PROZĂ

Gheorghe Schwartz
prozator, Arad

Ultimele informaţii despre
Organizaţia pentru Jefuirea lui Ioanides Goldstein (O.p.J.l.I.G.) sau pur şi simplu
ORGANIZAŢIA

Ioanides Goldstein? Ce nume mai e şi ăsta?

Introducere (nu foarte necesară)

Despre Ioanides Goldstein nu se ştie mare lucru, de fapt nu se ştie mai nimic. Cel mult, se spune că în realitate Ioanides Goldstein ar fi dat-dis părutul Laszlo Sancez, cel care a jefuit Banca United Koriolanus şi despre care s-a scris că s-ar fi înecat în Tamisa, unde maşina a fost scoasă de pompieri, dar nu şi trupul său. Şi nici cele 8,357 (opt virgulă trei sute cinzeci şi şapte) miliarde de dolari [1]. Sigur, toate acestea nu-s decât nişte pure speculaţii pe o bază discutabilă, însă în legătură cu brusca apariţie atât de fulminantă a unuia dintre cei mai bogaţi oameni de pe glob, Ioanides Goldstein, dacă nu chiar cel mai bogat, o altă explicaţie cât de cât plauzibilă n-au emis până azi nici măcar serviciile …

Aşa că acest aşa-numit Ioanides Goldstein şi-a devoalat brusc puterea abia când s-a constatat că agenţii săi au cumpărat – pas cu pas! – jumătate din flota petrolieră a lumii. Pe urmă a reieşit că acelaşi I.G. şi-a însuşit 38,6% dintre toate bazele de agrement din Australia, aproximativ 39% dintre toate bordelurile de pe glob, 48 de staţiuni montane de pe toate continentele, precum şi celebra universitate S&A (Science & Arts). Mai nou, în toate clasamentele, Ioanides Goldstein este dat drept cel mai bogat om de pe Terra.

Numele lui I.G. apare stârnind mari uimiri şi dispare în acelaşi misterios nor de fum, de unde iese doar pentru foarte scurt timp. Şi omul nu apare niciodată personal, adică în carne şi oase, ci doar prin veştile despre ultimele sale realizări. Averea îi sporeşte continuu, fără ca personajul să fi fost văzut măcar o singură dată în public. O vreme s-a crezut că nici n-ar exista cu adevărat un Ioanides Goldstein – ce nume mai e şi ăsta? – şi că sub această denumire s-ar ascunde un grup financiar. „Un grup financiar atât de discret nu poate fi decât o structură mafiotă”, după cum presupun anumiţi analişti. Prin urmare, autorităţile din cele mai puternice state au supus la controale financiare amănunţite toate tranzacţiile efectuate în numele lui I.G., fără a se putea formula, după mii de investigaţii, nici o singură plângere penală: cele mai importante firme de avocatură au izbutit să protejeze intimitatea mandantului lor[2].

Şi totuşi! Serviciile au localizat vila misteriosului magnat şi monitorizează zi şi noapte pe oricine intră sau iese de acolo. În felul acesta au fost identificaţi nu numai mulţi agenţi de bursă, avocaţi, experţi contabili şi financiari, ci şi personalităţi politice de prim rang, înalţi ierarhi ai diferitelor culte şi chiar şi vedete din lumea showbiz-ului. I. G. în persoană fie că nu a părăsit niciodată reşedinţa, fie că a făcut-o iscusit travestit, fie că… fie că nu există.

Starea de fapt

Această introducere poate că nici nu este necesară, întrucât ea nu-i interesează în mod special pe cei ce au planificat marea spargere. Pentru aceştia e limpede un singur lucru: Vila Ioanides Goldstein este o fortăreaţă inexpugnabilă:

1. fiind atent monitorizată de către servicii, e mult mai păzită decât majoritatea celor mai importante puncte strategice de pe glob;

2. atenţia acestei supravegheri este dublată de armata de jurnalişti[3] şi de paparazzi;

3. Vila Ioanides Goldstein este securizată cu cele mai sofisticate sisteme de alarmă şi păzită de zeci de luptători de elită, toate acestea lucruri ştiute fiind capabile să intimideze orice tentativă de intrare a unor oaspeţi nedoriţi.

