logo

Revistă de literatură, eseu, arte vizuale, muzică, fondată în februarie 1990 la Arad.

Redactor-şef fondator: Vasile Dan.

logo

 

PROZĂ

 

Andrei Mocuţa

poet, prozator, Arad

 

 

 

Superman vs Salinger

 

 

Dau să ies din casă când îl văd pe Superman levitând în faţa mea cu braţele încrucişate la piept. Mi-am frecat ochii, nesigur de acurateţea mea vizuală, însă îndoielile mi-au fost imediat risipite de glasul lui apăsat şi sigur:

– Exist cu adevărat, ochii nu te trădează. N-am timp de explicaţii, am venit pentru altceva.

– Sunt ochi şi urechi, am încercat să spun fără să par surprins, dar adevărul e că încă mă dezmeticeam.

– Am nevoie de ajutorul tău.

– Ajutorul meu!? Asta-i bună! Doar eşti Superman! N-ai nevoie de ajutorul nimănui, cu atât mai puţin al meu.

– Nu-i atât de simplu. Sunt lucruri care nu se pot rezolva doar cu ajutorul puterilor. Aici intervine aportul tău.

– Aportul meu?

– Da. Ascultă… ai scris o teză de doctorat despre J. D. Salinger, aşa-i?

– Adevărat, a trecut ceva vreme de atunci…

– Am verificat-o personal, e printre puţinele teze neplagiate dedicate lui.

– Mă simt onorat că ţi-ai făcut timp pentru o lectură atât de atentă…

– Timpul nu e o problemă pentru mine. Ai uitat că pot scana conţinutul unei enciclopedii dintr-o singură privire, în mai puţin de un minut?

– Ah, evident…

– În fine, iubita mea e obsedată de Salinger, i-a devorat deja opera, care oricum e destul de scurtă, şi nu mai are ce citi. E convinsă că tipul are o mulţime de manuscrise noi în sertar, dar după cum bine ştii s-a izolat de câteva zeci bune de ani şi refuză orice contact uman.

– Eşti Superman, îţi poţi folosi vederea ultrafină ce pătrunde prin pereţi. Toată lumea ştie adresa lui Salinger, însă tu eşti singurul care poate trage cu ochiul fără să intre prin efracţie. Dacă manuscrisele există cu adevărat, îţi poţi furişa privirea fără să ştie, le memorezi şi le transcrii pe un papirus egiptean, îl legi cu bentiţă şi-i faci iubitei tale un cadou romantic pe care sigur nu-l va uita.

– Crezi că n-am încercat deja? Omul trăieşte într-un buncăr antifonic din titan unde vederea mea nu are acces. M-am gândit la toate vicleşugurile, dar n-am cum să-i vin de hac. Am nevoie de cineva care să-l convingăsă dea de bunăvoie manuscrisele nepublicate.

– Haha. Şi te-ai gândit că eu aş fi în stare. Ai un super simţ al umorului, tre´ să recunosc asta! Pe lângă multe alte super calităţi.

– Cine îl cunoaşte mai bine ca tine? Gândeşte-te, dacă reuşim, tu şi iubita mea aţi fi singurii din lume care i-ar citi opera nepublicată. Îi putem garanta discreţie maximă, nu-i vom divulga scrierile.

– De parcă asta l-ar convinge! Nu ai idee cu ce secretoman ne confruntăm. Mai repede şi-ar arde toţi anii de muncă decât să-i ştie împărtăşiţi publicului. Încearcă să-i faci o vizită sinceră, poate-l impresionezi, sigur te-a venerat pe vremea când era puşti.

– Am încercat şi asta. Mi-a trântit uşa în nas. Mi-a zis că eroul lui preferat e Batman.

– Au! Asta trebuie să fi durut! Vorbeşte cu Batman, roagă-l pe el să-l convingă.

– Nu pot, suntem certaţi.

– Eh, lasă orgoliul. Ce nu face omul pentru iubire?

