Revista Arca, Nr. 4-5-6 / 2019

COLOCVIUL NAŢIONAL AL REVISTELOR DE CULTURĂ (Ediţia a VI-a, Arad, 2019)

Tema propusă dezbaterii Colocviului Naţional al Revistelor de Cultură (ediţia a VI-a, Arad, 9-10 mai 2019) a fost Revista literară între avanscena cărţii noi ce stă să apară şi contrafortul ei critic odată cartea apărută – după cum a anunţat-o, încă de la deschiderea colocviului, Vasile Dan, preşedintele filialei arădene a Uniunii Scriitorilor din România, redactorul-şef al revistei gazdă, „Arca”. Tema a fost însă depăşită cu graţie în intervenţii centrate pe cazuri specifice ale celor peste 20 de reviste participante.

citeşte mai mult

O LISTĂ CANONICĂ – 100 DE POEŢI ROMÂNI ÎN 100 DE ANI (1918-2018)

CRONICA LITERARĂ

Vasile Dan

O poezie semantic-spectrală

Scriu cele ce urmează provocat şi de frustrarea, cu alint, a lui Ovidiu Genaru: „Vestul României literare nu mă prea bagă în seamă”. Citatul e un post-scriptum la autograful cărţii dăruite mie de autor. Cum mă simt de pe aici, de prin vestul unei ţări estice, reacţionez. Eu îl bag în seamă pe Ovidiu Genaru de multişor. Păcat că nu-s critic literar de carieră ca să fiu şi mai credibil. Scriu, cum s-ar zice, de pe margine. Poate contează. Uneori de aici lucrurile se văd chiar mai bine, cîştigă o perspectivă mai mare decît din interior.

citeşte mai mult

Ovidiu Pecican

Anti-Faust Anti-Crist

Probabil că evenimentul major al poeziei româneşti în anul 2018 a fost, nu ezit să o spun, apariţia Epopeii şobolanului Louse de Traian Ştef. Deşi Ioan Moldovan o descoperă anunţată încă din 2015, în volumul de poezii Laus, unde titlul venea tocmai dinspre „un poem mai altfel, un fel de miniepopee ironic-faustică, dar şi eroicomică, scrisă în multe alte registre, Laus (eng. louse, păduche, latină – laudă)”, semn că autorul începuse deja elaborarea poemului cu mai mulţi ani în urmă, rezultatul travaliului liric ajunge să surprindă în raport cu precedentele volume ale poetului.

citeşte mai mult

Florin Ardelean

Ieşirea din încăpere/ intrarea în peisaj

După o tăcere de 22 de ani, Horia Alexandru Căbuţi iese la vedere. Nu o face, însă, sub chipul prozatorului, aşa cum poate ne-am fi aşteptat, ci pentru a se ocupa de patru forme de ascunzişuri, toate specifice unei lumi căreia îi plac atât de mult deghizamentele încât pare să-şi lase creatura favorită într-o continuă ipostază de prosteală aproape candidă. Căci ce este altceva Peisajul metaontic la care ne îmbie autorul decât scena imensă a simulacrelor prin care spiritul se ia la îmbrânceli cu propria-i neputinţă orgolioasă, într-un splendid exerciţiu al inocenţei mimate.

citeşte mai mult

Constantin Dehelean

Despre o lume unde „cuvântul cotidian” răstoarnă istoria cu susul în jos

În literatura română contemporană, Gheorghe Schwartz s-a impus ca prozator de prim rang. El îşi hrăneşte creaţia prin elanuri şi rafinamente filologice, precum şi din cultul altor rafinamente, livreşti, când biblioteca devine, ea însăşi, un instrument de lucru şi totodată un tărâm unde ficţiunea şi realul se balansează existenţial între cele două lumi: virtualul şi realitatea. Romancierul îşi concentrează epicul atât pe beatitudinea artificiului precum şi pe un principiu vădit exuberant, al mimesis-ului formelor.