Leopold I. Ruppert

Tocmai pe aceste considerente evidente se bazează Leopold I. Ruppert, cel ce şi-a pus în cap planul nebunesc de a-l jefui pe Ioanides Goldstein: tocmai pe această realitate se bazează Leopold I. Ruppert, pe ideea că nimeni n-ar accepta posibilitatea că o astfel de „cazemată” ar putea fi jefuită.

O paranteză: Ioanides Goldstein apare în acte drept Ioanides L. Goldstein, chiar dacă în mod curent, acel „L” nu este menţionat. Iniţial, s-a crezut că respectivul „L” ar proveni de la „Lobron”, dar, de fapt, este iniţiala lui Leopold, cum s-a descoperit că l-ar fi chemat pe ipoteticul tată al ipoteticului Ioanides. Leopold? Păi, la fel ca şi Leopold I. Ruppert?? Mai ales că acel „I” al lui Ruppert nu este decât prescurtarea lui Ioanides!! Cam multe similitudini pentru a se putea vorbi despre simple coincidenţe… Acesta este şi motivul pentru care litera „L” nici măcar nu este pomenită în sigla Organizaţiei iniţiată de Leopold I. Ruppert. Închidem paranteza.

Aşadar, pe Leopold I. Ruppert – sau cum s-o fi numind cu adevărat – nu-l interesa omul Ioanides Goldstein, ci doar averea acestuia. Ori măcar o parte cât mai consistentă din averea acestuia.

Dându-şi seama că nici măcar el, cu tot cu mercenarii săi atât de încercaţi[4], nu poate spera de unul singur la succes, a hotărât să iniţieze o Organizaţie de profesionişti apţi de a pune în practică fantasticul său plan[5]. Aşa s-a născut O.p.J.L.I.G, înregistrată oficial drept Organizaţia pentru Jocuri Lumeşti I.G., dar de fapt Organizaţia pentru Jefuirea lui Ioanides Goldstein, pe care o vom numi mai desparte doar „Organizaţia”.

Aşadar, Organizaţia: structură, coduri

Leopold I. Ruppert a izbutit atâtea lovituri faimoase fără a putea fi vreodată incriminat, fiindcă este un om de o rigurozitate deosebită, un geniu al spargerilor de răsunet, care nu lasă niciodată nici cel mai mic amănunt la voia întâmplării.

În privinţa Organizaţiei, primul lucru a fost să se încredinţeze ca nimeni dintre cei aleşi să nu poată deveni un trădător, secretul total fiind indispensabil pentru reuşita incredibilei acţiuni. De aceea, fiecare membru era făcut conştient că toate rudele sale – până la cele de gradul trei! – vor fi ucise la ce mai mică indiscreţie. (Din start, burlacii, orfanii, divorţaţii, văduvii nu sunt acceptaţi.)

În ordinea importanţei, al doilea punct a fost şi este alegerea doar strict punctuală a unor oameni potriviţi pentru sarcinile dinainte stabilite. De unde a rezultat o organigramă pe verticală cu poziţii ierarhice şi pe orizontală cu corespondenţe restrânse.

Numele real al ocupantului fiecărui post e codificat şi doar astfel cunoscut chiar şi din interior: „Leul”, „Lupii” „Rinocerii”, „Crocodilii”, „Tigrii”, apoi diferitele specii de târâtoare („Şerpii boa”, „Şerpii anaconda” „Şerpii de apă” etc.), iar la bază: „iepurii”, „ogarii”, „fluturii” şi „caisele” (?). (Ultimii, bineînţeles, cu litere mici.)

Toţi aceştia formează cele unsprezece servicii: serviciile juridice, respectiv serviciile de penetrare, de recoltare, de previziune, de IT, de artificieri, de transport, de intoxicare, de abatere a atenţiei, de machiaj, de verificare a fidelităţii.

