logo

Revistă de literatură, eseu, arte vizuale, muzică, fondată în februarie 1990 la Arad.

Redactor-şef fondator: Vasile Dan.

logo

LECTURI PARALELE

 

Ion Mierluţiu
istoric, Arad

 

 

O carte de eseuri şi comentarii[1]

 

logoÎn Cuvânt înainte autoarea explică structurarea, în două părţi, a materialului cărţii: 1 literatura română, 2 literaturi străine. În cadrul acestor subdiviziuni a respectat următoarea succesiune: istorie literară, critică literară, poezie, jurnal, schimb epistolar şi proză.

Partea întâi, Literatura Română, propune cititorului următoarele titluri:

Mihai Eminescu sub zodia gratuităţii
Emil Cioran şi libertatea programatică
Proza eminesciană prin filtrul filosofiilor Indiei
Eminescu, Schopenhauer, Vedanta
Curajul de a fi singur.
Echilibrist între extreme
Bravura luptătorului solitary
O fluidă unitate a Fiinţei

În eseul Mihai Eminescu sub zodia gratuităţii autoarea îndeamnă să-l citim pe Eminescu mai des, mai nuanţat, dar şi ce s-a scris despre el. Poetul a fost un om politic vizionar (în publicistica de la „Timpul”) şi a avut şi preocupări de ştiinţă. Autoarea comentează cartea lui Cătălin Cioabă, Mărturii despre Eminescu. Povestea unei vieţi spuse de contemporani, apărută la Humanitas în 2012. Autorul apreciază imaginea acută de roman detectivistic involuntar, sesizează polifonia personalităţii eminesciene. Acestor merite ale lui Cătălin Cioabă se adaugă faptul că el „coboară într-o epocă uitată şi este ispitit să găsească explicaţii privind boala lui Eminescu în cărţi cu substanţă ştiinţifică dar şi în scenarii fanteziste. Simona-Grazia Dima combate cu ironie acuzaţiile care i s-au adus lui Maiorescu care, chipurile, ar fi pus la cale anihilarea fizică a poetului şi aduce argumente convingătoare din cartea lui Cătălin Cioabă despre aceasta.

Foarte interesante paginile consacrate lui Emil Cioran, în Emil Cioran şi libertatea programatică. Personalitatea acestuia a fost comentată des, interviul pe care i-l ia Gabriel Liiceanu fiind unul aparte pentru că a fost filmat de Sorin Ilieşiu.

Emil Cioran şi-a făcut studiile filosofice în ţară şi a fost foarte scurt timp profesor la Braşov. A plecat în Franţa, s-a stabilit la Paris, unde a trăit „veşnic student” în Cartierul Latin, în cămăruţe sărăcăcioase.

Dialogul lui Gabriel Liiceanu cu Emil Cioran se desfăşoară într-o notă mereu contradictorie. Filosoful român recunoaşte că „pentru virtuţile sale de catharsis, scrisul l-a salvat de la ratare”. Scopul său în viaţă, spune Emil Cioran, nu a fost constituirea unei cariere ci găsirea libertăţii, cu alte cuvinte să nu depindă de nimeni.

O temă sensibilă a discuţiei celor doi este raportarea la divin. Cioran mărturiseşte că nu era făcut să creadă deşi a încercat. Altă temă este cea a ratării. Cioran este cunoscut pentru că a făcut elogiul ratării.

Cioran face portrete memorabile unor personalităţi ca Petre Ţuţea, Nae Ionescu, Mircea Eliade şi îşi manifestă preferinţa pentru Samuel Beckett şi antipatia pentru Sartre şi Camus.

Simona-Grazia Dima apreciază dialogul celor doi pentru că Liiceanu s-a pliat pe opiniile, uneori surprinzătoare, ale lui Cioran şi le-a redat cu onestitate.

