SEMNAL
Andrei Mocuţa
poet, prozator, Arad
Mocuţa vs. Mocuţa:
o cronică de familie
Am constatat cu surprindere şi amuzament o similaritare ciudată între ultima carte a tatălui meu, Gheorghe Mocuţa, şi cel mai recent volum al meu – şi anume că ele se află într-o stranie relaţie de adversitate. Pe de o parte avem titlul Schwartz contra Schwartz (Editura Mirador, 2017), pe de altă parte, titlul cărţii mele, Superman versus Salinger (Editura Paralela 45, 2018). În ambele cazuri, unui personaj din titlu i se opune un altul, sau, din contră, chiar acelaşi (cine altcineva i s-ar putea opune lui Gheorghe Schwartz decât tot Gheorghe Schwartz?). După ce am stat bine şi m-am gândit, mi-am dat seama că această relaţie de adversitate maschează un mod inedit de comunicare între cele două cărţi – este vorba de o corespondenţă livrescă între cele două manuscrise, care în timp rămân mărturie, indiferent că autorii lor mai sunt sau nu în viaţă. O puteţi numi detectivistică mocuţenească, coincidenţă, împrejurare fortuită, eu unul cred că e mai mult de-atât.
În ciuda acestei transparente adversităţi, felul tatălui meu de a scrie critică nu a exprimat nicio aluzie contondentă faţă de vreunul dintre autorii recenzaţi. Şi nu a scris despre puţini în cei aproape 30 de ani de activitate la revista „Arca” din Arad. A fost un critic bonom care a încercat mereu să surprindă aspectul pozitiv al cărţilor despre care scria. La fel de bine cum a publicat acest volum despre Gheorghe Schwartz (deşi e foarte greu să ţii pasul cu el la ritmul alert în care scrie, doar ca simplu cititor, nu neapărat cronicar), ar mai fi putut edita multe altele – despre Vasile Dan, Horia Ungureanu, Lucia Cuciureanu, Lia Faur, Pentru M. Haş, Ioan Matiuţ, Lia Alb, regretaţii Francisc Vinganu şi Vasile Folea şi alţii – toţi dintre ei prieteni scriitori arădeni, despre care a scris cu o fidelitate şi regularitate de ceas elveţian. Sunt curios câţi dintre cei pomeniţi mai au încă parte de un recenzor atât de fidel.
În ceea ce mă priveşte, nu am avut privilegiul ca Gheorghe Mocuţa să scrie vreo pagină despre una din cărţile mele, pentru că nu s-ar fi cuvenit, fiind tatăl meu, deşi ar fi fost un exerciţiu de imaginaţie extrem de interesant. În schimb, am avut şi am în continuare un privilegiu mult mai important, acela de a-i fi fiu, ceea ce transcende orice reputaţie sau premiu literar.