– Nu, nu înţelegi. Suntem la cuţite! Ar fi suficient să ne intersectăm din greşeală că ar izbucni un adevărat război civil!

– Mergi la el cu un drapel alb, e o bună oportunitate să vă împăcaţi. Nu cred că n-ar înţelege dacă-i explici frumos.

– Ascultă: vrei să mă ajuţi sau nu?

– Cu tot dragul, dar îţi spun: o facem degeaba! Dă-mi răgaz până mâine să mă gândesc la un scenariu.

– În regulă, mă întorc mâine la aceeaşi oră.

 

M-am întors în casă. Nici nu mai ştiu pentru ce am ieşit înainte de întâlnirea neaşteptată cu Superman. M-am aşezat la birou, am luat o coală de hârtie şi am început să scriu:

 

Domnule Salinger,

 

Puţine lucruri m-au bucurat mai mult pe lumea asta decât cărţile dumneavoastră. Nu, mint, unele din cărţile lui Brautigan mi-au plăcut mai mult, dar nu asta e esenţial acum. Ideea e următoarea: există o fiinţă pentru care lectura manuscriselor dumneavoastră nepublicate e primordială. Ceea ce e şi mai înduioşător, e că omul pentru care acea fiinţă e cea mai importantă din lume, ar face orice să-i îndeplinească moftul. Când spun că ar urca cel mai înalt pisc montan sau ar zbura până la lună şi-napoi, nu e doar o figură de stil, omul chiar e capabil fizic să le îndeplinească.

 

În ceea ce mă priveşte, am rezerve. Nu consider primordială lectura unor texte pe care dumneavoastră nu le-aţi considerat demne de a vedea lumina tiparului. Atât cât am citit din ce aţi scris, am savurat ca pe-un desert exotic care te face să-ţi lingi şi degetele de plăcere. O fi prea puţin? Lucrurile bune şi de calitate se întreţin în doze mici şi nu cunosc nicio persoană care să se fi bucurat în neştire de ele. Atât cât au oferit ele, a fost perfect. Credeţi-mă, mi-a fost suficient să vă ucid misterul prin disecţia pe care am aplicat-o atât dumneavoastră, cât şi operei dumneavoastră în teza mea de doctorat, încât mi-ar fi imposibil să repet acum aceeaşi greşeală cu scrierile de sertar pe care, probabil, le doriţi postume.

 

Nu am de gând să vă descos cu nimic legat de personajele dumneavoastră. Sunt convins că fanii au creat deja o literatură speculativă în jurul protagoniştilor dumneavoastră mai stufoasă decât toată opera salingeriană publicată şi nepublicată la un loc. Nu-mi rămâne decât să vă ofer libertatea de a alege să faceţi sau nu o persoană fericită. Dacă împlinirea unui vis ar depinde de vârful condeiului meu, nu aş sta pe gânduri. Din păcate, nu stă în puterea mea, sunt doar un intermediar. Vă doresc tot binele din lume şi sănătate în anii care urmează, fiindcă nu aţi adunat deloc puţini până acum. Pe curând!

 

A doua zi, Superman n-a mai apărut. Nici a treia, nici a patra. Să fi fost doar o reverie? Puţin probabil. Să-şi fi descoperit vreo superputere ascunsă cu care să fi desferecat buncărul din New Hampshire? Şi mai puţin probabil. Cred că pur şi simplu datoriile lui draconice de erou nu i-au oferit răgazul să-şi satisfacă micile capricii amoroase. Acesta e riscul atunci când eşti supererou, să nu mai ai timp de tine.

 

În orice caz, eu am păstrat scrisoarea. Dacă vreodată Superman va avea timp să ducă demersul la bun sfârşit sau dacă relaţia lui amoroasă va intra cândva în impas şi superputerile lui nu îi sunt de ajuns, îl aştept.

