logo

Revistă de literatură, eseu, arte vizuale, muzică, fondată în februarie 1990 la Arad.

Redactor-şef fondator: Vasile Dan.

logo

 

LECTURI PARALELE

 

Gheorghe Schwartz
prozator, Arad

 

 

 

Seducţia*

 

logoPsihologia transversală stipulează drept singurul motor al activităţilor umane satisfacţia. Unul dintre stimulii satisfacţiei poate fi seducţia. Seducţia care reprezintă subiectul analizei lui Florin Ardelean în volumul apărut la editura Eikon, 2017.

De la bun început trebuie spus că autorul face parte dintre persoanele cu o vastă erudiţie, erudiţie pe care nu se sfiiesc s-o folosească în argumentarea tezelor lor. În indicele de nume de la sfârşitul cărţii, vom da de figuri din Biblie şi din mitologie, personaje din cărţi, creatori de literatură şi filosofi, politicieni şi oameni de afaceri etc. Unele trimiteri sunt la personaje foarte cunoscute, altele la mai puţin cunoscute, unele la nume intrate de mult în istorie, altele la atât de perisabilele figuri din imediata noastră apropiere.

Iată ce citim pe ultima copertă: „Ce este, totuşi, seducţia? S-ar putea ca nici o definiţie să nu fie posibilă în termenii strânşi ai logicii formale. Avem de-a face cu un concept ce scapă ori de câte ori este somat să se dea prins. Poate că doar sugestiile îi convin, perifrazele, comparaţiile, acele indicii care pot conduce spre seducţie, fără însă a o speria. Neadevărul există numai în măsura în care gândim, ne lămureşte Nietzsche. Graţie unui raţionament similar, lumea se petrece numai în orizontul ispitei.

Seducţia este drumul, calea dinspre dimineaţă înspre seară. Mereu alt drum, desenat după profilul de personalitate al fiecăruia. Pe cale nu suntem singuri. Cei pe care îi întâlnim, în stare să ne seducă sau nu, sunt promisiunea unei seri bogate, aurifere, sau a uneia sterile, ce trece într-o somnolenţă tâmpă, după o zi irosită.”

De aici putem porni discuţia, adăugând, pentru început, o referire tot de pe o ultimă copertă, şi tot un citat din Nietzsche: „Credeţi că ştiinţele ar fi apărut şi ar fi crescut mari dacă magicienii, alchimiştii, astrologii şi vrăjitoarele n-ar fi alergat în fruntea lor ca înaintaşi care prin preziceri şi amăgiri trebuiau mai întâi să trezească setea, foamea şi plăcerea gustului pentru puteri ascunse şi interzise?” (Die frőhliche Wissenschaft, 300) [1]

În primul rând, contrar afirmaţiei autorului „Ce este, totuşi, seducţia? S-ar putea ca nici o definiţie să nu fie posibilă în termenii strânşi ai logicii formale”, vom cuteza să numim seducţia drept forţa de atracţie a cuiva asupra altcuiva sau asupra sa însuşi (narcisismul). Forţa aceasta poate să fie doar sugerată prin strategii subtile, uneori submerse ori poate fi chiar impusă prin mijloace dure, până la a crea eroi admiraţi şi modele de imitat. Câteodată inconştient, alteori explicit, o imagine, o reuşită sau doar o acţiune deschid ferestre spre propriile scenarii imaginative, seducătorul/elementul seducător putând modela aspiraţiile până la comportamentul ofertant de satisfacţie a celui sedus. Cel puţin astfel interpretez eu „foamea şi plăcerea gustului pentru puteri ascunse şi interzise”. Lucru precizat şi printr-un alt citat din interiorul textului despre care vorbim: „Ascunsul fascinează (…) Există în disimulare şi în absenţă o forţă ciudată care constrânge spiritul să se întoarcă spre inaccesibil şi să sacrifice pentru cucerirea lui tot ceea ce posedă”[2].

Vorbind despre clişee şi despre imitarea modelului asumat, am identificat seducţia a patru modele ce se pretează a fi imitate: un model concret, fragmente recompuse ale unor modele concrete, un model abstract preluat de la o categorie de indivizi oameni ce poartă caracteristici generice reale sau imaginate de subiect şi, în fine, un model ideal, izvorât din scenariile imaginative ale subiectului[3]. Adăugând la aceasta faptul că unele dintre amintitele scenarii imaginative pot fi exprimate public, iar altele sunt strict personale, revenim într-adevăr şi la „foamea şi plăcerea gustului pentru puteri ascunse şi interzise”, dar fără a anula seducţia modelelor asumate în public şi, mai ales, a celor ce duc la atracţii urmate de manifestări de masă.