citeşte mai mult

Andrei Mocuţa

Tehnici de transparenţă

Într-un interviu recent, Robert Şerban spune că tehnica cea mai bună de camuflaj a unui poet este transparenţa totală: „Trebuie să laşi să se vadă totul. Dacă avem şi nesimţirea să publicăm ceea ce scriem, dacă cutezăm să colmatăm piaţa de carte şi rafturile librăriilor cu încă un titlu de carte, măcar să ne lăsăm văzuţi aşa cum suntem, pe de-a întregul.”

citeşte mai mult

Horia Ungureanu

Să mori de dor

Se vede că „lumea” cărţilor lui Böszörmeny Zoltan este una a marginalizaţilor, a proscrişilor, a celor lipsiţi de şansă, de noroc. A minoritarilor, în ultimă instanţă. Adică a celor care ies din rând, din obişnuit, din normă. Dacă în Trupul molatic al nopţii el ne vorbeşte despre emigranţi şi drama înstrăinării lor, despre „societatea secretă ” a homosexualilor (dar nu numai), dacă în Regal plonjează în lumea pestriţă a transfugilor ajunşi în Austria, în lagărul de la Traischirchen ( locul în care erau triaţi nefericiţii veniţi din toată Europa de Est)

citeşte mai mult

Romulus Bucur

The Great Song of Indifference

Atunci cînd deschidem o carte de poezie (credem că) ştim ce e poezia. Cînd o încidem, sîntem confirmaţi (sau infirmaţi) în convingerile noastre, ceea ce, inevitabil, duce la modificarea acestora. Cu o infinitate de nuanţe între cele două extreme, aceasta a fost, rezumată pe fast forward, estetica receptării.

citeşte mai mult

DIALOG

„Ne-am scufundat, atât în Brazilia cât şi în întreaga lume, într-o perioadă de pesimism şi de teroare, în care viziunile catastrofiste se înmulţesc”

Interviu realizat de Ciprian Vălcan cu Luis S. Krausz

citeşte mai mult

ARTE VIZUALE

Carmen Neamţu

Ibsen repovestit pentru prostuţi

Dramaturgul realismului din ţările scandinave, cum e inclus Henrik Ibsen în studiile de literatură universală, aduce în scenă drame şi traume psihice intense. Femeile din piesele norvegianului, fie că vorbim de Nora (O casă de păpuşi), Hedda (Hedda Gabler), Ellida ori Bolette (Femeia mării) sau Helene (Strigoii) trăiesc drama singurătăţii, a falsei fericiri, şi au, mai devreme sau mai târziu, revelaţia că nu sunt iubite îndeajuns

citeşte mai mult

Onisim Colta

ARTAPESTRY 5 la Arad

Galeria Naţională „Delta” şi Galeria „Afla”, ambele gestionate de Filiala din Arad a Uniunii Artiştilor Plastici din România, au găzduit între 16 februarie şi 31 martie 2019 una din cele mai prestigioase manifestări artistice pe plan european: Trienala Internaţională de Tapiserie Europeană, intitulată Artapestry.

citeşte mai mult

PRO MUSICA

Călin Chendea

Sărutul timpului

Within Temptation este un grup olandez de metal simfonic şi gothic metal. Conform allmusic.com, formaţia a fost fondată în 1996 de chitaristul şi compozitorul Robert Westerholt şi iubita acestuia, vocalista şi compozitoarea Sharon den Adel. Alături de cei doi au mai evoluat mulţi alţi muzicieni, trupa suferind de-a lungul timpului numeroase modificări de componenţă.

citeşte mai mult

POEZIE

RESTITUIRI

Horia Truţă

Aradul, George Coşbuc şi A. D. Xenopol

George Coşbuc (1866-1918), poet clasic român, născut la Hordou (judeţul Bistriţa-Năsăud), a lucrat câţiva ani la Sibiu, la solicitarea lui Ioan Slavici, în redacţia ziarului „Tribuna”, începând prin a nota în jurnal preţurile de pe piaţă. Acolo a publicat Nunta Zamfirei, care a atras atenţia lui Titu Maiorescu. Stabilindu-se la Bucureşti ca desenator la serviciul de arhitectură al Ministerului Cultelor a îmbinat creaţia poetică originală cu cea de traducător, publicist şi autor de manuale didactice. Post mortem, a fost ales Membru de Onoare al Academiei Române.