 

 

Dandy Man

 

 

M- am întâlnit cu poetul Petru M. Haş şi i-am povestit despre noul meu proiect cu supereroi. Nu ştiu cât de meritoriu consideră dânsul c-ar fi demersul meu, însă am fost surprins cât de la curent e cu universurile Marvel şi DC Comics:

 

Pe legea mea, domnule Mocuţa, eu nu mai înţeleg moda asta de a purta chiloţii peste pantaloni. Uitaţi-vă la Superman, la Batman, la Magneto, la Wolverine. Parc-ar fi toţi nişte homosexuali. Sunt aşa de bine dichisiţi, că nu-ţi mai vine să te uiţi după femei când îi vezi. Înţeleg şi eu excentrismul şi-l practic la nivel de artă, dar ăştia sfidează chiar şi dandysmul. Hai că Supergirl şi Wonder Woman parcă arată altfel în chiloţeii ăia cu şnuruleţ, sunt o privelişte încântătoare pentru ochii mei bătrâni şi obosiţi. Ia priviţi ce domnişoară în mini jupă se apropie de noi! Scuzaţi-mă, domniţă, dumneavoastră ce superputeri ascundeţi sub fustiţa aia? Domniţă, să nu vă supăraţi pe mine, sunt conştient că n-am nicio şansă să atentez la castitatea dumneavoastră, dar n-aţi vrea să ne ascundem după copac şi să facem schimb de chiloţi? Să ştiţi că m-ar bucura nespus şi, pentru mine, ar fi şi asta o formă de penetrare.

 

 

 

Cliché Buster

 

 

Majoritatea supereroilor au apărut dintr-o revoltă împotriva criminalităţii şi împotriva unui sistem justiţiar incompetent. O foarte mică parte dintre ei, însă, sunt preocupaţi de un alt tip de nelegiuire, una mai subtilă şi care aparent nu are un impact atât de important asupra bunăstării cetăţenilor. Sau cel puţin nu unul imediat.

 

Cu toţii suntem deranjaţi de clişee, de barbarisme şi de greşelile repetate de exprimare, însă puţini consideră că ele ar putea deveni o ameninţare. Pentru această problemă există supereroi mai puţin cunoscuţi, care nu provin din industriile Marvel şi DC Comics, însă au propriul lor univers.

 

L-am cunoscut ceva mai devreme pe Quotation Boy şi rolul lui important în îndrumarea cititorilor. Acum e rândul lui Cliché Buster să iasă la iveală şi să răstălmăcească toate clişeele supărătoare care pur şi simplu nu mai pot fi trecute cu vederea. Ceea ce urmează e doar începutul unui demers ce se anunţă revoluţionar:

 

1. Atunci când ţi se închide o uşă, alta se deschide. – Sau o poţi redeschide pe cea închisă. Acesta este principiul de funcţionare al uşilor.

 

2. Nu lăsa pe mâine ce poţi face azi. – Mai puţin în cazul în care îţi propui să mai trăieşti o vreme.

 

3. Ceva e putred în Danemarca. – Sau pur şi simplu a crescut producţia de brânză mucegăită.

 

4. Înainte să renunţi la un ideal, asigură-te că ai încercat până la capăt. – De asemenea, ar fi bine să te obişnuieşti cu ideea că prefer Big Mac-ul fără seminţe de susan şi cu mult ketchup.

 

5. Exact când te aştepţi cel mai puţin, ceva fantastic urmează să se întâmple. – Undeva în lume. Nu ţie.

 

 

 

Taxi Girl

 

 

Pisica ta s-a căţărat atât de sus în copac încât nu mai poate coborî? Cheam-o pe Taxi Girl! Ţi s-a agăţat zmeul între firele de telegraf? Cheam-o pe Taxi Girl! Te afli la alimentară, vânzătoarea nu are să-ţi dea rest şi ai nevoie urgentă să schimbi nişte bani? Cheam-o pe Taxi Girl! Eşti student în ultimul an, nu-ţi mai arde de învăţat şi nu ai habar cum să rezolvi niciunul din subiectele de la examen? Cheam-o pe Taxi Girl!