Florin Ardelean analizează diferitele forme ale seducţiei, de la cea strict personală, la atracţia cuiva de către altcineva, de la dragoste şi sex[4], la fidelitate şi gelozie, de la respingere într-un caz anume la mizantropie; de la atitudinea indusă de cineva devenit lider la propaganda prin mass-media – domeniu pe care Florin Ardelean îl cunoaşte bine – şi mai delimitează situaţii excepţionale, cum ar fi comportamentul în vreme de război şi puterea de impunere a urii până la discriminarea ce mai primitivă; Florin Ardelean vorbeşte despre puterea minciunii manipulatoare la propaganda instigatoare şi dă numeroase pilde din trecut şi din prezent, pilde provenite din imagini livreşti şi din experienţa preluată sau nemijlocită. Este locul unde erudiţia sa remarcabilă pare fără limite.

Cartea merită a fi citită (şi) fiindcă oferă numeroase sugestii de exemple din trăirile şi cunoştinţele fiecăruia dintre noi, aşa că ajungi să adaugi alte şi alte exemple la tezele prezentate de autor. Şi, recunosc, nici eu nu m-am putut abţine să nu compar mereu cele prezentate cu momente din cunoaşterea mea. De pildă, mi-am adus aminte de cultul lui Trinco (alias Napoleon I) susţinut de un cocoşat ghid şchiop din „Insula pinguinilor” lui Anatole France : deşi vinovat de moartea unei mari părţi din populaţia ţării, rămâne un model al gloriei naţionale[5]. Acelaşi lucru şi în cadrul neonaziştilor. Sau îmi aduc aminte de Friedrich Hacker, cel care porneşte de la manifestările suporterilor meciurilor de fotbal în explicarea comportamentului de pendul al maselor dezlănţuite. Sau îmi vine în minte modul atât de personal în care seducţia acţionează asupra fiecăruia dintre noi: Carl Zuckmayer, scriitor german emigrat peste ocean în timpul ciumei naziste, a fost solicitat de către guvernul american să întocmească un raport amănunţit despre modul cum s-au lăsat seduşi oamenii de cultură din Cel de Al Treilea Reich de propaganda hitleristă. Drept urmare, Zuckmayer a alcătuit o analiză punctuală a comportamentului unui foarte mare număr de scriitori, pictori, muzicieni, filosofi etc., împărţindu-i în patru categorii: susţinătorii zeloşi, cei ce au acceptat situaţia fără a se implica în mod direct, cei ce s-au retras din viaţa publică şi cei ce au încercat o rezistenţă[6]. Acelaşi emiţător, acelaşi tiran, aceeaşi propagandă este în stare să seducă receptorii doar în funcţie de trăsăturile de personalitate ale fiecăruia în parte. (De trăsăturile de personalitate şi nu neapărat de gradul de cultură: au existat destui oameni simpli martiri pentru dreptate şi adevăr, la fel cum au existat şi indivizi ticăloşi cu studii înalte – de pildă, Joseph Mengele, „Îngerul morţii”, doctor în antropologie la München şi doctor în medicină la Frankfurt…) Mult mai importantă este capacitatea seducătorului de a se adresa scenariilor imaginative ale cât mai multor indivizi, oameni ce-şi regăsesc năzuinţele conştiente, dar şi inconştiente, în orizontul ce li se promite. „Orice propagandist e afectat de un defect de umanitate”, spune Florin Ardelean (p. 220), afirmaţie valabilă pentru o mare parte dintre făuritorii de istorie, fără a-i putea totuşi încadra aici pe marii moralişti religioşi sau laici cu impact asupra a milioane de oameni.

Bine alese dintr-un şir infinit de posibile exemple, pildele oferite de Virgil Ardelean oferă un fragment din scenariul comportamentului uman făuritor de istorie ori doar de destine individuale. Meritul cărţii este că se ocupă de această perspectivă cu un bagaj impresionant de argumente, dar lăsând loc şi pentru sugestiile cititorului. Un cititor sedus şi el.

 

 

* Florin Ardelean, Seducţia, Voluptate, cruzime şi amăgire,Eikon, 2017.

 

[1] cf. Radu Cernătescu, Antiparadisul lui Mihai Eminescu, eseuri hermeneutice,Rafet, 2016.

[2] Cf. Jean Starobinski, p, 49.

[3] Gheorghe Schwartz, Psihologia transversală – parametrii dispoziţiei, parametrii comportamentului, în slujba satisfacţiei,Ediţia a VI-a revăzută şi adăugită, TipoMoldova, Iaşi, 2016, p.172

[4] Dintre multele aspecte posibile ale atât de generoase teme, de pildă, de ce Ion o seduce pe Maria şi nu pe Rodica, în vreme ce Rodica este sedusă de Mihai şi nu de Ion. (Nota mea – G.S.)

[5] Anatole France, Insula pinguinilor,ESPLA, 1959, p. 146.

[6] Carl Zuckmayer, Geheimreport, Wallstein Verlag, Götingen, 2002.