citeşte mai mult

LECTURI PARALELE

Radu Ciobanu

Nimic de împărţit

Evoluţia profesională a domnului Horia Bădescu, care, iată, navighează deja în al optulea deceniu, mi se pare cât se poate de interesantă, mai ales prin modul de a alterna genurile literare, în oricare dintre ele simţindu-se deopotrivă acasă. Mă simt mereu tentat să-l compar cu o nobilă corabie cu vele, disimulând însă o tehnică de ultimă oră, avansând pe orice mare sau ocean cu aceeaşi calmă şi constantă fluenţă, fără „a face valuri”, dar lăsând în urmă un siaj perceput ca redutabil. Privită în ansamblu, opera sa descinde dintr-un pattern literar care pare a fi de natură lirică, cu poezia ca gen predilect, dar impresia nu trebuie absolutizată, deoarece numeroasele sale cărţi de poeme se interferează cu aproape la fel de numeroase volume de eseuri, de publicistică şi de asemenea cu romane. Mai ales acestea, romanele, deşi nu sunt decât trei, fac o figură aparte în tabloul sinoptic al operei lui Horia Bădescu: plasate la o semnificativă distanţă între ele în timp, ele apar ca trei piloni sau repere, marcând o trecere între etape de creaţie, cu diferite determinări şi soluţii.

citeşte mai mult

Gheorghe Schwartz

CNP, adică descrierea CIP a Bibliotecii Personale Lucian Vasiliu

Cu mai bine de trei decenii în urmă, Radu G. Ţeposu scria: „Lucian Vasiliu şi-a creat un univers propriu, populat cu personaje enigmatice şi cu o mitologie stra­nie, în care se recunoaşte o lume împărţită dilematic între nostalgia spiritualităţii ab­solute şi tentaţia experienţei purificatoare.” Carac­terizarea mi se pare corectă, mai ales că se potriveşte şi mai bine peste ani. Lucian Vasiliu este bibliotecar cu diplomă, muzeograf cu experienţă, realizator de reviste de cultură şi pasionat con­ducător de editură. Şi, peste toate, poet. Pe lângă acestea, Lucian Vasiliu are o familie binecuvântată şi nenumăraţi prieteni scriitori. Sunt amănunte biografice imprimate ca un filigran în scrierile sale: Lucian Vasiliu, după ce a trăit în bibliotecă, nu mai este în stare să iasă dintre rafturile încovoiate de greutatea tipăriturilor, asemenea lui Borges, într-atât, încât nici percepţiile sale din lumea concretă nu se pot detaşa de literele cărţilor. De aici, din această mixtură, s-a născut acel „univers propriu, po­pulat cu personaje enigmatice şi cu o mitologie stranie”.

citeşte mai mult

Ştefan Bolea

Sânge şi spirit

Armando Valladares (n. 1937) este un poet cubanez contemporan, fost deţinut politic (timp de 22 de ani) în timpul regimului Castro. Valladares a fost condamnat la închisoare în 1960 (la vârsta de 23 de ani), fiind acuzat de terorism pentru că a refuzat să afişeze în biroul său un semn cu menţiunea Eu sunt cu Fidel. Referindu-se la anii săi de prizonierat, poetul notează: „Pentru mine au însemnat 8000 de zile de foame, de bătăi sistematice, de muncă grea, de încercare solitară şi singurătate, 8000 de zile de luptă pentru a dovedi că sunt o fiinţă umană, 8000 de zile în care să dovedesc triumful spiritului asupra epuizării şi fricii..., 8000 de zile de luptă ca să nu devin ca şi ei” (p. 89). Volumul Cavernas Del Silencio a fost publicat în 1983, la un an după eliberarea scriitorului, datorată unei solicitări directe a lui François Mitterand. Versiunea româ­nească a acestei cărţi, Caverne de tăcere, îi aparţine poetei Alice Valeria Micu (o traducere empatică şi precisă); Imelda Chinţa prefaţează volumul şi ne introduce în atmosfera poeziei lui Valladares, luându-i acestuia un scurt interviu.