Schema cuprindea, la un moment dat – şi se pare că aşa funcţionează şi acum – 183 membri titulari şi 183 membri de rezervă (câte unul pentru fiecare poziţie). Asta întrucât fiecare om e indispensabil complicatei acţiuni: aşa că dacă un titular devine dintr-un motiv sau altul indisponibil, să fie gata dublura a-i lua locul oricând. („Leul” ştie prea bine că şi cel mai performant agregat se gripează fatal dacă şi un singur şurub – ori cât de banal – nu este la locul lui!)

A urmat elaborarea şi punerea în practică a unui complicat limbaj codificat pentru comunicarea între actorii scenariului, singurul limbaj acceptat a fi folosit pe tot parcursul pregătirii, îndeplinirii acţiunii şi dispersării, adică pierderii urmei celor implicaţi.

Da, genialul spărgător, „Leul”, îşi pregăteşte cu migală, pas cu pas, oricare epocală acţiune.

Credem că este superfluu să reproducem aici şi fişa postului fiecăruia dintre cei 183 titulari şi, respectiv, cele 183 dubluri gata oricând să le ia locul primilor şi nu vom plictisi onoratul cititor nici măcar cu descrierea obiectului de activitate al fiecăruia dintre serviciile amintite, denumirea acestora sugerând perfect pentru ce au fost constituite. Vom sublinia doar că, la fel ca şi în cazul excepţionalilor avocaţi ai lui Ioanides Goldstein, şi serviciul juridic al Organizaţiei a izbutit să mascheze perfect identitatea tuturor membrilor şi asta chiar şi în stufoasa birocraţia a registrelor unde erau obligaţi să facă înscrieri punctuale. (Numele, prenumele, părinţii, celelalte rude până la gradul III inclusiv, adresa prezentă, adresele anterioare, naţionalitatea, cetăţenia, sexul, CNP-ul, pregătirea profesională, dacă a satisfăcut stagiul miliar, dacă da ce grad are etc.) Din modul ingenios în care au completat toate rubricile fără a minţi, nimeni n-ar putea desluşi la cine se referă de fapt înscrisurile, deşi nici o rubrică n-a fost completată în fals! Incredibil! Pentru cineva de afară, nici măcar CNP-ul nu duce la posesorul său adevărat! (Un jurist adevărat are capacitatea de a minţi şi atunci când spune adevărul.)

A urmat, în mod logic, stabilirea locaţiilor sediului central real, a caselor conspirative, a terenurilor de antrenament.

În continuare, s-a trecut, desigur, la simulări atât pe ecranele computerelor, cât şi în natură, precum şi la testele extrem de subtile pentru verificare fidelităţii fiecărui membru.

Între timp, nebănuind că i-ar putea trece cuiva prin cap să încerce o spargere la Vila Ioanides Goldstein, serviciile continuă să monitorizeze 24 ore din 24 pe oricine intră sau iese din vilă, raportând zilnic – şi de oricâte ori este nevoie – organelor superioare cele constatate; armata de ziarişti şi de paparazzi asediază în continuare „cazemata”; cele mai sofisticate sisteme de securitate se află tot timpul la nivelul „alarmă de gradul 1”.

Amânarea acţiunii

Cu toate acestea, acţiunea atât de atent plănuită, s-ar fi declanşat încă de mai multă vreme, dacă ochiul mereu vigilent al lui Leopold I. Ruppert n-ar fi detectat o aparent infimă fisură în interiorul Organizaţiei: la unul dintre obişnuitele teste ordinare pentru verificarea fidelităţii, o „şopârlă” („şopârla B9”) a obţinut un punctaj mult peste cota normală. Operatorii au raportat acest lucru pe formularul unde se găseau şi rezultatele celorlalte „şopârle”, fără a menţiona vreo observaţie în dreptul ciudatului scor. Dar Ruppert n-a trecut aşa de uşor peste poziţia 23-a şi a dispus ca „şopârla” respectivă să mai fie testată o dată. Şi, apoi, şi a treia oară.

