logo

Revistă de literatură, eseu, arte vizuale, muzică, fondată în februarie 1990 la Arad.

Redactor-şef fondator: Vasile Dan.

logo

 

POEZIE

 

Maria Pilchin (n. 26.01.1982, satul Răuţel, raionul Făleşti, Republica Moldova), universitară, poetă, critic literar, prozatoare, membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova şi al Uniunii Scriitorilor din România. A debutat în calitate de critic literar în 2013 şi în poezie în 2015. Cărţi: Zarathustra e femeie, Cartea Românească 2018, Poezie, Eros şi Putere, Prut, 2017, Realităţi poetice în zigzag, Junimea, 2017, Poeme pentru Ivan Gogh, Paralela 45, 2015; De mână cu Marele Joker. Eseuri literare, Prut Internaţional, 2013; Praguri critice, TipoMoldova, 2013. A publicat poeme, eseuri şi cronici literare în revistele România literară, Luceafărul de dimineaţă, Familia, Vatra, Metaliteratura, Contrafort, Revista literară, Sud-Est cultural, Viaţa românească, Tribuna, Scriptor, Hyperion, Dacia literară, Convorbiri literare, Ramuri, Ateneu, Euphorion, Zona literară ş.a. Este prezentă în mai multe antologii de poezie, proză şi eseu din Republica Moldova şi din România. Este deţinătoarea mai multor premii literare de prestigiu din Republica Moldova şi România  

 

 

 

 

   

POEMELE MELE XENOLOGICE

 

 

oglinda

 

de fiecare dată în oglindă mă priveşte

aceeaşi faţă dialogul e mut e despre nimic

e doar o privire e perpetuul gest al lui narcis

şi totuşi de fiecare dată în oglindă mă priveşte

o altă fiinţă una care îmi ascunde mereu ceva

care ştie mai multe decât ştiu eu

privirea-i complice mă face să cred

că iarăşi a pus ceva la cale ca de fiecare dată

fiinţa cealaltă mereu m-a tras pe sfoară

nu poţi avea încredere în ea

ca în vara care a trecut

ca în aparenţele vârstei pe care o poartă

ca în zâmbetul şi ochii aceştia verzi de pădure

spre seară spre noapte spre somn

de fiecare dată în oglindă nu sunt eu

doar o arătare care m-a convins cumva

să o accept căci ar fi reflecţia mea prin adopţiune

 

 

casa noastră

 

în casa noastră lucrurile pur şi simplu există

les choses de la vie – e republica lor

călcăm timoraţi printre ele

să nu deranjăm să nu părem needucaţi

ocolim vorbim în şoaptă râdem cu măsură

de parcă doarme un copil

de parcă moare un bătrân

suntem o colonie a lucrurilor

lucrurile ne-au acaparat

lucrurile ne-au anexat

şi noi ca nişte incaşi stăm cuminţi

chiar şi patul uneori pare să fie ostil

ne înghite ca un zmeu în pântecele lui

şi ne pierdem acolo unul în braţele celuilalt

speriaţi şi tremurânzi că ar putea

să ne scuipe afară ca pe nişte sâmburi de caise

masa e stăpâna pe care nu o poţi refuza

mereu ştie ce şi cum avem de făcut

în dulapuri avem adunată viaţa noastră toată

amintirile stau pe rafturi şi în sertare

şi ne apropiem de ele ca la muzeu ca în arhivă

casa noastră cea de toate zilele

 

 

vizitatorii

 

când ne calcă ei pragul mi se pare

că suntem pe scena unui teatru

că jucăm nişte roluri într-o distribuţie ciudată

şi senzaţia e mai acută în fapt de seară

când aprindem luminile când umbrele cad oblic

când eu servesc masa şi tu îi inviţi alături

să guste să mănânce să bea

mâncaţi acesta este trupul nostru

beţi acesta este sângele nostru

şi dacă ne atingem cumva din întâmplare

frică îmi e că gestul pare lipsit de firesc

ca o bagatelă a cotidianului nostru domestic

şi că spectatorii nu vor gusta din el

că vor condamna această căldură a mâinii tale

că vor contesta tot ce însemnăm noi doi între noi

şi atunci par speriată tăcută gânditoare

ca în ziua primelor noastre atingeri

dar când pleacă ei şi teatrul se închide

când cade cortina şi hainele

nicio frică nu mai poate încăpea aici

casa e a noastră

 

 

clona

 

copilul nostru e clona noastră

repetă tot ce facem tot ce suntem

priviri şi gesturi uneori cred şi gânduri

copilul nostru e semn că amorul s-a întrupat

şi această întruchipare este

miracolul existenţei noastre

uneori am vise ciudate vise de groază

sunt fricile mele de mamă

maria legănându-şi pruncul

s-a gândit oare la o altă femeie

la care fiul ar putea pleca?

maria legănându-şi pruncul

s-a gândit oare la generaţiile viitoare?

maria pur şi simplu legăna

şi în atingerile ei era totul

nu poţi să ştii ce va fi mâine

dar ziua de azi clipa în care copilul este aici

te face să trăieşti întrupat

şi os din osul nostru să calce

iarba acestei lumi

şi firul ei să-şi ridice capul

spre a-l privi cum trece

 

 

templul

 

isus în templu aruncând şi alungând negustorii

într-o zi voi arunca din casa noastră

tot ce nu are vreo legătură cu ea

voi alunga musafirii pe care tot eu i-aş invita

voi înghide cu zgomot uşa

voi stinge lumina şi în şoaptă

o să vă povestesc despre lumini subacvatice

neguri de munte şi stele din ochi

o să gătesc ceva aşa încât

mireasma să umple camerele

o să vă chem la masă şi voi o să veniţi

ca nişte copii nerăbdători

voi mătura după asta toate gândurile

vorbele gesturile şi lucrurile inutile

şi va fi seară şi voi lăsa gunoiul într-un colţ

dimineaţa îl vom arunca la tomberon

şi vom înţelege că mereu o putem lua de la capăt

pasărea phoenix e angajată

la cleaning service

 

 

străinii

 

când a venit el şi a vrut să mă atingă

m-am închis ca o scoică

când a venit ea şi a vrut să te atingă

te-ai retras ca un melc

ceilalţi vor mereu să ne cunoască

ceilalţi vor mereu să guste din noi

cum ai bea cvas sau lapte

cum ai mânca pere caramelizate

frica cea mare e să nu ne calce

să nu ne strivească cochiliile

barbar şi fără scrupule

să nu râdă apoi şi cu chiote

să strige că ne-au deschis lumii

de aceea ne retragem în mările noastre

tragem oceanele lumii peste noi

şi visăm că tu eşti un melc

şi eu sunt o scoică

de care nu s-a atins niciun străin

şi doar căluţul de mare zămislit de noi

ştie cum ne deschidem