LECTURI PARALELE
Gheorghe Mocuţa
poet, critic literar, Curtici
Maria Pilchin: un air de liberté *
Viaţa şi suferinţele micuţei Maşa
Un air de liberté, o atitudine dezinhibată str ăbate poemele savuroase de peste Prut ale Mariei Pilchin. Aflată într-o ţară sortită parcă oprimării şi ameninţărilor (incorectitudinii politice) ale ideologiei marelui vecin de la Răsărit, basarabeanca îşi însuşeşte pedagogia oprimaţilor şi joacă rolul umil al militantului fără frontiere. În radiografia unei realităţi tulburi pe care o realizează cu detaşare şi ironie intră nu doar idiosincraziile de tot felul care mai circulă pe la noi, dar şi divulgarea hibelor neamului, începând cu familia şi continuând cu propria comunitate. Iată un exemplu edificator:
„x spune că y a fost turnător/ y spune că z mai este/ aşa cum ar striga tata/ că mama-i o curvă/ iar mama ar şopti/ că tata-i beţiv/ toţi spun iuda să-nţeleg/ dar cât de uşor este/ să îl iubeşti pe isus/ încearcă să-l iubeşti pe iuda/ poate aceasta/ e dragostea adevărată/ căci fără iuda/ nu ne mântuiam” (încearcă să-l iubeşti pe iuda)
Cu naivitatea şi sinceritatea specifice vârstei ea refuză lecţiile patetice ale istoriei şi îşi remixează povestea de viaţă şi suferinţă coborând în cotidianul bufon al Moldovei sovietizate şi mancurtizate până în vârful unghiilor. Poate de aceea discursul ei demitizant e, dincolo de ironie şi „nostalgie”, un discurs străbătut de fiorii propriilor amintiri şi manipulări. Ori de câte ori încearcă să-şi definească identitatea găseşte atitudinea potrivită şi nuanţele exacte. În fiecare poem descoperă o situaţie care o individualizează între basarabeni, demascând diferenţa:
„sunt rusoaică la bucureşti/ şi româncă la moscova/ dar în patul tău/ sunt femeia de iubit/ femeia de atins/ femeia de legănat/ femeia de înţeles” (femeia de iubit)
Scenele de familie ne amintesc de Cristian Popescu şi de straturile succesive ale păpuşii ruseşti:
„ivan gogh mă legănă noapte de noapte/ îmi spune poveşti la ureche mă alintă mă alintă/ mă culcă alături de el ca pe copila lui/ aşa de parcă la oficiul stării civile/ i-au eliberat un certificat de adopţie/ uneori scâncesc în somn ca un prunc flămând/ ivan gogh ca un tată bun mă legănă până când/ mă satur de scâncit ziua când sunt supărată/ din cauză că mi-am pierdut păpuşile/ ivan gogh mă sărută mult şi ele vin înapoi/ doar matrioşca nu pleacă nicăieri/ ea stă ca un lar la colţul patului” (pupa rusa)
Discursul său nu e doar demistificator, ci şi fals demascator, fie că e vorba de dramele personale, ale familiei sau semenilor, ori ale naţiei; vezi poemele: copiii mei de la doneţk, poem pentru n.b., ruleta rusească, ghilotina mihăileană, lumina vine din orient ş.a.m.d. Demersul poetei nu e ocolit nici de profunzimea simplităţii şi a spontaneităţii afişate stângaci, nici de sinceritatea frustă şi poznaşă, dar mereu pe fază. E, de fapt, sinceritatea omului liber care găseşte în poezie piatra filosofală care contopeşte viaţa cu tragicul, supravieţuirea cu drama, moartea cu farsa, acuzaţia cu uitarea:
„la mese în ajun de alegeri/ strigăm cu toţii despre/ imperialismul rusesc/ anexarea basarabiei/ şi multe altele/ dar niciodată nu am plâns/ mai mult mai adevărat/ decât în faţa unui film rusesc/ despre viaţă şi durere/ acesta ţi se bagă în carne/ şi întoarce cuţitul de două/ de trei ori şi atunci/ ierţi totul/ totul” (şi ierţi totul)