Eseul pe care Simona-Grazia Dima îl consacră prozei eminesciene, Proza eminesciană prin filtrul filosofiilor Indiei, porneşte de la întrebarea pe care un tânăr critic şi-o punea în legătură cu străduinţa acestuia de a înţelege dacă Eminescu a fost un om ca noi. Eminescu a fost un om al prezentului, al contemporaneităţii sale, dar mai ales un mare european. În acest din urmă sens el era interesat de recuperarea trecutului autohton şi nu numai. Poetul era interesat în mod deosebit de cultura indiană. O cercetătoare indiană, Amita Bose a scris o carte întitulată Proza literară a lui Eminescu şi gândirea indiană apărută in 2010. Simona- Grazia Dima prezintă personalitatea Amitei Bose, contribuţia acesteia la cunoaşterea lui Eminescu în India. Datorită ei poeziile lui Eminescu au fost traduse în bengali, limba lui Rabindranath Tagore. Amita Bose cunoştea faptul că în vremea studenţiei sale la Berlin, Eminescu a citit literatură indiană, beletristică şi filosofică, acestea fiind căi directe de cunoaştere a gândirii indiene. La acestea se adăugau căi indirecte: cărţile populare româneşti, literatura romantică europeană, filosofia lui Schopenhauer. Amita Bose a semnalat influenţele indiene în proza lui Eminescu: Geniu pustiu, Sărmanul Dionis şi nuanţează aceste influenţe detaliat. Finalul eseului reia întrebarea tânărului critic dacă noi ştim cu adevărat cine suntem spre a-l raporta la noi pe Eminescu.

Scriind despre S. Damian, Simona-Grazia Dima îşi întitulează eseul În meandrele dialogului. S. Damian a fost docent la Seminarul de Romanistică al Universităţii din Heidelberg. Volumul său din 2008, Zbor aproape de pământ, dezbate dilema artistului atât la nivelul ideologiei cât şi al conştiinţei fiecăruia. Vorbind despre S. Damian, Al. Săndulescu spune că acesta se culpabilizează pentru că nu a fost intransigent în condamnarea unui regim sclerozat şi inuman. Când s-a referit la Ov. S. Crohmălniceanu, S. Damian îi reproşează atitudinea ambivalentă, sinuoasă (într-o anumită perioadă) şi şi-o recunoaşte sieşi. Simona-Grazia Dima comentează eseurile lui S. Damian din volumul Zbor aproape de pământ în care un loc aparte îl ocupă gândirea din tinereţe al criticului şi se întreabă „când a fost sincer, pe vremea când recomanda tezele staliniste sau acum, la senectute când dovedeşte bun simţ”. Faţă de o parte a creaţiilor lui G. Călinescu, Mihail Sadoveanu, Camil Petrescu şi Marin Preda, S. Damian a avut o atitudine critică. În cel priveşte pe Marin Preda, S. Damian constată o scurgere de sevă, o dislocare narativă între prima fază a creaţiei prozatorului al cărui apogeu a fost romanul Moromeţii, şi scrierile ulterioare. Unele romane ale lui Nicolae Breban, Mircea Cărtărescu, sunt analizate cu acut spirit critic, lucru apreciat de autoare.

Această enumerare, Eminescu, Schopenhauer, Vedanta, e făcută de Simona-Grazia Dima pentru a lămuri cât datorează Eminescu lui Schopenhauer şi cât, amândoi, sistemului filosofic şi religios indian (Vedanta). Schopenhauer mărturisea că a avut mereu în atenţie Upanişadele, Eminescu era şi el preocupat de cunoaşterea filosofiei indiene. Filosoful german, în cunoscuta sa lucrare Lumea ca voinţă şi reprezentare, afirmă că omul „greşeşte vrând să fie fericit” dar îi rămâne satisfacţia de a căuta fericirea în artă şi filosofare. Vedanta, dimpotrivă, proclamă datoria omului de a fi fericit. Şi Eminescu găseşte un răspuns la pesimismul schopenhaurian în Scrisoarea IV. În poezia Glossă meditaţia filosofică atinge culmi nebănuite. Simona-Grazia Dima încheie eseul astfel: „Sensul profund relevat în Upanişade (la rădăcina vieţii se află nestrămutat fericirea, încât până şi nefericirea are loc pe terenul ferm al fericirii) – un aparent paradox.

Când a vizitat Casa memorială George Bacovia, Simona-Grazia Dima a meditat  asupra condiţiei poetului în societate. Bacovia a fost revoltat de mizeria socială (în poezia Seară tristă) poetul a negat utilitatea demersului filosofic în poezia Pluvis. Alteori acceptă nevoia filosofării. Întâlnim această idee şi la Eminescu în cunoscuta poezie Glossă şi într-un poem, mai puţin cunoscut din care cităm: ...„că toate în lume, toate-s în prezent”. Autoarea eseului conchide că-l citeşte pe Bacovia în lumina acestui perpetuu şi proaspăt prezent. Şi Bacovia, prin creaţia sa, a fost prezent în societatea în care a trăit.