 

Ţi s-a ars siguranţa şi nici un electrician nu răspunde la telefon? Cheam-o pe Taxi Girl! Ţi-ai lăsat iubita însărcinată şi nu eşti pregătit încă să fii părinte? Cheam-o pe Taxi Girl! Te-ai îndrăgostit lulea de-un tip şi nu ştii cum să-l abordezi? Cheam-o pe Taxi Girl! Ai scris jumătate dintr-o povestire dar ţi-a pierit inspiraţia? Cheam-o pe Taxi Girl!

 

Aţi prins ideea. Nu există impas din care Taxi Girl să nu vă poată scoate. Un singur impediment întâmpină, însă. Se poate deplasa doar într-un taxi. Nu cu maşina personală sau a prietenilor, nu cu metroul, nu cu autobuzul, nu cu tramvaiul, doar cu taxi. În orice bucluc vă aflaţi, dar aveţi norocul să prindă un taxi liber, puteţi considera treaba ca şi rezolvată.

 

Cum a devenit ea Taxi Girl? Mulţi dintre supereroi au decis să îmbrace costumul fiindcă au fost urgisiţi de soartă sau au pierdut pe cineva drag, decizând astfel să-şi facă dreptate singuri. Taxi Girl, însă, n-a fost decât o răsfăţată fandosită care atunci când era invitată undeva invoca mereu acelaşi motiv aberant: n-avea bani de taxi ca să poată face deplasarea.

 

Nu se ştie cine, o instanţă supremă justiţiară din Valhalla sau din Liga Dreptăţii, a pedepsit-o pentru mofturile ei repetate, înzestrând-o tocmai cu puterea de care se plângea că duce lipsă cel mai mult. Corvoada n-a fost aleasă la întâmplare, deoarece lectura ei preferată era Mitul lui Sisif. E cu adevărat ironic cum, de fapt, toate neajunsurile ni le facem noi singuri, cu mâna noastră.

 

Dacă aveţi impresia că omenirea va fi salvată de inovaţiile tehnologice ale lui Iron Man; ori de calităţile premonitorii ale lui Superman; sau de averea, logistica şi gadgeturile lui Batman – vă înşelaţi! Lumea va fi salvată dintr-un taxi, de o eroină de care n-aţi mai auzit până acum!

 

 

 

Weekend Man

 

 

Vi s-a întâmplat să fie vineri, să clipiţi şi-n următoarea fracţiune să fie deja luni? Ei bine, nu este vorba doar de o senzaţie subiectivă, pur şi simplu există un supererou care, atunci când clipeşte, zilele de sâmbătă şi duminică trec în mai puţin de o secundă. Numele lui este Weekend Man.

 

Însuşi numele lui e oarecum absurd. Cum te poţi numi Weekend Man când de fapt nu eşti partizanul sfârşitului de săptămână ci nimicitorul lui? Ar fi fost de înţeles să se numească astfel dacă ar fi dat o însemnătate aparte weekend-ului. El, din contră, îl anulează dinainte să înceapă.

 

Se spune că supereroii n-au weekend, concedii sau vacanţe, însă o parte dintre ei, suprasolicitaţi de lupta continuă împotriva criminalităţii, s-au revoltat că nu îşi pot permite nici măcar o zi, două de răgaz din cauza lui Weekend Man. Or fi având ei superputeri, dar tot oameni sunt şi ei până la urmă!

 

Au pus la cale un plan de răpire, urmând ca Doctor Strange să-l anestezieze şi să-i înlăture chirurgical pleoapele, astfel ca Weekend Man să nu mai fie capabil să clipească. Zis şi făcut. Efectele au început să apară imediat.

 

În prima fază, lumea a devenit o societate utopică în care totul era prea minunat ca să fie adevărat. Weekend-ul nu doar s-a prelungit considerabil, ci nu mai dădea semne că are de gând să sfârşească. Producţia mondială a devenit peste noapte inexistentă pentru că aproape nimeni nu mai muncea. Cine le-ar fi putut cere una ca asta de vreme ce era weekend?

