CRONICA LITERARĂ
Vasile Dan
poet, eseist, redactor-şef al revistei „Arca”, Arad
Un tînăr poet altfel*
O carte bună, rătăcită cine ştie cum în mormanul de maculatură tipărită care, basculată de poştă, blochează spaţiul, întotdeauna insuficient al oricărei redacţii de revistă literară, poate fi obiectul unei cronici literare chiar mai tîrziu decît tocmai atunci cînd e proaspăt expediată din tipografie sau de către autorul ei însuşi. Aşa am dat şi eu peste cartea foarte tînărului (n. 1991) poet orădean Mihók Tamás, winrar de tot. „Winrar”, e un cuvînt rar, abia intrat în lexicul nostru, însemnînd un program de arhivare pe calculator. Tînărul poet îl foloseşte însă oarecum în dublu sens şi ca joc de cuvinte: vin rar. Ori mă înşel? Nu cred. Ca tînăr filolog are plăcerea de nerefuzat a potenţelor latente semantice în limba română. Şi nu ezită să şi-o satisfacă.
Spre deosebire de alţi congeneri teribilişti – aşa cum le stă bine la vîrsta aceasta în care ai senzaţia că lumea începe chiar acum, deodată cu tine – alţii doar comic de suficienţi sau excedaţi livresc de ultimele lecturi, fireşte în altă limbă decît cea provincială, a noastră, Mihók Tamás e surprinzăror de deschis, chiar sociabil, dacă pot spune aşa, în poezie, simpatic, disponibil spre comunicare, inocent în a-şi invoca ultimele lecturi poetice sau contacte culturale (Tzara, Kafka, Kandinsky ş.a.), în marginea cărora glosează liric. Observ la acest poet o relaxare netrucată în faţa colii albe, de fapt monitorului, pe care aşterne versuri care curg uşor, într-un flux aproape oral. Ele sînt stimulate şi de disponibilitatea lui ludică cu cuvintele din care, fireşte, nu poate lipsi fronda, marca vîrstei:
dublu clic pe vis, dezarhivare
l-am întrebat pe
cel mai bătrân dricar
nimic
am pipăit platanul văduv
de lîngă fabrica de pantofi
nimic
mi-am dat dublu clic
pe vis precum pe-un
winrar de nădejde
nimic
şi-am pufnit în râs
pe rând noi toţi cristoşii
puşi să jucăm ruleta rusească
(pp. 17-18)
Fireşte, în mod inevitabil, firesc, majoritatea poemelor lui Mihók Tamás sînt de dragoste. Una însă specială, cea specifică proaspetei generaţii, cea, tot timpul, cu obiecte inteligente în mînă, în ochi, în urechi, mijlocind sentimentele, remodelîndu-le după jargon:
mântuitor all in
avantajul dacă rămâi cu mine i-am zis
e poezia
dar ea mă trimite după melci
pe drumuri deja umblate
ea mă trimite pe cele mai umblate drumuri
pot spune
(...)
avantajul poeziei e fraged
ca un joker pe care nu ştii să-l posezi
un mânuitor all in
dacă-n viaţă o faci lată
fiartă
sau de oaie
(pp. 31-32)
Poetul pare cu totul dezinhibat în faţa tastelor calculatorului pe sau cu care scrie, cu un chef liric mereu intact, fără icniri sau tensiuni inutile, parcă sporovăieşte înainte, iar poemele sale se încheagă plăcut, uneori ingenios, înotînd chiar prin această materie fluidă lingvistică. Unele poeme sînt şotii, anecdote ori bîrfe ironice dintr-un mediu monden clasat:
iminent
precum se consacră stilul sau bârfa
la mine-n oraş
sau ambele
după o nuntă sau la o
lansare de carte
atât de iminent
te iubesc
(p. 91)
Ceea ce-mi place la Mihók Tamás este puntea pe care stă scriind: în spate cu maeştri ai poeziei, de ieri şi de azi, care îl motivează în scris, îi dau substanţă nutritivă în vers, o siguranţă în construcţia, arhitectura textului, cum puţini poeţi la fel de tineri ca el de astăzi au, iar în faţă cu dezinvoltura dezarmantă a prestidigitatorului cu cuvintele:
tristan apoi poetul pd
m-am prins cum vine asta
într-un târziu
şi-am numit-o tristan tzara
el va fi precursorul
tristan tzara el
el va fi cel care va observa că
viaţa e un metro paişpe din paris
sau dacă nu el
un admirator de-al lui
să zicem un postdecembrist (...)
(p. 53)
Mihók Tamás e o prezenţă vivace, absolut simpatică în poezia cea mai recentă.
* Mihók Tamás, winrar de tot, Editura Tracus Arte 2015, p. 114