citeşte mai mult

Felix Nicolau

Curajul de a relua ceea ce nu s-a prea întâmplat

Andrei Novac scrie pasionat, disperat şi niţel încrâncenat, aşa cum şi este o parte din fiinţa lui. Prin închisori şi prin libertate, are ca moto un rând din Petre Ţuţea: „Libertatea omului este partea divină din el”. Or, se ştie că în prezent Ţuţea nu mai este prizat de inteligentsia. Pentru progresiştii globalişti scrierile lui nu sunt decât un hodoronc legionar şi naţionalist etc. De unde se deduce că poetul îşi vădeşte fără teamă anumite ataşamente şi că maniera scriptică asumată nu va fi neapărat în ton cu minimalismul delocalizat şi abulic-cinic actual. Totuşi, Novac împărtăşeşte înclinaţia confesională cu anumiţi poeţi ai vogii, însă nu şi imaginarul. De fapt, confesiunile lui sunt mai degrabă monoloage interpretate cu aplomb în plină stradă. Un solitar se plimbă prin vacarmul urban şi înregistrează emoţiile, senzaţiile şi reacţiile subtile ale oamenilor distribuiţi în peisaj. Există şi texte ţintite, cum ar fi o piaţă rotundă, dedicat lui Andrei Bodiu, unde liniştea este spartă expresionist de rătăciri şi zbateri: „zborul păsărilor/ e ca un ritm al unei muzici/ pentru surzi”.

citeşte mai mult

Simona Constantinovici

Despre paradoxalul Karl Kraus

Jacques Le Rider, actualmente directorul studiilor de istorie culturală europeană, la École Pratique des Hautes Études, este autorul unor cărţi de referinţă în domeniul germanisticii, culturologiei, imagologiei, filologiei şi al studiului mentalităţilor. Câteva dintre acestea au fost traduse şi în limba română: Modernité viennoise et crises de l’identité (apărută, cu titlul Modernitatea vieneză şi crizele identităţii, în 1994, în traducerea Magdei Jeanrenaud, la Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi), La Mitteleuropa (Mitteleuropa, apărută, la Editura Polirom, în 1997, traducere de Anca Opric), Europa centrală sau paradoxul fragilităţii (apărută, în 2001, la Editura Polirom, în traducerea Izabellei Badiu, Danei Chetrinescu şi Ilincăi Ilian), Journaux intimes viennois (Jurnale intime vieneze, apărută, la Editura Polirom, în 2001, traducere de Magda Jeanrenaud).

citeşte mai mult

Florica Bodiştean

Confesiunile literaţilor bărbaţi

Liana Cozea este cunoscută pentru cercetarea sistematică şi riguroasă a unui teritoriu cvasiignorat de critica şi istoria noastră literară ca subiect în sine, literatura scriitoarelor  interbelice şi contemporane. Alături de Elena Zaharia-Filipaş şi Bianca Burţa-Cernat, universitara orădeană a trasat liniile de demarcaţie şi de forţă ale scrisului feminin, a stabilit conţinutul exclusiv estetic al sintagmei „literatură feminină”, dar i-a relevat şi elementele de specificitate. Titlurile cărţilor sale vorbesc de la sine: Prozatoare ale literaturii române moderne, Cvartet cu prozatoare, Exerciţii de admiraţie şi reproş: Hortensia Papadat-Bengescu, Confesiuni ale eului feminin, Al doilea eu.

citeşte mai mult

Constantin Dehelean

Despre ambivalenţa literaturii, sau cum pot fi poezia şi confesiunea acelaşi lucru