„Şopârla B9”: s-a mirat când a fost testată a doua oară, apoi la a treia testare a intrat la gânduri: fie că n-a răspuns suficient de evident că este fidel Organizaţiei, fie că l-au testat pentru a-l promova. De vorbit n-avea cu cine vorbi, fiindcă nu-şi cunoştea personal şefii, nici măcar colegii, dar mai ales pentru că asemenea lucruri nici nu era indicat să fie discutate. Nici măcar codificat. Aşa că n-avea decât să se consume în gol şi să aştepte. O vreme nu s-a întâmplat nimic şi, bineînţeles, nici vreo înştiinţare (codificată) despre rezultatele verificării sale nu i-a parvenit. După cum de obişnuit te obişnuieşti cu toate, şi „Şopârla B9” se gândea tot mai rar la repetatele teste absolvite; iar, cum n-a avut posibilitatea de a comunica şi de a se lămuri de ce a trebuit să repete de două ori proba, a concluzionat că poate că nici n-a fost singurul în această situaţie, că poate şi alţii au trecut prin ea. Adevărul nu l-a aflat niciodată, întrucât şi-a găsit sfârşitul căzând cu automobilul într-o prăpastie. (Din cercetările poliţiei a reieşit că i-a fost tăiat cablul de frână, însă ancheta n-a dat nici un rezultat.)

„Leul”: nu scapă niciun amănunt, aşa că şi rezultatele testelor trebuie să se încadreze între anumite limite: nu numai cotele insuficiente (în cazul acesta cele „de fidelitate”), ci şi cele neobişnuit de mari reprezintă un risc. Cei ce nu obţin calificativul „satisfăcător” nu sunt acceptaţi, însă nici cei cu indici mult superiori. (Bineînţeles că potenţialii candidaţi sunt supuşi la asemenea încercări într-un mod extrem de discret, astfel încât să nu fie conştienţi că au participat la vreun test, iar cei respinşi n-au habar că au dat probe pentru admiterea în Organizaţie. Şi nici măcar că Organizaţia ar exista şi că s-ar fi interesat de ei.) Dacă nu este necesar să explicăm de ce nu sunt acceptaţi candidaţii cu un scor rău, poate ar trebui să dezvăluim de ce sunt respinşi şi cei cu performanţe peste un anumit nivel: Leopold I. Ruppert consideră, pe bună dreptate, că dând dovadă de un ataşament peste măsură, individul nu mai poate acţiona la modul obiectiv, sentimentalismul putând să-i altereze autocontrolul. Aşa cum am mai arătat, Ruppert nu este interesat de cineva decât de cum afectează respectivul eficienţa operaţiunii şi de măsura în care este potrivit pentru locul fixat în organigramă. Aşa cum nu e defel interesat nici de Ioanides Goldstein, decât strict atât cât portretul magnatului îi poate oferi indicii pentru modul cum va trebui să procedeze. Mai mult ar fi chiar dăunător: dacă un spărgător ar fi interesat de victima sa, n-ar fi în stare s-o jefuiască, darămite, la nevoie, s-o şi ucidă…

Însă în privinţa „Şopârlei B9”, lucrurile au fost mai complicate: deci, dacă un prezumtiv candidat adună prea puţine puncte sau prea multe, atunci nu se continuă cu el parcursul pentru iniţiere, însă cel ce a devenit „Şopârla B9” se afla de acum în interiorul Organizaţiei. (De ce? Fiindcă la testele preliminare, cei însărcinaţi să le evalueze nu au scos în evidenţă nepotrivirea. Dar aceasta este o altă problemă, cu alt deznodământ.) Aşadar, „Şopârla B9” a ajuns nu numai să ştie că Organizaţia există, ci şi o serie – e adevărat că nu prea mare – de amănunte din interiorul ei. Nu prea multe, dar suficiente pentru a pune în pericol întreaga acţiune. Leopold I. Ruppert a izbutit atâtea lovituri faimoase fără a putea fi vreodată incriminat fiindcă este un om de o rigurozitate deosebită, un geniu al spargerilor de răsunet, care nu lasă niciodată nici cel mai mic amănunt la voia întâmplării. Aşa că veriga slabă a fost înlăturată şi data acţiunii amânată.

