POEZIE
Miruna Mureşanu
*
recitam uşor ridicolă melancolia
ea se abandona adesea în poemul meu
fără să-l fi ştiut dinainte
şi aţipea uneori în cuvinte uitate pe pagina râului
între petale grele de ploaie şi vânt
sau ningea culori în sângele florilor
într-un acord tăcut cu liniştea de nicicând
pe care eu o recitam fără să ştiu
prin cuvintele uitate în pagina râului
unde uşor ridicolă melancolia
ningea culori în sângele florilor
*
mătasea cerului mă atingea în absenţă
când lumina se stingea încet peste deal
îi purtam o vreme iluzia pe umeri
cum pe-o cămaşă pe care mi-o dăruise Iisus
în conturul prevestitor al unei lacrimi
de care nicicând nu părea că uitasem
mărunţind în secunde un drum fără aripi
când râul se îmbolnăvea încet dinspre toamnă
o linişte înşelătoare-mi stăruia în privire
lumina stingându-se încet peste deal
eu purtam aceeaşi cămaşă uitată pe umeri
precum o iluzie pe care mi-o dăruise Iisus
părându-mi mai veştedă şi mai plină de freamăt
*
târziu părea că mă recunosc toate umbrele
prin florile care-şi ofileau tandreţea
adulmecate de timp până la punct
până la asfinţitul din trupul cireşului
care lăsa împrejur doar umbre domestice
de paşi ce veneau dinspre casă
încât orice detaliu cu privire la dor devenea vulnerabil
iar poemul meu putea în final să nu semene cu nimic
să aibă doar urme de haos pe pleoape
şi urme de lacrimi pe chipul bătrân
păstrând în adânc extrem de uşoară tristeţea
pe care nu mai puteam s-o amân
*
pluteam între frig şi lumină cum o candelă oarbă
într-o pagină goală cineva mă scria de la capăt
prin cuvinte care-mi băteau precum aripi în creier
un vânt de nicăieri măcina într-o doară
podoabele deşirate ale zilei de ieri
sculptate în mirări şi felurite acorduri
cu noaptea aceluiaşi ţipăt de corb
când hipnotică luna mă chemase pe nume
pe-un câmp îngheţat
pe care nimeni nu revenea de-o veşnicie încoace
să rescrie poemul meu complicat
plutind între frig şi lumină cum o candelă oarbă
*
urcând câte o treaptă de melancolie
Godot o descifra în gândul celuilalt
care îl aştepta să vină
de nicăieri şi de nicicând
ascuns în câte-un adevăr de care se temea
hrănindu-i taina dinlăuntru
în hohotul absurd al clipelor trecute
precum o tăietură în sufletu-i dramatic
unde păstra-ntre rame ruginite cerul
cum într-un scâncet al culorilor confuz
având aceiaşi umeri colţuroşi de aşteptare
ai celuilalt care nu-i povestea nimic
înveşmântat cum în bătăi anemice de timp
şi numărând în calendarul clipei câte-un gând
încât o margine a lui părea un palimpsest
de palide confesiuni şi inutile
în resemnarea celeilalte clipe venind de nicăieri
părând o simplă provocare
a unui timp haotic şi altfel
Wildenau, Austria