G. Gabriel Petru Băeţan se grăbeşte. Graba lui poate fi benefică numai în măsura în care poezia „s-ar prăvăli într-o depărtare atât de îndepărtată/ Că luminii i-ar lua o veşnicie numai să îi atingă suprafaţa...”. Headshot (în traducere liberă Lovitura de cap) este un volum de poeme cu miză uriaşă: mai poate poezia să existe paralel cu „trecerile” dincoace şi dincolo de real? „Poezia este mai vie decât toţi oamenii şi toate vietăţile la un loc” (Poesie vivante) este o frază cu care începe volumul proaspăt apărut la editura Mirador în acest an.

citeşte mai mult

Lucia Cuciureanu

Rezervat iubitorilor de poveste

Nu sunt la prima întâlnire cu o carte semnată de Kocsis Francisko. Dar ca toate celelalte, şi acest recent volum* m-a introdus într-o lume a convenţiei literare, fermecătoare prin atmosferă şi stilistică. O lume despre care noi mai mult am auzit şi am citit în cărţi. Uneori, în tomuri întregi. De aceea, este admirabil felul cum reuşeşte autorul să prindă în rama fragilă a unor proze scurte şi foarte scurte farmecul unei epoci de mult apuse, cunoscute mai degrabă din „gravuri de epocă” ori din „şopronul baronului”. E vorba despre oameni şi întâmplări din Vechiul Imperiu. Naratorul e când obiectiv, omniscient, când nemulţumit, cârcotaş, vrând să dea lecţii de scriere. Îi place să cultive paradoxul şi să păstreze misterul, incitând astfel cititorul. Despre singurul călător care aşteaptă „într-o gară mică”: „...se simte la el o nepotrivire pe care nu ştii de unde s-o iei, cum s-o explici, deşi nici n-ar trebui, dar năravul acesta de a le şti pe toate se bagă şi aici, unde singura noastră preocupare ar trebui să fie simpla relatare. (...) Deşi îl cunosc foarte bine pe omul acesta (...) nu voi trăda decât elementele necesare din care vom înţelege că are temeiurile sale de melancolie.” (pp. 80-81)

citeşte mai mult

Ramona Maliţa-Tanc

Vitraliu domnesc. Cu şi despre regine în România centenară

Aş prefaţa aceste note de lectură cu două proverbe din înţelepciunea ebraică a Antichităţii, şi anume: Ea [Femeia] deschide gura cu înţelepciune şi învăţături plăcute îi sunt pe limbă.(...) Răsplătiţi-o cu rodul muncii ei şi faptele ei s-o laude la porţile cetăţii![2] Aceste proverbe sunt potrivite şi pentru eroinele cărţii care fac obiectul cercetării: reginele României, Elisabeta şi Maria, erau credincioase şi temătoare de Dumnezeu.

citeşte mai mult

Adrian Dinu Rachieru

„Metafizica” subteranei

Uns recent „vlădică al poeziei din Banat” de către Ion Marin Almăjan, efervescentul şi imprevizibilul Octavian Doclin îşi oferă, prin Poeme libere (Editura Gordian, 2018), o nouă deschidere, observa temeinicul exeget Mircea Bârsilă, invocând, în Prefaţă, adierile thanaticului. Şi, paradoxal, închide un ciclu, într-o carte-sinteză (cf. Tudorel Urian), fără a fi, însă, o antologie. Evident, mânaţi de ticuri didacticiste, putem descoperi „vârstele” acestei lirici, frisonată de marile întrebări, aspirând dintotdeauna spre esenţializare şi marcată, mai apăsat acum, de desolarizare, cum nota prefaţatorul. Accentele thanatice sunt contrapuse exerciţiilor de anamneză, coborând în „ţinuturile luminoase ale memoriei”, descoperind lumea cu „ochii (tăi) cruzi de copil”. De fapt, convieţuiesc două lumi în această poezie meditativă, sub control, de potenţial semantic şi reverberaţii culturale, pe portativul dubletelor antinomice. Adunând poeme din Cartea Subteranei, Octavian Doclin îşi mărturiseşte viaţa secretă, acele „răsaduri de viziuni, de halucinaţii”, adulmecate acolo; subterana este, deopotrivă, un loc paradisiac şi infernal, favorizând „învierea şi răpirea”. Şi unde descinde „măcar o dată pe lună” (v. Amantul), atras erotic de „trupul de tăciune” al Morţii. Să fi secat, „după atâ­tea revărsări/ prin subteranele imperiale”, fluviul Tavi? Nici vorbă, poetul „după atâta mişcare/ şi după puţină odihnă/ îmbrăcat într-o platoşă nouă/ de sudoare/ se pregăteşte să o ia/ de la capăt” [v. (avant la lettre)]. Desigur, invocând, sub pecetea nostalgiei, vremurile când „subteranele/ îi erau atât de tinere”...