Noua situaţie

Lumea nu stă pe loc, iar evenimentele de orice gen, aparent fără legătură cu un subiect oarecare, pot influenţa mersul oricărui proiect. Ameninţările de război tot mai intense au făcut ca preţul înarmărilor să crească fără precedent. Aşa că autorităţile au încercat să scoată, cum se spune, bani din piatră seacă. Unul dintre obiective a fost – şi probabil că mai este – Vila Ioanides Goldstein. Prin urmare, s-a încercat – fără succes – să se obţină un ordin de percheziţie care să per mită pătrunderea în interiorul „cazematei”, dovedită inexpugnabilă şi de data aceasta. Bineînţeles că presa guvernamentală a iscat multe valuri în legătură cu „magistraţii cumpăraţi de Ioanides Goldstein, corupţii care au împiedicat statul suveran să-şi exercite un drept elementar”. După câteva zile, subiectul a trecut de pe prima pagină pe pagina a treia, apoi a dispărut cu totul, înghiţit fiind de ultimele ameninţări ale altor „inamici criminali”. Aşa că acelaşi stat a trebuit să se mulţumească doar cu suveranitatea asupra căilor exterioare de acces şi a început să percheziţioneze la sânge tot ce ieşea şi intra în obiectiv. Gata! Monitorizarea discretă a luat sfârşit şi în locul ei au apărut „abuzurile fără precedent”, cum a numit presa din opoziţie acţiunile de control şi de intimidare. Oricum, noua situaţie a amânat din nou planul Organizaţiei. Un plan care, cu cât se tărăgănează mai mult, necesită fonduri în plus. Şi nu puţine fonduri! Consecinţa firească a fost că Leopold I. Ruppert a fost nevoit să revină la vechea sa îndeletnicire şi să mai jefuiască nişte bănci.

Unii dintre membrii Organizaţiei şuşoteau că s-a pierdut un timp preţios atunci când, pentru excesul de fidelitate al „Şopârlei B9”, s-a ratat un moment favorabil care, iată, nu arată că se va întoarce prea curând. Unii dintre membrii Organizaţiei şuşoteau, dar, bineînţeles că „Leul”, având urechi peste tot, a luat la cunoştinţă această gravă insubordonare. Însă, deocamdată, „Leul” era ocupat cu altceva şi nu-i plăcea – şi nu-i place – să se ocupe de mai multe lucruri deodată. Aşa că a ţinut minte periculoasa insubordonare şi şi-a îndreptat întregul talent pentru a descoperi traseele subterane şi aeriene pe unde veneau şi plecau adevăraţii mesageri: după cum s-a demonstrat curând şi fără putinţă de tăgadă: persoanele controlate la intrarea şi la ieşirea din obiectiv nu prezentau nici un fel de indicii a ceea ce se petrecea de fapt în Vilă. Da, dar nici elicopterul ce venea de două ori pe zi nu aducea cu el decât provizii şi medicamente. Şi desigur băutură fină. Multă băutură fină! Acesta a fost unicul lucru ciudat ce a putut fi raportat de către trupele care au interceptat elicopterul şi l-au escortat la pământ. Aşa că singura măsură luată a fost amendarea pentru trecerea frauduloasă de alcool, amendă plătită pe loc şi fără comentarii.

