LECTURI PARALELE

Petru M. Haş
poet, Arad

Gheorghe Mocuţa – libertate vs. ocupaţie*

Poet, critic literar, istoric literar, me morialist, traducător, Gheorghe Mocuţa şi-a început activitatea literară prodigioasă în secolul trecut. A început ca poet autentic. Pe lângă poezie, memorialistică şi traduceri, a scris cel puţin opt cărţi de critică şi istorie literară. În Literatura vestului apropiat dă lecţii de ceea ce înseamnă onoarea, pertinenţa şi onestitatea profesională a disciplinei numite istorie literară.

Recenta sa carte, deopotrivă critică şi istorie literară, intitulată Lecturi libere într-o ţară ocupată, demonstrează calitatea autorului de a da titluri inspirate, care pot deveni adevărate teme de meditaţie. Ne întâlnim cu pasiunea cititului cărţilor, pentru că se poate citi şi în stele, de la Miron Costin la Maxim Gorki (Patima cititului ), Borges, din care autorul citează că „este mai greu să citeşti decât să scrii”.

Libertatea lecturilor nu e rea, deşi de-a lungul istoriei universale, şi ne referim la ţări mai renumite ca a noastră, lecturile nu erau întotdeauna libere; existau cărţi a căror lectură era interzisă, cărţi condamnate, cărţi arse pe rug.

Considerăm că ar fi de glosat pornind de la un asemenea titlu, cu libere şi ocupată, dar autorul mi-a luat-o înainte. Prea ocupată, cu referire la ţară, exprimă neliniştea în legătură cu „nepăsarea tot mai evidentă a publicului (n.n. a ţării) faţă de literatură”. Publicul, mă mir că nu şi-a pierdut vederea, citeşte peste măsură: liste de preţuri, facturi şi, când se întâmplă să pună mâna pe ele, bancnote, care se înghesuie mai mult în buzunarele răufăcătorilor noştri dragi, aşa-zis demnitari etc. Criticul literar e întristat de „efectul globalizării”, care „ne răvăşeşte minţile”. Şi aşa mai departe.

În Grecia Antică, oamenii oscilau între tiranie şi democraţie (libertate), dovadă că niciuna nu era, pesemne, bună. Astfel că, perşii i-au ocupat pe unii, ca să fie şi ei ţări ocupate. Au făcut satrapii şi le-au adus satrapi.

De aici şi nobleţea criticii literare. Ea compensează ţara ocupată. În repetate rânduri Gheorghe Mocuţa îl citeşte pe Gheorghe Schwartz şi tot în atâtea rânduri scrie despre dumnealui. Ceea ce e bine, pentru că distinsul prozator nu este frustrat de lectură; dacă „publicul” nu-l citeşte, fiind el dintr-o „ ţară ocupată”, nu pierde nimeni nimic.

La începutul cărţii sale, autorul nostru consacră un studiu aprofundat Doamnei Herta Müller, laureată a Premiului Nobel pentru literatură. Criticul desfăşoară o adevărată acribie în prezentarea operei literare a laureatei, fostă disidentă de marcă. Marcată de „frică”, într-un univers kafkian sau orwellian, ea şi-a anesteziat frica prin scris.

În una dintre cărţile sale, Mircea Eliade, mare personalitate a culturii române şi universale, scriind despre vestitul premiu, era deconcertat de faptul că Liviu Rebreanu, mare scriitor român, nu a fost nici măcar nominalizat pentru Premiului Nobel, deşi era un scriitor peste nivelul multora dintre laureaţii acelui premiu. Din vina cui?

Gh. Mocuţa are virtutea lirismului în contextul comentariului critic, când scrie: „În orizontul redus al copilăriei, trenul văzut de fetiţa care păştea vaca era vehiculul providenţial spre o altă lume.” (despre H. Müller). Tot un citat din H. M. este memorabil: „Când tăcem, devenim dezagreabili, când vorbim devenim ridicoli.” Când plecăm, devenim adorabili.

De un inspirat comentariu critic se bucură Amazoanele. O poveste, cartea Adrianei Babeţi. În context, autorul emite despre scris idei cu valoare de maxime: „Încredinţarea că nu numai viaţa e o luptă, ci şi scrierea unei cărţi (…). Condeiul e tot o armă cu două tăişuri pentru omul de litere. După cum biblioteca e utopia tuturor bătăliilor.”

Scriind despre prozatorul Horia Ungureanu, criticul aduce elemente care ţin de geografia literară sau de estetica punctuaţiei: „Spre deosebire de autorul (n.n. – Florin Bănescu) fabulosului roman Calendar pe o sută de ani, Horia Ungureanu nu iubeşte virgula, paranteza, digresiunea, ci punctul.”

Lungul drum al vocii de la poem la roman analizează Simfonia lupului de Marius Daniel Popescu, devenit „scriitor european”, într-o altă limbă, al cărui stil „păstrează acea inocenţă à la Prévert sau, dacă preferaţi, à la Zaharia Stancu”. I s-a decernat premiul Robert Walser. Criticului nu-i scapă licenţiozităţile piperate.

Uneori criticul descinde spontan şi captivant în citatul de senzaţie, spre a sublinia miraculosul „autorului cu două feţe”, ca în cazul lui Marius Ianus. Înclinaţii ale criticului spre studiul literar ocult, circumspecţia criticii şi concluzia tranşantă, sunt evidente.

Cartea desfăşoară un evantai de referinţe teoretice şi critice europene ş.a. În comentarea prozatorului se face referire la Violenţa sacrului, eseul lui René Girard. Iar romanul lui Ion Corlan, Dulap de vânătoare, „e unul dintre cele mai agresive şi mai halucinante romane apărute în ultimul timp, atât la nivelul concepţiei, cât şi al limbajului”.

Scriind despre Nicolae Manolescu, Istoria literaturii române pe înţelesul celor care citesc, autorul descifrează pertinent formaţia, informaţia şi metoda istoricului literar.

Sunt autori deosebit de importanţi, radiografiaţi în tripla lor ipostază, cum ar fi aceea de: poet, critic literar şi memorialist (Vasile Dan). Criticul se exprimă în fraze sintetice bine cumpănite. „Lirica lui Vasile Dan a dobândit încă de la primele volume un timbru autentic, un sunet propriu, inconfundabil.”

Biografia literară, portretul memorabil şi caracterizarea poeziei se îmbină în textul consacrat poetului Francisc Vinganu, „un romantic greu de consolat”, cu „prenume de sfânt”: „Poet al meditaţiei şi al sfâşierii, al înstrăinării şi revoltei…”

Comentariul la marele poet braşovean Alexandru Muşina este o adevărată contribuţie la cunoaşterea operei poetice a acestuia.

Ar trebui să scriem o carte întreagă aici, deoarece numărul autorilor asupra cărora se opreşte condeiul lui Gh. Mocuţa este foarte mare, iar noi ne-am străduit să urmărim doar câteva dintre lecturile sale „libere”. Lecturi libere ale unui apostol al citit-scrisului.

* Gheorghe Mocuţa, Lecturi libere într-o ţară ocupată, Editura Emia, Hunedoara