logo

Revistă de literatură, eseu, arte vizuale, muzică, fondată în februarie 1990 la Arad.

Redactor-şef fondator: Vasile Dan.

logo

 

CONTACT

 

Radu Aldulescu, Istoria Regelui Gogoşar,roman, Editura Cartea Românească, 2015

Istoria Regelui Gogoşar este povestea verosimilă a ascensiunii şi căderii profesorului Emanuel Victor Calomfirescu, ajuns patron de revistă după revoluţie, apoi politician şi ministru, susţinător al regimului Iliescu, un ins dotat cu instinct de adaptare şi fler de oportunist care îşi foloseşte experienţa (cenaclul şi ideile maestrului Vergilius, profesoratul, închisoarea la Colibaşi, gazetăria) pentru a se îmbogăţi şi a ajunge în cercurile puterii, întemeind chiar un partid, ”P.U.L”, (Partidul Ultra Liberal). Povestea vieţii lui Emanuel, ivit dintr-o familie modestă de olteni, din satul Gogoşu, e un prilej de a radiografia ultima decadă a regimului comunist, cu viaţa socială, economică şi politică, dar şi primii ani ai tranziţiei, până la victoria în alegeri a preşedintelui Constantinescu. Romanul continuă „Cronicile genocidului” prin spectacolul grotesc şi precar al existenţei, prin scene şi personaje memorabile, echilibrate stilistic şi la nivelul compoziţiei, de o diversitate aparte. O poveste neverosimilă de viaţă şi creaţie, sublimată cu inteligenţă şi luciditate artistică în poveştile verosimile ale romanelor sale. Sau, cum singur spune: „Ca să scrii roman trebuie să păţeşti ceva”. L-am putea compara, prin actualitatea „cronicilor” sale, prin spiritul rebel, cât şi prin profilul de „inamic public”, cu romancierul francez (autoexilat din Franţa) Michel Houellebecq. Un Houellebecq de la Porţile Orientului, evident. Revoluţia din Bucureşti e văzută prin ochii unui protagonistului, eliberat din închisoare pe 20 decembrie, unul din cele mai complexe tablouri ale revoluţiei române şi ale manipulării maselor din romanul contemporan; activitatea presei şi ale angajaţilor din media, văzute în condiţiile înfiinţării unei gazete de scandal, centrată în jurul figurii maestrului:

„Asta în vreme ce paginile de cultură ale Glasului Revoluţiei erau dominate de polemici şi pamflete vizând evoluţia biografiilor poeţilor de curte care au slăvit familia Ceauşescu, scriitorilor de omagii prezidenţiale şi literaţilor politruci, scriitorilor-informatori aflaţi în solda Securităţii, turnătorilor răsplătiţi cu privilegii (meritate, spun ei acum, în conformitate cu valoarea operelor) funcţii de conducere, posturi în diplomaţie, turism cultural etc. Toată şleahta de lingăi, pupincurişti notorii, siniştrii mâncători de rahat de anduranţă, care, leşinaţi după bani şi slavă deşartă, şi-au vândut sufletul şi harul pe care le-or fi avut cândva, dându-şi obolul la oprimarea şi îndobitocirea poporului român. Nu numai că ei nu se consideră vinovaţi, dar uite-i scoţând capetele de şerpi veninoşi în presa fesenistă, după mica derută pe care le-a provocat-o căderea lui Ceauşescu când li s-a propus că s-a ales praful de sistem şi de comunişti şi poporul le va da cu flit, ca unor ploşniţe ce sunt. etc.

(****)

 

 

 

N.R. Notarea s-a făcut de la (*) la (*****) în funcţie de aprecierea valorică.