi cad/ lumea crede/ că am avut/ o zi proastă /pe şantier” ( zi proastă ). Livrescul aici n-are reflectare, totul e pragmatism, totul e pipăibil cu mâna, sacrificiul e carnal, dilema cade ca o ghilotină: „Femeile pe care le-am întâlnit/ îmi cereau să aleg/ între ele şi şantier// cum nu-mi schimbam opţiunea/ îşi vedeau de drum...” ( femeile pe care le-am întâlnit ). Şantierul e supervizat de serviciile secrete care observă că „ocuparea treptelor ierarhice de vârf/ este cumplit de acerbă/ nimeni nu vrea să devină/ şantierul cel mai de jos” ( servicii secrete ).
Spaima e mare căci „şantierul e în pericol/ e destul un singur şobolan/ şi gata ciuma/ se striga în cor/ şi a trebuit să chem deratizarea” ( panică pe şantier ). Ameninţările pot veni din imediata apropiere, şantierul se poate închide, duşmanii pot pune mâna pe el, „îl vor da exemplu negativ/ încercând să-l facă de râsul şantierelor/ cea mai bună măsură/ închiderea lui fie şi temporară/ nu mă obligaţi să închid şantierul/ dragi prieteni” ( nu mă obligaţi să închid şantierul ). Sunt versurile cu care se încheie cartea.
O carte care citită cu atenţie, în cheia potrivită, după ce-i decodifici sensurile îţi oferă plăceri nebănuite, îţi relevă un poet ale cărui versuri îţi penetrează sufletul şi creierul ca un glonte din arome inefabile şi autohtone. Pe final am să reproduc un fragment din poemul „din prea multă dragoste”. Iată-l: „din prea multă dragoste/ se sare de la etaj/ şi se devine sinucigaş/ din prea multă dragoste/ se populează cârciumile/ şi se devine alcoolic/ din prea multă dragoste/ se ajunge în ospiciu/ şi se devine nebun/.../ din prea multă dragoste/ te apucă scrisul/ şi se devine fără voie poet/ dragostea e un blestem/ chiar şi cea nevinovată/ pentru şantier.
Poetul Constantin Butunoi a scris o carte frumoasă, grea, întrebuinţându-se pentru a o realiza precum un salahor pe un şantier.
Cartea are o copertă frumos realizată de Max Tunia.
* Constantin Butunoi, Şantierul (Şantier în lucru), Editura „Mirador”, Arad, 2015