CENACLUL „PAVEL DAN”, TIMIŞOARA
Lera Kelemen
în curtea regelui purpură
regele purpură
o cameră roz, în mijloc un grepfrut din care flutură 3 fire verzi
un geam mic, rotund, după care un albastru nesfârșit
acesta e decorul
regele purpură,
cum arată: are unghii scurte și o multitudine de fire blonde atârnându-i peste ceafă
e încălţat cu șlapi de gumă din care mănâncă uneori, el și regina înainte de culcare
apropiaţii îl strigă Întâmplătorul
peste toate, îi place să scrie balade
dar uneori derutează confundând sensurile cuvintelor desert și deșert
îi plac ritmurile impare pe care le practică lovind cu creionul piciorul de la scaun
la câteva zile după na ș terea regelui purpură, un fragment borgian s-a ivit: „Mi-am ridicat ochii irita ţ i: sus, într-un înalt vertiginos, am văzut un cerc de cer atât de albastru, încât mi s-a părut de purpură.”
***
orașul știinţei nu are umbră
ilustra creștere și descreștere continuă după ţevile de inox
parcă nu ne-am concentrat destul pe detaliile care îl constituie
orașul știinţei se distinge de orașul soarelui
în orașul soarelui templele nu au vârf și nu e niciodată noapte
noaptea s-a refugiat în urechile săpătorilor de mine
și săpătorii și-au plecat capetele umili înaintea cioburilor de piatră de pe pragurile caselor
unde îi așteaptă soţii și copii
în orașul știinţei se construiesc poduri de la o stea la alta
păstrând proporţiile pe care minerii din orașul soarelui le-au gravat pe pământ
casele sunt legate între ele cu aţă oxidată pornind din oceanograf
și ajungând până în schiţele de pe ușa fortăreţei
temă
o grădină, multe scaune, iarbă după ploaie, o faţă udă, luna roșie;
scaunele, aerul circulă printre, pe sub ele, o mână grea le așează
au prins rădăcini, s-au fixat în pământ
primăvara începe sub pământ
esenţă de ou
coca se leagănă de-o parte și de alta a oglinzii de aluminiu
o porţiune mică din oglindă e acoperită cu mine
înăuntru coca dormitează
lumina se curbează iar suprafaţa apei găzduiește feţe
cineva a vărsat feţele pe două picioare
ca și cum omul ar fi o picătură scursă dintr-o pipetă cu esenţă de om
pătratele de lumină traversează faţa de masă din două diagonale
întâlnite într-o afină
goanga iberică s-a culcat în ibric acoperită de o dimineaţă uscată
pentru mama, primul meu cuvânt
Ţin în mână un copil care vrea să scrie poezii, dar nu știe să scrie. M-a ales pe mine, s-a pus în palma mea și m-a rugat să scriu ce-mi dictează. Cuvintele lui simple se potriveau unele cu altele. Zicea cam așa:
Omul floare stă pe jos
Avea un dinte albastru ș i cercei cu plută
Plutea ca un colac la Maglavid
Ș i ni ș te alge care te omoară aveau buzunare cu ș iret
– Și mai departe?
– Stai puţin.
M-a întrebat dacă pot să-i fac o cacao cu lapte cum am făcut-o atunci. M-am dus să o fac, dar când m-am întors, copilul adormise. Dimineaţa am găsit în palmă o foaie mică albastră și încă ceva, nu-mi aduc aminte ce. Copilul plecase, dar a mai venit de câteva ori noaptea lângă pat și mi-a spus poezii. M-am trezit și le-am scris, sunau cam așa:
Avea un fluier mic în vârful unghiei
Cu care cânta pisica miau
Ș i fluturele cu păr in gură mergea la magazin să cumpere pufule ţ i pentru tata
Pentru că era bun la suflet
...