citeşte mai mult

Ion Mierluţiu

O carte de eseuri şi comentarii”

În Cuvânt înainte autoarea explică structurarea, în două părţi, a materialului cărţii: 1 literatura română, 2 literaturi străine. În cadrul acestor subdiviziuni a respectat următoarea succesiune: istorie literară, critică literară, poezie, jurnal, schimb epistolar şi proză.

citeşte mai mult

Elisabeta Bogăţan

Geo Galetaru – „Cuvintele şi aşteptarea”

O poezie de tip oracular ne oferă Geo Galetaru în volumul Cuvintele şi aşteptarea. Precum înaltele antice mesaje sibilinice, care descifrau întâmplările prezente şi viitoare, pline de miez, dar cu decodare aparte, accesibilă celor iniţiaţi, şi poezia lui Geo Galetaru pare a se adresa unei elite iniţiate în tainele limbajului şi mesajului poetic. El se dovedeşte un real discipol al credinţei antice în faptul că poezia, deci şi limbajul ei, sunt dăruite de zei şi de aceea se adresează celor iniţiaţi, căci aceştia îi pot recepta cu adevărat mesajul, un mesaj ferit astfel de urechile celor profani.

citeşte mai mult

Maria Bologa

Dubla hermeneutică

Lingvist şi stilistician prin formaţie, Livius Petru Bercea îşi descoperă, în opinia reluată şi pertinentă, a d-nei Olimpia Berca (citată pe coperta interioară a volumului), o componentă a personalităţii lui, aceea de critic literar cu metodă, întrucât „sinteza” între critica tematică şi cea stilistică îi facilitează „descoperirea şi descompunerea mecanismelor de configurare a operei...” Înlăuntrul ecuaţiei critice, analistul poate descoperi şi oferi cititorului „surprize, poate mici, dar constante” notează chiar autorul, la pag. 37, în concluzie la studiul asupra a două ediţii argheziene (Observaţii filologice). De asemenea, în altă parte, se accentuează preferinţa criticului pentru „informaţia lingvistică a textului” (în legătură cu sentimentul de melancolie argheziană, pe care-l degajă poezia cu acelaşi titlu: În cea mai mare măsură s-a apropiat de text Nicolae Balotă. Poeziei i se cuvine, evident, o altă interpretare, şi trebuie pornit chiar de la informaţia lingvistică din text – pag 100).