 

Cei care alegeau totuşi să lucreze aveau dreptul prin lege de a fi plătiţi la suprapreţ, sâmbăta 200%, duminica 300%. În consecinţă, companiile produceau atât de puţin încât era insufient să-şi plătească proprii angajaţi. S-au produs disponibilizări în masă, rata şomajului a crescut alarmant şi automat şi cea a criminalităţii.

 

Poliţia, nemaifiind plătită, a încetat să-şi exercite obligaţiile. Ghici pe umerii cui a atârnat până la urmă bunul simţ moral de a salva lumea? Tot pe cei ai supereroilor, evident. De la ei a pornit totul, ei să rezolve!

 

Iscusinţa lui Doctor Strange a reuşit să salveze planeta de la colaps. A creat o pereche de pleoape artificiale ce i-au redat lui Weekend Man capacitatea de a clipi din nou. Lesne de înţeles că n-au funcţionat precum cele originale, s-au mai ivit din când în când distorsiuni temporare, însă lumea şi-a revenit încet.

 

Weekend Man a rămas un episod negru în istoria umanităţii şi efectele sale au fost atât de cutremurătoare încât a devenit subiect de studiu în manualele de istorie. El rămâne un avertisment viu pentru cei ce vor să intervină în desfăşurarea naturală a lucrurilor şi nu sunt conştienţi de consecinţe. Este cu adevărat un subiect la care vă îndemn să meditaţi când aveţi o clipă de răgaz. Până atunci, vă doresc un weekend plăcut!

 

 

 

Căpitanul Maioneză

 

 

La ultimul Congres Internaţional al celor mai de succes restaurante fast-food din lume, s-a realizat următorul clasament:

 

1. KFC, reprezentat de acelaşi neobosit Colonel Harland Sanders;

 

2. Fraţii Mac şi Dick McDonald;

 

3. Un alt Mc – James McLamore cu Burger King;

 

4. Fred DeLuca şi Peter Buck în plină ascensiune cu Subway;

 

5. Taco Bell – bucătăria cu specific mexican a lui Glen Bell.

 

Totodată, s-au înregistrat trei mărci noi:

 

1. Los Pollos Hermanos – Fondat de Gustavo Fring şi Max Arciniega. Conceput iniţial doar ca o acoperire pentru afacerile subterane (trafic de metamfetamină), noul fast-food a început să aibă succes şi să se dezvolte, chiar şi fără fondatorii săi, ucişi de mafia drogurilor.

 

2. Kahuna Burger – Ţineţi minte secvenţa din Pulp Fictionîn care Samuel L. Jackson înfulecă un hamburger? A devenit una din scenele cultcare l-au confirmat pe Jackson în rolul tipului dur şi pe Tarantino drept maestrul verbiajului. Mai mult decât atât, ne-a provocat nouă, spectatorilor, o foame de lup. Dorinţa de a-ţi înfige dinţii într-un Kahuna Burger a devenit, în sfârşit, realitate! Cei curioşi de ingredientele secrete dinăuntrul burgerului, sunt invitaţi să invadeze noul local recent deschis.

 

3. Căpitanul Maioneză – Fondat de scriitorii americani J. D. Salinger şi Richard Brautigan. Ideea a pornit de la un proiect comun al celor doi de a scrie o serie de benzi desenate care să-l aibă protagonist pe supereroul omonim, dar nu s-a mai realizat din cauza sinuciderii premature a lui Brautigan. Totuşi, urmaşii celor doi scriitori au preluat ideea şi au pus bazele unei noi mărci de fast-food unde toate preparatele conţin maioneză. Se ştie prea bine obsesia celor doi pentru sosul de maioneză: Salinger a scris o nuvelă cu titlul Acest senvici nu conţine maioneză, iar Brautigan, dorind să exprime o simplă nevoie omenească, a scris un roman care se încheie cu cuvântul „Maioneză”.