Prin urmare, a rămas ipoteza tot mai probabilă că Vila Ioanides Goldstein deţine unul sau mai multe coridoare subterane pe unde intră şi ies produsele şi adevăraţii mesageri. Leopold I. Ruppert a încercat cu cea mai sofisticată tehnică să repereze acele trasee: pe de o parte, pentru a afla indicii asupra celor ce se petrec în obiectiv, iar după cantitatea de provizii, numărul aproximativ al persoanelor aflate acolo, iar, pe de altă parte – şi acesta e interesul primordial –, găsind locurile de plecare a acelor canale, s-ar naşte o posibilitate ideală de a pătrunde cu oamenii săi, fără ca nici autorităţile (serviciile, poliţia, trupele speciale), ziariştii şi paparazzi aflaţi zi şi noapte la pândă să prindă de veste. Acesta a fost şi rămâne motivul pentru care „Leul”, întrebuinţându-şi întreaga energie, a amânat reprimarea acelor membri ai Organizaţiei care nu s-au sfiit să şuşotească, precizând că s-a pierdut un timp preţios atunci când pentru excesul de fidelitate al „Şopârlei B9” s-a ratat momentul favorabil care, iată, nu arată că se va întoarce prea curând. Unii dintre membri Organizaţiei au şuşotit, dar, aşa cum am arătat, bineînţeles că „Leul”, având urechi peste tot, a luat la cunoştinţă această gravă insubordonare.

Deocamdată, Ruppert, fără să localizeze (încă!) locaţiile unde ies la suprafaţă canalele secrete ale lui Ioanides Goldstein, a ajuns la concluzia fermă că acele canale există, iar, în legătură cu cantitatea mare de băuturi fine, a descoperit că acelea sunt într-adevăr pentru speculă: Ruppert a aflat şi intermediarii care livrează şi cei ce distribuie marfa. Jucătorul Leopold I. Ruppert savurează din plin faptul că, în sfârşit, are în faţă un adversar de calibrul său, după ce toată viaţa nu s-a confruntat decât cu nişte autorităţi atât de uşor de cumpărat.

Complotul

Asemenea oricărui protagonist de vârf, şi Leopold I. Ruppert a decis să-şi permită o mică pauză şi să se ocupe de o diversiune, de un fleac. Aşa că a venit timpul şi pentru reprimarea acelor membri ai Organizaţiei care nu s-au sfiit să şuşotească, precizând că s-a pierdut un timp preţios atunci când, pentru excesul de fidelitate al „Şopârlei B9”, s-a ratat un moment favorabil, care nu arată că se va întoarce prea curând. Şi iată cum a procedat: i-a trimis pe cei ce au vorbit prea mult la Banca United Koriolanus, unde, nu de mult, a dat o lovitură memorabilă cu oamenii săi. Atunci banca i-a mulţumit celebrului spărgător: i-a oferit pe tavă cele aproape 2,3 (două virgulă trei) miliarde de dolari pentru a declara că i-au fost furate 8,357 (opt virgulă trei sute cinzeci şi şapte) miliarde de dolari. În felul acesta, onorabila bancă a scăpat de orice acuzaţie de delapidare, depunătorii nu şi-au pierdut banii, piaţa valutară nu s-a resimţit şi, fără să ştie prin ce a trecut, toată lumea a fost satisfăcută. Până la urmă, cu ocazia aceea, Leopold I. Ruppert a devenit eroul anonim. Dar când şi-a trimis pentru a doua oară oamenii pe terenul deja cunoscut, Banca United Koriolanus se afla într-o situaţie stabilă, aşa că nu le-a mai mulţumit oaspeţilor nepoftiţi, ci i-a primit cu poliţişti ascunşi la pândă în fiecare colţ. (Poliţiştii au fost alertaţi de un telefon anonim.) Astăzi, acei membrii ai Organizaţiei care nu s-au sfiit să şuşotească, precizând că s-a pierdut un timp preţios atunci când, pentru excesul de fidelitate al „Şopârlei B9”, s-a ratat un moment favorabil, care nu arată că se va întoarce prea curând, acei membri inconştienţi îşi ispăşesc pedepsele într-un penitenciar de maximă siguranţă. Într-adevăr, pentru ei momentul favorabil nu arată că se va întoarce prea curând.