Scriind despre Gheorghe Grigurcu, Simona-Grazia Dima afirmă că poetul este „un echilibrist printre extreme”. Îşi motivează această afirmaţie referindu-se la câteva din volumele sale de poezii. În volumul Extemporale 2011 fiecare poem e o artă poetică şi citează din poezia Semn de carte următoarele versuri: „un copil/ a pictat/ întunericul/ fără să vadă”. În poezia Prietenii poetul atinge o culme a sensibilităţii: „Sfios vei parcurge privirile şi le vei vedea goale/ ca supravieţuirea”. În poezia În norii de azi memorabile sunt versurile: „atâta linişte la etajul doi/ încât auzi cum pe stradă o frunză atinge un sân/ Simona-Grazia Dima este de acord cu Ion Negoiţescu care scria despre creaţiile lui Gheorghe Grigurcu că sunt „de un lirism sever şi foarte adânc”.

Un caz aparte este Ion Pop – critic, istoric literar, profesor universitar, academician. Ion Pop a declarat mai demult că primordială a fost aceea de „poet târziu-modernist”. Temele poeziilor sale sunt multiple şi variate. Astfel, în volumul Casa scărilor întâlnim credinţa în poezie, lupta cu maladiile trupului şi, mai ales, cu cele sociale. Ion Pop l-a admirat pe cunoscutul poet suprarealist Gellu Naum. În poezia Cravata lui Gellu Naum spiritul critic al lui Ion Pop se manifestă plenar când constată „nepăsarea faţă de cultivarea esenţelor” la unii dintre contemporanii săi. Poetul-profesor îi invită pe ucenicii săi în poezia Tinerii poeţi să se întoarcă la marile experienţe umane. Poemul final Mesteacănul este o profesiune de credinţă adresată copiilor săi: „Nu ştiu cum să le spun/ că mă gândesc şi la ziua/ când, de departe de tot/ şi cu gura pe veci închisă/ va trebui, totuşi, neapărat/ să le comunic ceva/ foarte, foarte important/”.

Autoarea cărţii Copac în cetate are printre poeţii săi preferaţi pe Gabriel Chifu. Volumul său de poezii Ploaia trivalentă este parţial o antologie în care s-au contopit ecouri ale climatului postmodern cu cel neoromantic. Poetul exclamă într-o poezie „am ajuns la capătul acelui drum care la început/ era infinit”. Pentru Gabriel Chifu poezia are capacitatea „de a sonda realităţile ascunse” care pot fi deschise „cu o cheie de apă”. O altă temă a poeziei sale este memoria supusă forţelor destructive ale „ispitelor ieftine”. Poetul meditează asupra divinităţii în poezia Oaspetele nemărginit. Dumnezeu, El – „cel fără de început” poate vorbi cu omul – creatura sa, şi atunci acesta se simte fericit. Autoare eseului spune că „vocea” poetului este „de un lirism intens, pregnant”.

Secţiunea a doua a cărţii este mai cuprinzătoare decât prima. Aici se găsesc pagini despre Nicolae Mavrocordat, primul domnitor fanariot care a contribuit la dezvoltarea ţării. Autoarea se referă şi la Athanasios Hristopoulos, un patriot grec a cărui activitate şi operă au avut, încă înainte de epoca fanariotă o influenţă în întreaga zonă est-europeană. În ţările române au fost numeroşi aceia care „s-au inspirat” din lucrările sale: Ion Heliade Rădulescu, Anton Pann, Costache Conachi, Nicolae şi Iancu Văcărescu, Barbu Paris Mumuleanu şi Grigore Alexandrescu. În această a doua secţiune autoarea consacră pagini unor personalităţi ca Benjamin Franklin, Miguel Angel Asturias, Gabriel Garcia Márguez, T.S. Eliot, Jorge Luis Borges, Eugèn Delacroix, Rainer Maria Rilke, Boris Pasternak, Salvador Dali şi Amos Oz.

 

 

 

[1] Simona-Grazia Dima, Copac în cetate, Eseuri şi comentarii critice, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2017