POEZIE
Monica Rodica Iacob
36 grame de suflet
Toate aceste similitudini încearcă să mă doboare
În toţi aceşti ani, familia a rămas cea mai importantă,
Pun la adăpost
Raportarea la divinitate
Precum Alexandru Macedon cu palmele goale
Afară din coşciug.
Aceeaşi sincopă
Când ne împărtăşim din pâine şi vin
Escaladăm pe o muchie de cuţit
Lumina şi teama,
Apoi ne cresc aripi
Şi, asemenea îngerilor
Ajungem până la El.
Zodia iepurelui alb
Din copilărie varul pe faţa mea
Apoi urechile ca o glugă o acoperă
Şi aşa încep ziua:
Mătur grămada de gunoi
Viermii vicleni ce fură sufletul
Sau învrăjbesc pe frate contra soră,
– Mâncaţi rahat, mâncaţi până vă săturaţi!
Şi-apoi continui să mai mătur,
Din varul strecurat prin gene
Printre urechile precum o mucava
Abia acum pot respira, copile,
– Ştii, eu, sunt mama ta!
* * *
Dacă aş avea pe cine lua în braţe
Aş rămâne aşa.