citeşte mai mult

Romulus Bucur

autenticitate vs. eroism

O parte, cea care constituie structura de rezistenţă a acestei cărţi, e cea care ţine de autenticitate, înţeleasă ca adevăr personal: „De când nu mai folosesc măşti,/ lucrurile s-au complicat./ Nu mai am puterea să pun măşti./ Fac chestia asta de trei ani./ Nu ştiu de ce./ Am tânjit trei ani la rând/ după simplitate şi persoana întâi./ Când le-am găsit, unde nu mă aşteptam să le văd,/ barajul s-a rupt”. Unul care se fundamentează profund, la nivel biologic, însă cu un sprijin consistent al citatului cultural „De unde ştii/ că realitatea nu e cum o văd eu,/ i-a zis tatăl în galeria/ de la Cupolă. Poate verdele tău/ e roşul meu, iar verdele meu/ e roşul tău. După ce-a învăţat la biologie/ despre cele trei feluri de celule conice/ din ochi, şi-a dat seama că are dreptate” (Lucky Luke). Și care, mai departe, nu prea pune mare preţ pe poezie, în orice caz, nu pe poezie aşa cum e e înţeleasă în mod tradiţional, convenţional, clişeizat: „Dacă poezia ar fi o fotografie frumos colorată,/ un joc Tetris sau un avion spre Grecia ori Egipt,/ totul ar avea sens şi substanţă./ Aproape că ar avea rost. Din păcate,/ pe calviţia mea becurile Sălii roşii din Cernăuţi/ strălucesc orbitor, în timpul conferinţei”.

citeşte mai mult

ZONA F & SF

Lucian-Vasile Szabo

Lucian Dragoş Bogdan – un autor matur

Nevoia de insolitNoul val al literaturii fantasy – science fiction româneşti este robust şi prolific. Sunt autori ajunşi la maturitate, cu două sau mai multe cărţi, inclusiv cei cu debuturi mai târzii. Se remarcă o frenezie a recuperării la Lucian Dragoş Bogdan, Daniel Timariu, Cătălina Fometici, Liviu Surugiu, Daniel Botgros, Alexandru Lamba, Teodora Matei, Ciprian Ionuţ Baciu, Cristian Vicol, Adrian Mihălţianu, Mircea Băduţ sau Daniela Faur. La toţi se vede apetenţa pentru subgenuri ale ficţiunii speculative, adică fantasy şi science fiction, unde putem detalia în utopie/ distopie/ ucronie, escatologie, heroic/ urban fantasy, horror, gotic şi neogotic, cyberpunk şi steampunk, space opera, ficţiune politică (political fiction) şi istorie contrafactuală (SF pe teme de genul: ce ar fi dacă? Cum ar fi lumea dacă Hitler câştiga războiul? Cum ar fi evoluat România dacă Ceauşescu abandona puterea la Congresul al XIV-lea al Partidului Comunist Român?). Sunt folosite adesea elemente ale literaturii investigative (detectivistice) şi jurnalistice ori din cele ale prozei de dragoste (romance), memorii şi pseudomemorii sau texte nonliterare, dar cu valoare estetică în noile contexte. Este o categorie de autori inteligenţi, conştiincioşi, dedicaţi scrisului, deşi abordările lor sunt adesea diferite, integrate firesc în peisajul literar actual.

citeşte mai mult

PRE-TEXTE

JURNAL DE CĂLĂTORIE

PORTRET

VICTOR NEUMANN la 65 de ani

Îmi este agreabil să mă asociez colegilor care au avut excelenta idee de a consacra un volum omagial distinsului istoric Victor Neumann pe care am avut plăcerea să-l cunosc acum aproape trei decenii, puţin timp după răsturnările politice ale anului 1989. Întâlnirea noastră datorată preocupărilor profesionale comune s-a transformat într-o caldă prietenie. Printre altele, două dedicaţii stau mărturie a relaţiilor noastre care s-au amplificat în decursul anilor, şi care rezumă evoluţia lor. Prima este cea pe care mi-a făcut-o oferindu-mi prima ediţie a volumului Tentaţia lui Homo-Europaeus: „Domnului Carol Iancu, cu cele mai bune gânduri şi cu speranţa unei colaborări „à la longue durée”. V. N., Bucureşti, 7 ianuarie 1993”. A doua dedicaţie se află pe a treia ediţie a aceluiaşi volum şi sună astfel: „Lui Carol Iancu, cu mult drag şi cu speranţa că acest op de început al carierei să-i poată fi util referinţelor privind istoria evreilor din Balcani şi Europa Centrală. V. N., Timişoara, 27.01. 2014

citeşte mai mult

CONTACT