Enciclopedia sufletului basarabean
Fără îndoială că episodul ucrainian şi cel rusesc al biografiei o fac mai specială; stilul devine inconfundabil iar atmosfera memorabilă. Ea are indubitabil multă fantezie şi curaj când asociază numele lui Ivan cu geniul lui Van Gogh, universul patern al lui Ivan cu al celorlalte nume evocate cu sarcasm şi candoare. Ai zice că universul idilic-ameninţător în care trăieşte îi furnizează datele unei ţări a Minunilor. Ea raportează Estul şi laboratorul vieţii sale „unde dimineţile/ fac experienţe cu mine/ cu acţiunea mea interioară”, la restul lumii şi la marea cultură care o ajută să supravieţuiască într-un univers ostil. Accentele sociale, politice, erotice şi atitudinea rebelă ori ipostaza marţială (ca în poemul Boileau Ninja) ne arată că poezia ei trece nu doar prin stomac (de unde o vomează), ci şi prin psihic (unde o mixează) şi că tot acest imaginar caricatural începe să contureze une histoire pour les cons. O istorie pentru tâmpiţii care sunt dispuşi să o trăiască sau să o ignore, după caz. Imaginarul Estului, cu ipostaze tandre, caste şi iconoclaste (pe urmele lui Dumitru Crudu, blajinul!) începe de la primul sărut, la cinci ani, de la vârsta grădiniţei (Vitea lovely Vitea) şi continuă cu episodul ucrainian, cu filmul unei alte Micuţe Vera, cu întâmplări în Gara Moscova, în jurul bradului etc., cu transformările peisajului urban, cu transformările din conştiinţa lui homo postsovieticus (Goodbye my love goodbye) şi cu efectul asupra mentalităţilor. Mizeria, hoţia, tragedia Gulagului (Maria scrie o frumoasă mantra pentru gulag), trădarea de frate, abuzurile politice de la Răsărit („vladimir a intrat în crimeea/ (estragon ezită să o facă)”), toate acestea se sincronizează cu cu mitul ruletei ruseşti şi al pupei russa, cu sufletele moarte, cu amestecul de lecturi din Platon, Borges şi Gogol. Toate acestea iţesc o scriitură proaspătă, dramatică, în care cruzimea şi iertarea se amestecă în viaţă precum în filmele ruseşti, în estul sălbatic, în Transnistria şi în adâncul sufletului rus, moldovean, român, sovieticus. Până la urmă poeta schiţează un fel de enciclopedie a sufletului basarabean aflat în purgatoriul istoriei, tentat de libertatea U E dar şi de condiţia de mujic. Ce mai, cioclopedie… comportativă! Poemul gogomăniile de la ora cinci reflectă o altă lecţie, (ionesciană, asemănătoare cu scenele din Cântăreaţa cheală) în care efectele comunismului, aşteptarea şi speranţa, dezamăgirea şi frica se amestecă absurd într-o lume isterizată de manipulare:
„ivan gogh citeşte luceafărul de dimineaţă/ maria gogh spală geamurile/ aşa cum lumina vine tot mai puţină/ şi mai puţină de la răsărit/ la tv frumoasa blondă ne povesteşte/ ştirile de la ora cinci/ consiliul familiei ia decizia/ să nu mai privească televizorul/ să nu mai asculte nimic/ aşa cum totul este o poveste veche/ veche de tot în care se schimbă/ numele de ţari şi secreţari/ mereu mă gândesc dacă europa ne va vinde/ mereu mi-e frică că poate să se producă ruptura/ şi lucrurile să pornească iarăşi de la capăt/ ca într-un disc de vinil stricat”
Poezia Mariei Pilchin este expresia nouă a aspiraţiilor, amăgirilor şi dezamăgirilor ultimei generaţii poetice a sufletului basarabean.
* Maria Pilchin, Poeme pentru Ivan Gogh, poezii, Editura Paralela 45, 2015