RESTITUIRI

Iulian Negrilă
istoric literar, Arad

Romulus Scriban
(1838-1912)

Poet, avocat, profesor şi publicist – s-a născut la Burdujeni în 1838. În 1864 îşi ia doctoratul în drept civil la Torino, după ce îşi făcuse studiile la Seminarul de la Socola în 1856 şi la Academia Mihăileană între 1856 – 1860.

A fost prezent la toate evenimentele vremii, dintre care amintim Unirea Principatelor Române (1859) la întoarcerea din Italia, stabilindu-se la Galaţi, unde este prim-procuror (1868). A condus foaia literară „Dacia literară” din 1868. N. Iorga l-a numit „poetul iredentismului român”, iar activitatea lui literară a fost remarcată de A. D. Xenopol care reproduce poezia lui Scriban, O noapte pe ruinele Sucevei, în Istoria lui Cuza Vodă.

Romulus Scriban a participat la actul Unirii de la 1859. El şi Neofit Scriban, arhimandrit şi prezidentul comitetului unionist din Iaşi, venind la Bucureşti, au trecut graniţa de la Milcov cu documentele Unirii ascunse.

În poezia Fulgerele lui Joe prezintă „discordia care cu o sută de guri suflă mânia cea păgână”... Hidra, cu „limbile perfide”, i se înfăţişează şi pe apele mării zăreşte „...de vifor groaznic învăluită foarte/ A României barcă ce se clatină pe valuri”.

Descrierea furtunii e elocventă şi frumos realizată:

Ah, cine poate spune priveliştea cumplită

Ce se desfăşurase în faţa mea uimită!

Din ceruri nici o rază nu strălucea s-o scape,

Şi fulgerele numai sclipeau ades pe ape,

Încât era teribil abisul formidabil

Când clocotea noianul cel incomensurabil

Şi de la răsărituri şi pân l-apus avântul

Furtunilor naturii cutremura pământul.

Ca să scape România de înghiţire, trebuie să intervie Jupiter. El loveşte Idra, iar ea se preface într-o miriadă.

Cu recunoştinţă i se adresează o rugăciune către „Senatul dacic”:

Acestui popor mare trimite-i iar unire

În freamătul de codri, în clocotele mării:

Tu în etern protege-l de spiritul trădării.

Un episod din războiul de libertate al Cretei îl găsim şi în Fecioarele eroine:

Ca turma graţioasă de albe căprioare

Pe-naltul ţărm al Mării frumoasele fecioare,

Veşmintele strângându-şi cu delicata mână,

Fugiră tremurânde de furia păgână.

Ca să scape de mameluci, ele se aruncară în valuri şi hainele lor se albiră:

Ah, că n-am fost atunce, pe-acele-nalte râpe,

Să vă adun la mine, ca cloşca sub aripe,

Şi astfel să vă apăr de crudele pantere

Şi să vă scap de sânu-mi cu-a lui Ahil putere!

Romulus Scriban e atras de oda italiană. În Icoana taumaturgă e vorba de chipul Maicii Domnului de la Mănăstirea Adam:

Atuncea, e minunea, în sferele sublime,

Se-ntinse nori spre ploaie şi a sclipit mulţime

De fulgere, şi-n tunet a clocotit natura.

A cerurilor jgheaburi deschiseră sus gura,

Şi ploaia abundentă au răspândit pe lanuri.

Volumele sale de versuri, Încercări poetice (1860) şi Poeme (1860) sunt convenţionale, cu o versificaţie sonoră şi meşteşugită.

Spre sfârşitul activităţii sale, Romulus Scriban se pensionează şi se stabileşte la Iaşi. A mai profesat avocatura şi a fost secretarul Societăţii Naţionale Neolatine de la Torino. A condus o vreme Societatea Corpului Didactic, fiind şi membru al Societăţii de Cultură Macedo-Română.

Se ştie că în 1878, la Montpellier, Vasile Alecsandri a câştigat concursul latinităţii cu Cântecul gintei latine. La acest concurs a mai luat parte şi un poet din Tg. Mureş căruia nu i se mai cunoaşte numele şi Romului Scriban.

Romulus Scriban a colaborat şi la „Ateneul român”, „Steaua Dunării”, „Românul” (Arad) etc. Pentru el literatura este sufletul unei naţiuni! El este în poezie ca un „fals romantic”. De altfel, Nicolae Iorga îl numeşte „un romantic poet al unităţii naţionale!” El dorea să pună în versuri istoria naţională şi invoca umbrele strămoşeşti care îl fac să creadă în mântuirea neamului, într-o ţară cum era Dacia străveche. Romulus Scriban cântă Dacia şi o vrea întreagă între hotarele ei vechi:

Sunaţi, o zări romane, a ţării înviere

Şi din a dimineţii mult gingaşă tăcere

Apropiaţi momentul, dorit cu înfocare

Când patria să-şi ieie anticele hotare!

Din Nistru pân' la Tisa, Moldova să se-ntindă

Şi Dacia întreagă, în fine, s-o cuprindă!

Din această atitudine privind concepţia daco-romană, se naşte un patriotism românesc. A vorbi despre Romulus Scriban, nepotul lui Neofit şi Filaret, teologii şi profesorii lui Ion Creangă la Socola, ca despre un poet, „este o aventură”: el rămâne în istoria culturii noastre ca autorul atmosferei propice preocupărilor literare din jurul lui 1859.