Situaţia prezentă

Jocul continuă, iar O.p.J.L.IG, înregistrată oficiale drept „Organizaţia pentru Jocuri Lumeşti I.G.”, dar de fapt „Organizaţia pentru Jefuirea lui Ioanides Goldstein”, numită de noi „Organizaţia”, se adaptează din mers la noile condiţii.

Jucătorul Leopold I. Ruppert savurează din plin faptul că, în sfârşit, are în faţă un adversar de calibrul său, după ce toată viaţa nu s-a confruntat decât cu nişte autorităţi atât de uşor de cumpărat. Aproape că nu-i mai pasă de ţintita consistentă halcă din averea lui Ioanides Goldstein, acum, pentru prima oară, îl interesează chiar cel pe care şi-l doreşte victimă. Ar vrea să-l privească în ochi şi să-l hipnotizeze, aşa cum face cu atâta succes la partidele de poker[6]. Încetul cu încetul, ideea sa fixă este o confruntare directă cu singurul adversar ce pare să fie la înălţimea sa.

„Leul” – Ruppert sau cum s-o fi numind cu adevărat – este convins că şi Goldstein – sau cum s-o fi numind cu adevărat – savurează acest duel. Serviciile, poliţia, jandarmii, jurnaliştii, paparazzi în mod sigur nu-i provoacă asemenea satisfacţii, fiind anihilaţi din simpla rutină a nenumăratelor confruntări mereu câştigate de atât de discretul şi genialul protagonist. (În lume nu există decât foarte puţini mari câştigători ce se mulţumesc în intimitatea lor cu bucuria succeselor. Şi asta nu pentru a fenta fiscul, ci fiindcă reuşita singură este ceea ce îi umplu din plin sufleteşte. La fel cum puţine doamne bogate se mulţumesc să-şi admire extraordinarele scumpe bijuterii doar în lumina discretă a dormitorului lor, fără a se arăta în societate strălucind şi provocând admiraţie şi invidie. Aşa şi cei mai mulţi miliardari nu se pot abţine de a-şi etala bogăţia, găsind satisfacţia nu atât în averea acumulată, cât în privirile admirative şi invidioase ale celor din jur. Spre deosebirea de aceştia, Ioanides Goldstein – sau cum s-a fi numind[7]– şi Leopold I. Ruppert – sau cum s-o fi numind[8]– fac parte din exclusivul club al celor mai puternici oameni ce niciodată nu ies în public. Teoriile conspiraţioniste pretind că „manipulatorii invizibili” s-ar întâlni totuşi între ei de două ori pe an sub auspiciile aşa-zisului Club Butterfly, fără a depăşi speculaţiile locaţia unde ar avea loc acele reuniuni. Nouă ni se pare improbabilă acea asociere, dovadă dorinţa uriaşă a lui Ruppert de a-l putea privi ochi în ochi pe Ioanides Goldstein, dorinţă rămasă deocamdată doar un deziderat. Şi, totuşi, despre Clubul Butterfly există o literatură nesfârşită…)

Dar parcă nu-i de ajuns că nimeni nu ştie cu siguranţă cum arată cei doi (?) atât de căutaţi competitori, că astăzi apar tot mai multe zvonuri şi în legătură cu dat-dispărutul Laszlo Sancez: ba că a fost văzut viu şi nevătămat în Bolivia, ba că el a fost cel ce tocmai a prădat vaporul de lux PACIFIC INVICTUS. Asta complică lucrurile: o posibilă confruntare în trei decurge rar în mod echitabil: de regulă, doi competitori se aliază împotriva unuia singur şi astfel nu mai putem vorbi despre o luptă sportivă cinstită.

Deocamdată, tot ce se ştie este că:

1. Ioanides Goldstein şi-a însuşit 38,6% dintre toate bazele de agrement din Australia, aproximativ 39% dintre toate bordelurile de pe glob, 48 de staţiuni montane de pe toate continentele, precum şi celebra universitate S&A (Science & Arts). Astăzi, în toate clasamentele, Ioanides Goldstein apare drept cel mai bogat om de pe Terra;

2. Vila Ioanides Goldstein este o fortăreaţă inexpugnabilă:

– fiind atent monitorizată de către servicii, e mult mai păzită decât majoritatea celor mai importante puncte strategice;

– atenţia acestei supravegheri este dublată de armata de jurnalişti şi de paparazzi;

– este securizată cu cele mai sofisticate sisteme de alarmă şi păzită de zeci de luptători de elită, toate acestea fiind capabile să intimideze orice tentativă de intrare a unor oaspeţi nedoriţi;

3. Leopold I. Ruppert a fondat Organizaţia pentru Jefuirea lui Ioanides Goldstein (O.p.J.l.IG), înregistrată oficial drept Organizaţia pentru Jocuri Lumeşti I.G., structura atent pregătită pentru cea mai mare spargere a mileniului, aflată gata de atac;

4. Dat-dispărutul Laszlo Sancez îşi continuă cu zel odioasa carieră, fără a fi demn de a face parte din Clubul Butterfly. Mai ales că ar putea pune în mare pericol echilibrul atât de necesar între mai marii lumii. Dar există indicii că Laszlo Sancez totuşi există.

Iată ce se ştie acum, ce este prezentat în media şi în discuţiile particulare. Deocamdată nu putem nici certifica şi nici nega. Dovezile certe sunt aşteptate să apară.

NOTE:

[1]De fapt numai aproape 2,3 (două virgulă trei) miliarde de dolari. Numai… Dar asta nu s-a aflat.

[2] Ceea ce n-a împiedicat să apară o adevărată literatură despre misteriosul personaj: un arbore genealogic fabulos îi atribuia când sânge albastru, când descendenţa din cei mai nemiloşi piraţi, când o filiaţie luată din… celebrele romane de aventuri. (Ionides Goldstein însuşi devine eroul unor asemenea producţii literare.)

[3] Unele instituţii mass-media au lansat diferite ştiri de senzaţie în legătură cu anumite personaje care ar fi intrat sau ieşit din vilă, însă toate acele informaţii au fost prompt desfiinţate de purtătorii de cuvânt ai lui I.G. Acum armata de ziarişti caută dovezi indubitabile, înainte de a face publice noi dezvăluiri. Deocamdată dovezile indubitabile n-au apărut.

[4] În mod curent, Ruppert nu acţionează decât cu un grup mic de colaboratori, oameni specializaţi în cele necesare şi încercaţi în nenumăratele lovituri date. Ruppert consideră, pe bună dreptate, că doar un grup mic poate păstra secretul operaţiunii. Însă de data aceasta, anvergura planului pretinde o diviziune a muncii mult mai complexă!

[5] Despre Leopold I. Ruppert nu vom spune mai multe decât că, la fel ca şi Ioanides L. Goldstein, este şi el cotat pe primul loc în domeniul său. Numeroasele megaspargeri ce i se pun în cârcă n-au putut fi niciodată demonstrate.

[6] Leopold I. Ruppert participă cu mare plăcere, ca o destindere pe cât de necesară, pe atât de plăcută, la partidele din cele mai exclusive cazinouri, acolo unde puţină lume îşi poate permite senzaţiile tari la nişte mize absolut uriaşe. Nici măcar nu trebuie să se deghizeze pentru atâta lucru, afişele de pe ziduri şi din secţiile de poliţie oferă fotografii total diferite în tentativa de a-l captura. După acele fotografii, atât de puţin asemănătoare între ele, înfricoşătorul criminal uneori Leopold I. Rupert, alteori dat-dispărutul Laszlo Sancez, dar câteodată şi misteriosul magnat Ioanides Goldstein pot fi oricine.

[7] Dacă o fi existând şi în realitate…

[8] Dacă o fi existând şi în realitate…